Cronica Pain - Cynic Paradise

Pain a iesit pe piata acum circa 10 ani purtand stampila Tagtgren, fapt ce a contribuit la o solida promovare si in acelas timp un interes sporit din partea celor de la Nuclear Blast. Intre timp lucrurile au mai evoluat, Peter a cochetat cu supergrupul Bloodbath, paralel cu Hypocrisy, Pain fiind oarecum pe ultimul plan de activitate.

Pauza prelungita in ce priveste activitatea Hypocrisy se simte si la Pain, pentru ca daca in trecut distanta intre albume era de cel putin doi ani, de aceasta data a durat doar un an pentru ca Tagtgren sa lanseze un nou material.



Cynic Paradise ramane in sfera muzicala Pain si anume ceva metal industrial cu o sumedenie de influente preluate din genuri aflate la poluri opuse. Se simte o puternica asemanare cu albumele Rammstein, de altfel stilul este destul de apropiat singura diferenta fiind ca Tagtgren abordeaza o linie mult mai melodica. Atmosfera de 'industrial' este mentinuta de tempo sectiunii de percutie, balans, punctari si evident, multe samplere.

Ca o descriere amanuntita a discului, Tagtgren foloseste multe idei din aria tehno, cocheteaza cu ceva idei Depeche Mode (No one Knows) urmand adevarata supriza si anume cateva parti de keyboard parca desprinse din muzica celor de la Ace of Base. Pentru a intari aceasta idee, probabil cel mai bun exemplu este Follow Me, piesa cantata alaturi de Annete Olson pe care o stiti drept solista Nightwish. Foarte catchy, acel gen de melodie pe care n-o poti scoate din cap (fie din placere sau repulsie), cu mari sanse la titlul de noul hit al posturilor de radio europene (la noi e mai greu).

Daca la Nightwish prestatia solistei lasa loc de comentarii, pe Cynic Paradise, Annete are o prestatie absolut impecabila si reprezinta exact acel punct de legatura intre metal si mainstresam sau oricum, ce incearca sa realizeze Tagtgren, Follow Me si Feed Us fiind cele mai bune exemple.

Peter ne aminteste de ceva elemente Hypocrisy cu intro-ul de la I'm Going In, piesa care da si startul albumului. In rest, ideea de baza a ramas aceeasi ca si pe Psalms of Extinction. Sound-ul in sine este foarte bine lucrat, multe efecte insa nimic pentru a aglomera multitudinea de sunete.



Cynic Paradise este genul de album destinat unei categorii ceva mai deschisa si la alte stiluri muzicale, mai ales acum cand intreagul concept a devenit un pic mai mainstream. De admirat totusi faptul ca Tagtgren scoate doar produse de calitate indiferent de stilul prestat. Totusi, pe cand un nou album Hypocrisy?

Nota: 8,5/10

Gisaz

Tracklist:

1. I'm Going In
2. Monkey Business
3. Follow Me
4. Have A Drink On Me
5. Don't Care
6. Reach Out (And Regret)
7. Generation X 8. No One Knows
9. Live Fast - Die Young
10. Not Your Kind
11. Feed Us