Cronica Abigail - New Dawn

de Morrison

Cronica Abigail - New Dawn
Time for Change, primul lucru ce-ti sare in ochi odata intrat pe pagina de myspace a trupei Abigail. O schimbare care a devenit mai mult decat evidenta, incepand cu muzica si terminand cu schimbarile de componenta. Abigail s-a nascut odata cu metalul autohton, sau mai exact s-a nascut atunci cand unii dintre noi d-abia terminam primul an scolar.

Abigail au oferit unul din cele mai bune discuri de metal autohtone si aici ma refer la Sonnets. Din Abigail au facut parte unii din cei mai buni muzicieni din Romania ce ulterior, s-au folosit de aceasta experienta pentru a aduce noi si noi proiecte oarecum diferite fata de trupele de metal pe care le vedem azi prin concertele de club.



Dupa o pauza discografica de aproape 10 ani in sfarsit putem vorbi de un nou material Abigail, intitulat sugestiv New Dawn. Un nou inceput concretizat prin 4 piese plasate intr-o maneiera deloc aleatorie. Astfel ca avem inceputul si sfarsitul, reprezentate de piesele New Dawn si Bitterness/Tears, ultima piesa fiind dupa parerea mea, o umbra a trecutului. Si iata ca muzica Abigail din 2008 nu suna ca cea din 1998. S-au schimbat foarte multe printre cele mai importante plasandu-se conceptia lirica si structura pieselor in sine. S-a trecut la un metal melodic, catchy daca vreti, cu o serie de idei preluate din stilul gothic si progresiv.

Piesele variaza, astfel ca prima compozitie care de altfel da si titlul albumului se indreapta catre o zona melodica perfecta pentru vocea deosebita a Corinei, actuala vocalista Abigail. Astfel ca piesa New Dawn beneficiaza de o linie melodica incarcata, concentrata in special asupra clapelor. Chitarile imprumuta cateva elemente din sound-ul suedez, aspect ce se va concretiza pe parcursul albumului, in special pe Blinded By Demons.



A doua piesa, In Anger I Dwell, se indreapta spre un stil ceva mai progresiv. Avem parte de schimbari de tempo variate, si poate ca exagerez dar undeva spre finalul piesei am observat chiar si o apropiere de stilul Killswitch Engage. Vocea Corinei se distanteaza de chitari, astfel urmand o cu totul alta linie melodica. Din punctul meu de vedere, aceasta metoda evita efectul de monotonie.

Urmeaza Blinded By Demons, piesa ce imprumuta cate ceva din stilul "Beauty and the Beast", in sensul ca avem o voce clean completata de cateva pasaje growl. Din punct de vedere al compozitiei, Blinded By Demons se indreapta catre zona suedeza a metalului. Am distins un solo de clapa un pic similar cu pasajele Children of Bodom. Ritmul ramane balansat, fara schimbari de tempo evidente.



Ulima piesa de pe EP, este de fapt o re-editare a unei compozitii ce ramane si in ziua de azi un punct de referinta pentru metalul autohton. Este vorba de Bitterness/Tears extrasa de pe Sonnets, material lansat in 1998. Chiar daca in materie de compozitie, Bitterness nu are aceeasi "configuratie" ca in 1998, emotia transmisa a ramas aceeasi. Piesa a suferit mici schimbari, mai exact pe partea de refren. Trebuie sa remarc faptul ca exista un anumit pasaj in care efectul vocii lui R nu are un efect benefic asupra piesei. In rest, a ramas acelasi Bitterness pe care il stim de pe Sonets.

La capitolul productie si sunet, New Dawn este inca o dovada a faptului ca nu trebuie sa bagi o gramada de bani intr-un studio pentru a scoate un material de calitate. EP-ul se ridica la un standard mult peste majoritatea albumelor autohtone. Nu exista acel sunet infundat si nici acel sunet "romanesc" a cineilor si a premierului. De asemenea, trupa s-a folosit si de cateva samplere, aspect ce s-a dovedit mai mult decat benefic. Singurul defect al acestui material ar fii volumul clapelor, care in anumite pasaje acopera restul instrumentelor. Un ultim aspect ce trebuie mentionat este artwork-ul pe care il puteti vedea mai jos:



Abigail mi-au placut inca de la prima auditie. Si asa cum am spus intr-o cronica mai veche, Abigail ramane in continuare una din cele mai valoroase trupe ale metalului autohton. New Dawn este un material proaspat, venit din partea unei formatii care activeaza inca din 1994, chiar daca nu in aceeasi componenta. Nu sunt nici gothic si nici progesiv, ci doar metal. Unul din putinele produse din tara care suna si arata la fel ca discurile prezente in catalogul marilor case de discuri europene. Pentru cei interesati, EP-ul New Dawn se poate comanda la merch@abigail.ro . Pentru alte informatii la info@abigail.ro

ABIGAIL
www.myspace.com/abigailmetal
www.abigail.ro

Lemmy
Nota: 9/10

Tracklist:

1. New Dawn
2. In Anger I Dwell
3. Blinded By Demons
4. Bitterness/Tears 2007 (Absynthe Moon Remix)


Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: