Cronica Neil Young - Chrome Dreams II

de Morrison

Cronica Neil Young - Chrome Dreams II
Neil Young este o adevarata emblema a muzicii americane. Laolalta cu Bob Dylan, Tom Petty sau Bruce Springsteen, NY face parte din acea tagma de artisti americani de country folk rock indeajuns de infipti in realitatea USA pentru a o analiza, in cantece protestatare, si indeajuns de sensibili incat sa exploreze si subiecte mai personale, ca iubirea. De asemenea, Neil Young a reprezentat o influenta majora asupra uneia dintre cele mai prolifice trupe grunge americane, Pearl Jam.



Cu toate realizarile remarcabile, este clar, in ascultarea acestui album, ca Neil Young a imbatranit. Totusi, nu putem spune ca a imbatranit urat, sau ca ar fi trebuit sa se retraga demult. Pur si simplu, Neil Young a imbatranit si, odata cu el, si muzica sa. De aceea, cei nefamiliarizati cu stilul sau nu vor putea inghiti prea usor acest material.

"Chrome Dreams II" are o poveste destul de ciudata. "Chrome Dreams" este titlul unui disc Young ce ar fi trebuit lansat in 1977, dar al carui original a ars. Nu se stie de ce acest disc se numeste "Chrome Dreams II" este materialul de atunci sau i s-au adaugat noi piese? De asemenea, un fapt interesant, albumul este inregistrat cu tehnica analog, rezultand un sound voit vechi, gen anii '70.

S-a vorbit de unele incercari de a experimenta pe acest disc. Personal, nu vad unde e experimentul, poate doar in epopeea de 18 minute, "Ordinary People", un track de folk rock pe care intalnim un pachet de suflatori, dar care e prea lung pentru a trece de rabdarea si celui mai infocat fan de muzica folk.

"Beautiful Bluebird" e un blues simplu si trist. "Boxcar" e country folk clasic, cu vocea gatuita si inalta a lui Young chinuindu-se intre un ritm sec si voci barbatesti de backing vocal.

"Shining Light" ar fi putut fi un blues frumos, insa vocea lui Young pare atat de fragila, incat uiti de piesa si incepi sa te rogi ca nu cumva artistul sa-si piarda glasul. "The Believer" nu spune chiar nimic.

"Spirit Road" e un cantec rock de garaj, cantat murdar si minimalist, genul de piesa din care generatia indie s-ar putea usor inspira. "Dirty Old Man" merge pe aceeasi linie, avand chiar si cateva greseli in partitura de tobe.



"Even After" e un country blues taraganat, leeeent de toooot, atat de lent incat aproape adormi. E ceea ce sudul american defineste drept melancolie, bun de ascultat in saloon-uri intunecoase, cu o bere mexicana in fata.

"No Hidden Path" e ceva mai energica, insa nu reuseste sa ma scape de impresia ca trupa realmente se taraie spre finalul piesei. Care piesa are 14 minute! Albumul se incheie cu "The Way", cel mai frumos aranjament instrumental al materialului, insa tot cu o voce fragila, gata sa ne paraseasca.

Ca sa clarificam: Neil Young are un astfel de timbru vocal, fragil si inalt, insa, pe alte materiale, instrumentatia mai rock ajuta acest timbru sa fie interesant si ciudat. Aici, e doar un glas batran si incet...

In concluzie, "Chrome Dreams II" chiar pare din 1977, muzical vorbind. Asa ca, daca aveti preferinte muzicale din acei ani, sau din zona country blues, auditie placuta! Daca nu...

cronica de Mihnea Blidariu pentru Bestmusic.ro


Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: