Cronica Tiamat - Amanethes

de Morrison

Cronica Tiamat - Amanethes
Noul album al suedezilor Tiamat se anunta ca un material controversat cu mult inainte chiar ca trupa sa fi terminat inregistrarile. Acest fapt a fost confirmat ulterior de reactiile diferite ale fanilor, o parte plasand acest material printre cele mai bune ale anului, iar, la polul opus, conceptiile potrivit carora Tiamat a pierdut aproape tot ce ii facea o trupa emblematica pentru gothic metal.

La cinci ani de la lansarea Prey, suedezii se intorc cu acest Amanethes, care inglobeaza elemente din albumele precedente, sub o forma si un concept relativ noi. Mai melodic decat creatiile timpurii, dar cu pasaje mai heavy decat recentul Prey, Amanethes e dominat de o diversitate de stiluri, mergand de la gothic metal la rock simfonic si balade rock.



Registrul instrumental se intinde de la piese precum The Temple of the Crescent Moon, Equinox of the Gods, Until the Hellhounds Sleep Again, Raining Dead Angels, mai rapide si dominate de chitara, la piese soft si melodice precum Meliae, Summertime Is Gone, Will They Come?, Amanitis sau Circles.

Intro-uri usor dramatice, riff-uri bine plasate si mai ales vocea lui Johan Edlund, care aduce ceva diferit cu fiecare piesa de pe acest album, sunt fara-ndoiala punctele de atractie de pe Amanethes. Fara a fi neaparat o capodopera instrumentala, majoritatea pieselor reusesc sa isi impresioneze si chiar pe alocuri sa isi emotioneze ascultatorul, ceea ce este o realizare notabila in metalul melodic recent, ce tinde sa devina repetitiv, lipsit de inovatie si traire.



Debutand in forta cu The Temple of the Crescent Moon, un fel de povestire autobiografica metaforizata chiar a trupei, cu o instrumentatie tipica gothic metalului, melodica dar in acelasi timp bazata pe riff-uri pe cat posibil agresive, Amanethes continua intr-un stil asemanator cu Equinox of the Gods, dominata de vocea mai dura de acesta data a lui Edlund. Equinox of the Gods este una dintre compozitiile de pe acest album in stilul mai vechi Tiamat.

Cei care apreciaza melodicitatea pieselor Tiamat sunt rasplatiti cu prisosinta prin Will They Come?, unde dintre cele mai reusite compozitii ale albumului din 2008, Lucienne, o balada rock ce are ceva din atmosfera goth a formatiei The 69 Eyes, Misantropolis sau Meliae, o piesa fluida, frumoasa, ce curge lent, intr-un stil apropiat de Pink Floyd.

Raining Dead Angels este o surpriza placuta, deoarece solistul incearca aici un usor growl, balansat de prezenta unei voci feminine inserata undeva pe parcursul acesteia.



O alta piesa interesanta este Katarraktis Apo Aima, in care vocea lui Johan capata tonalitati mai putin obisnuite, apropiindu-se de timbrul lui Marilyn Manson. Despre fiecare compozitie se poate spune cate ceva, intrucat, asa cum am mai scris, fiecare dintre cele 14 are ceva diferit, un farmec propriu.

Din perspectiva unui fan al primelor albume Tiamat, Sumerian Cry, The Astral Sleep sau Wildhoney, noului Amanethes ii lipsesc cu siguranta multe pentru ca acesta sa fie un material excelent, si in primul rand atmosfera intunecata si densa ale celor amintite mai sus. Totusi, aceasta este prezenta si pe Amanethes, numai ca nu este usor de receptat de la prima ascultare. Tematica Amanethes se inscrie pe aceeasi liniei sumbra cu a materialelor mai vechi, poate chiar si mai pesimista de aceasta data (moarte, despartire, deziluzie, etc), transpunand versurile cu o puternica tenta personala intr-o metafora inspirata din imaginarul religiei crestine, care, dupa cum a marturisit Johan in interviu acordat METALHEAD (cititi aici), constituie inca pricipala sa sursa de inspiratie atunci cand compune linia melodica a pieselor.

In ciuda faptului ca precedentul Prey a fost un album foarte apreciat, Tiamat au decis sa se indrepte cu Amanethes intr-o directie diferita, propunand ascultatorilor un amalgam de stiluri, unificate, daca se poate spune asa, de prezenta carismatica si inconfundabila a lui Johan Edlund.

TIAMAT
www.churchoftiamat.com
www.myspace.com/tiamat

Cristina
Nota: 8.5/10


Tracklist:

1.The Temple of the Crescent Moon
2.Equinox of the Gods
3.Until the Hellhounds Sleep Again
4.Will They Come?
5.Lucienne
6.Summertime Is Gone
7.Katarraktis Apo Aima
8.Raining Dead Angels
9.Misantropolis
10.Amanitis
11.Meliae
12.Via Dolorosa
13.Circles
14.Amanes


Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: