Interviu cu SATANOCHIO

26 Noiembrie 2007 Morrison

Interviu cu SATANOCHIO

Am discutat zilele trecute cu membrii Satanochio, una din cele mai bine promovate si controversate trupe din Romania. Recent au lansat un EP si DVD despre care baietii vorbesc in randurile de mai jos. De asemenea, puteti afla amanunte legate de viitor, aspectul vizual, promovare, precum si cateva detalii despre adevarata identitate muzicala si lirica a formatiei. Cititi probabil cel mai lung si complex interviu acordat de Satanochio, unui site autohton. Numai pe METALHEAD.ro!


Salutare. Cred ca pentru publicul din Romania, nu aveti nevoie de o prezentare amanuntita, asa ca voi incepe direct cu prezentul. Ati lansat recent Vagrant Matter Heritage, un produs ce pastreaza trademark-ul Satanochio, iar in viitor pregatiti My Revolution - The Movie. Asa ca va rog sa ne povestiti cate ceva despre aceste doua produse.

Satanochio: Salut. In primul rand nu este vorba de doua produse...probabil ca prezentarea "misterioasa" de pe site te-a facut sa crezi ca My Revolution este ceva aparte de "Vagrant Matter Heritage". Nu este altceva decat primul videoclip pe care-l vom face pentru acest material si nefiind un videoclip la una din piese am hotarat sa-i punem un titlu aparte. "My Revolution" este un film de scurt metraj care contine in soundtrack-ul sau intro-ul E.P.-ului "Vagrant Matter Heritage", care explica conceptul acestui material.

Despre "Vagrant Matter Heritage" ce pot sa-ti spun este ca reprezinta dovada ca ne-am gasit un stil. Am luat ce a fost mai bun pe "I Am Satanochio", am pus la cale, am studiat, ne-am ascultat inimile si a iesit muzica din aceste 3 piese. Este de departe cel mai matur produs Satanochio, din toate punctele de vedere si pregateste oarecum publicul pentru ce se va putea auzi pe albumul 2.

Este un produs conceptual, bazat pe conotatiile cifrei 3. Ca multe din acestea au oarecum radacini in filosofie si politica asta este, suntem o trupa careia ii pasa de oamenii care sunt cu adevarti aomeni si care sufera in rahatul asta.

Grui Sanger: Salut! Cel mai nou produs va fi mereu cel mai bun in ceea ce ne priveste, mai ales tinand cont de faptul ca suntem in permanenta cautare de "elemente", nu neaparat noi, dar care sa ne avantajeze si sa sustina idea pe care ne-o propunem, mesajul pe care vrem sa-l transmitem samd, daca idea este noua, atunci avem un punct de plecare important, dupa aceea alegem cu ce o pictam.

Pentru unii, poate, acest nou produs Satanochio reprezinta un experiment si spun asta pentru ca este cu adevarat un material diferit din multe puncte de vedere in comparatie cu anterioarele, dar noi nu incercam sa prezentam un produs ca pe un experiment, nu incercam sa testam vre-o piata anume, experimentele le facem inainte de a ne stabilii clar produsul finit. Pentru noi acest EP este un vis implinit.

Nimenea: Salut. Ce pot sa spun...VMH este un material bun, inregistrat shi masterizat de unu pe nume Discordless, care de altfel a facut treaba buna. In ceea ce priveste compozitia IP-ului, e adevarat ca este o schimbare si pentru ca s-a lucrat in paralel cu tobele...sa spunem ca procesul de compozitie a fost putin diferit fata de cel de pana acum. MR este un film de scurt metraj la care s-a filmat o zi intreaga cu echipa cu care am lucrat pana acum, respectiv 13 si Napalm, oameni foarte serioshi care au inteles exact ce vrem si au creat decorul si atmosfera perfecta. Am vizionat recent o forma mai mult sau mai putin bruta a materialului si am fost foarte multumiti.


Si daca tot vorbim despre aspecte vizuale, sa discutam putin si despre Dark Visions From the Fog, primul DVD semnat Satanochio. Pe langa un material video, multi l-au vazut drept primul full-length al vostru, in special pentru ca nu vorbim despre un DVD obisnuit, adica un concert inregistrat..ci 9 piese integrale, prezentate prin videoclipuri. Asta inseamna ca Satanochio pune aspectul vizual pe primul loc, in fata produsului audio?

Satanochio: Nu vad de ce ai spune asta. Partea video si cea audio se completeaza una pe cealalta, rezultatul fiind un produs complet. Primul full-lenght a fost "I Am Satanochio" iar acest dvd a fost scos mai mult la dorinta fanilor si a prietenilor. Ei ne-au dat ideea asta. Dovada stau cele 2 serii de dvd-uri pe care le-am facut, care acum sunt sold-out , la nici 4 luni de la lansare. Pe dealta parte, trebuia facut, pentru ca incheie armonios o perioada din istoria grupului, pe care eu as numi-o de "cautare".

Materialele video facute pe langa cele oficiale le-am facut gandindu-ne sa aranjam cat mai bine totul intr-o imagine completa a vremurilor care au trecut. Da, suntem cinici, sceptici si aroganti in continuare, dar totul este la un alt nivel.

Grui Sanger: Putea fi considerat si full-length pentru ca sunt videoclipuri facute la aproape toate piesele de pe I AM SATANOCHIO, dar cum spunea si S, acesta incheie o perioada din istoria grupului. Diferenta intre un full-length si acest DVD se contureaza foarte clar in momentul in care te uiti la cuprinsul acestuia. Intr-un fel sau altul, aceste videoclipuri trebuiau puse intr-un pachet disponibil celor interesati de aceasta trupa, la urma urmei nu le-am realizat pentru a le inmana MTV-ului si asa mai departe.

Produsul audio si aspectul visual nu concureaza in ceea ce ne priveste, totul e facut cu pasiune si cu interesul de a fi cat mai pe placul nostru, de a iesi cat mai bine pe toate planurile. Ce inteleg restul, nu mai tine de noi si nici nu incercam sa ii convingem.

Ati inceput ca un proiect facut din pasiune..si ati fost practic un apel de trezire pentru multe trupe din Romania care au vazut ce inseamna o promovare adevarata. Insa la inceput, totul a fost o "distractie" pentru voi. Am impresia ca ati evoluat mult la acest capitol...atat muzical, cat si in promovare. Am observat ca si in interviuri ati devenit mai seriosi:)..

Satanochio: Cand vorbesti despre Satanochio nu poti sa vorbesti decat despre pasiune. Am investit multa pasiune in viata si realizarile acestei trupe si o vom face cat timp vom mai simti asta.

Subiectele vrsurilor sunt altele, muzica este alta, suntem o trupa care s-a schimbat de la material la material cautand acel "ceva". Ne-am si distrat ce-i drept al inceput, am si suferit, dar nimic nu ne-a putut opri. Satanochio este simbolul zicalei "ce nu ma ucide ma face mai puternic". Nu stiu daca cel mai potrivit este cuvantul "serios". Stiu ca o gramada de oameni ne-au luat in gluma si si-au permis sa faca nesfarsite glume proaste.

Daca eram fara masti si cantam in Suburbia in deschidere la X la concertul organizat de Y nu se mai vorbea urat decat pe al spate, ca asa se cade...noi "ne-am carat singuri crucea", ca sa fiu mai pe intelesul cititorilor. Si inca o facem, fara a da inapoi.

Grui Sanger: Vezi tu!? In momentul in care lumea din jur devine serioasa, atunci avem si noi motive pentru a dev seriosi. Cantam despre lumea asta, chiar daca ne folosim de elemente ce nu par a apartine de aceasta, ne "maturizam" odata cu aceasta, nu suntem nici mai presus si nici invers. Asa au evoluat lucrurile. La inceput poate "ripostam", acum am devenit indiferenti, chiar daca si atunci cat si acum am facut si facem lucrurile asa cum vrem noi. Criterii si principii nu exista, Satanochio este "HAOSUL".


Cum ati inceput colaborarea cu 13 si Krudd Promotion?

Satanochio: Cu 13 ma stiu de mai bine de 10 ani, 13 s-a hotarat sa se implice si mai mult in promovarea noastra, iar alaturarea sa cu Krudd a fost decizia lui, cu care noi toti am fost de acord. Nici unul dintre ei nu reprezinta o casa de discuri si nici nu pretind ca ar fi. Pur si simplu au vazut in noul material Satanochio ceva special si au vrut sa ne ajute. Pe aceasta cale doresc si sa le multumesc pentru tot efortul pe care-l depun. Colaborarea cu Axa Valaha a luat sfarsit de comun acord.

Grui Sanger: Cineva spunea "producatorul este mai important decat trupa, artistul", din momentul acela nu ma mai intereseaza cu cine si in ce fel colaboram, cata vreme treaba pe care o avem noi de facut merge, asa va merge si treaba cu promovare, distributie & all that bullshit.

Legat de acest nou material intitulat Vagrant Matter Heritage. Ati decis sa nu apelati la un studio de inregistrari. Din cate stiu, tobele si vocea au fost inregistrate de Discordless, iar vocea si basul au fost trase acasa. De ce nu ati apelat la un studio? Ca tot vorbim despre asta, cat de mari credeti ca sunt sansele ca o trupa de metal sa inregistreze un material de calitate in Romania?

Satanochio: Spune-mi un material al unei trupe romanesti de metal extrem care suna mai bine ca "Vagrant". Fara nici un fel de suparare, fara nici un fel de apropo-uri, doar spune-mi.

Da, am tras tot ce era mai greu de tras in pivnita in care repetam, cu un studio mobil pe 4 piste si nimic mai mult. Chitarile si bassul au fost trase pe un sistem improvizat acasa. Era clar ca nu puteam trage intr-un studio, pt ca a doua zi imediat ar fi stiut toti prietenii prietenilor celor de la studio cine suntem, si nu am nevoie de asta. Am gasit omul care sa poata sa transpuna in sunet ce dorim si asta a fost. Acum investim in scule ca sa ne tragem urmatorul album in conditii si mai bune. Marius (aka Discordless) este extraordinar si cine-i neaga calitatile iti garantez ca nu o va face decat din rautate. Si daca materialul asta suna a raw black metal eu ma impusc.

Grui Sanger: In primul rand este foarte important sa stii ce vrei sa faci, sa stii cum vrei sa sune, chiar daca sunt unele chestii pe care le modifici pe parcurs pana ai produsul finit. Foarte important este sa ai cu cine sa lucrezi, pentru ca nu sunt multi aici care sa poata face un sunet bun, fie ca e vorba de scule bune dar mai ales daca este vorba de scule "proaste", adica nu foarte scumpe.

Muzica ramane pe cd la urma urmei, iar daca nu ti cont de asta, degeaba l-ai scos. Vorbind de sansele pe care le are o trupa sa inregistreze un material bun in Romania, sunt deja destule studiouri in tara care pot sa ofere conditii bune pentru a avea un material cu un sunet bun, din pacate nu exista interesul pt a face asta, "nu sunt bani"bla bla

Nimenea: In primul rand trebuie sa stii foarte clar ce vrei sa obtii...in momentul ala nu-ti mai trebuie decat un om care sa inteleaga ce vrei sa obtii (si bineinteles ceva echipament)...nu-ti mai trebuie nici studio, nici nimic...pentu noi Discordless a fost omul potrivit si de aceea am preferat sa nu ne mai complicam cu alte studiouri si alti oameni


Am vazut ca acordati o mare atentie cand vine vorba de MySpace:). Considerati ca este una din cele mai puternice metode de promovare din ziua de azi?

Satanochio: A fost la un moment dat. Nu am dat o atentie deosebita, ci pur si simplu acolo interactionezi cu fani si diversi aomeni importanti, e totul mai simplu daca ai putina decenta si grija de tine. Avand in vedere ca devine din ce in ce mai stupid sa canti live in fata la 3 oameni sau sa scoti cd pe care sa-l cumpere alti 30...cred ca internetul in general are o importanta majora in promovare...sa stii totusi ca oamenii importanti nu prea intra pe pagina de myspace sa "te asculte".

CD-ul inca domina comunicarea cu oamenii vitali pentru o trupa...asa ca e discutabil. Noi am incercat de fiecare data sa facem bine ce facem, indiferent ca a fost vorba de un album, de un dvd, de o pagina de web sau de myspace. Toate conteaza pentru noi.

Grui Sanger: Au pagina de myspace pana si trupe care s-au destramat, ai si tu pagina de myspace, iti poti rezolva mult mai repede dealurile, informatia circula mult mai repede; parerea mea este ca myspace este cu adevarat una dintre cele mai bune metode de promovare, nu doar in muzica, ci pe orice plan.

Ati avut vreodata tentatia de a canta live?

Satanochio: Da. Poate o sa o facem si pe asta, doar asa, ca o dambla, pentru ca altfel nu se poate numi. E misto, esti aproape de fani si hateri...dar avd atatea trupe in jur care sufera incat nu stiu ce sa fac.

E nasol sa te trezesti nascut intr-o tara din care nu ai nici o sansa, absolut o sansa sa iesi. Si ca sclav pentru trupe mici de afara si e tot deprimant, pentru ca am copilarit uitandu-ne la seriale ce promovau "visul american" intr-o tara in care acesta nu functioneaza la orice capitol. Asa cum am mai spus, si poate de putine ori ne-am facut intelesi, "live-ul" pt noi conteaza foarte mult, daca il putem face cum vrem noi, de la scenografie si pana la cele mai mici detalii. Iar aceste lucruri necesita timp. Cu ce ne-ar avantaja sa venim intr-un club cu chitarile mastile si pedala in spinare, daca nu este ce vrem noi sa aratam?

Grui Sanger: Hahaha! Toti avem aceasta tendinta, unii chiar si inainte de a-si face trupa, tocmai aici si sta farmecul, in a vrea sau nu sa canti pe scena in fata publicului. Eu nu as vrea sa-i vad pe Limbonic Art live, desi imi plac extraordinar de mult, stiu ca au cantat de cateva ori, dar este o trupa care ori nu are de ce canta live, ori daca o fac, au nevoie si de un super show care sa le sustina foarte bine spectacolul sonor, Morgul si multi altii, same story. Sunt si trupe care isi permit acest lux, vezi Arcturus samd.

Nimenea: De fapt noi cantam live...numai ca fara public.


Sunteti printre putinele trupe romanesti care au reusit sa combata DC++ si torrentul:). Care este secretul?

Satanochio: Se pare ca avem fani cu onoare, ce pot sa zic?! Tu ca trupa nu poti face chiar nimic sa opreti "deversarile" astea.

Grui Sanger: Este bine sa ai pe DC++ muzica ta in momentul in care nu-ti permiti sa scoti pe CD, dar cand investesti o gramada de bani in CD-uri oricum fiecare face ce si cum vrea, noi avem alte lucruri de facut, nu sa "vindem".

Cat de important este sound-ul pentru voi?

Satanochio: Foarte important. Ma bucur ca l-am desoperit pe baiatul asta, pe Marius, si asta numai datorita lui Costin s-a intamplat. Ei au mai cochetat, au mai facut lucruri impreuna si el ni l-a recomadat. O zic cu mana pe inima, "Vagrant Matter Heritage" este primul material care are sunetul de Satanochio, dar este totodata si pentru prima oara cand am apelat la altcineva pentru a se ocupa de asta, si nu ne pare rau, si sper sa colaboram si pe viitor!

Grui Sanger: Conteaza enorm! "Vagrant Matter Heritage" are un sunet, nu extraordinar, dar BUN si mai mult decat atat, are un sunet foarte potrivit si bine gasit pentru ceea ce reprezinta prin sine acest EP. "I Am Satanochio" in schimb, nu are nici pe departe un sunet extraordinar, dar este perfect pentru felul in care se contopeste cu celelalte elemente, compozitie si concept, are o atmosfera aparte.

Apropo, cine este personajul din capitolul 3 al DVD-ului? :)

Satanochio: Daca te referi la baiatul ala de in loc sa arunce nervos cu sticla plina cu vin de pamant o aseza usor sa nu se verse....Il gasesti la Thanx list. Este Costin zis si "Pufa".

Grui Sanger: The man with the bottle and no plan!

Nimenea: Este un om caruia ii place bautura...si nu orice fel de bautura, ci vin stricat, adica otet... in sticla aia din care bea si pe care o aseza cu asa grija incat sa nu se verse era o asemenea substanta.

Toate materialele voastre au avut un numar considerabil de vanzari, majoritatea fiind sold-out (sau chiar toate). V-ati asteptat la o asemenea reactie din partea publicului roman si nu numai?

Satanochio: Nu sunt toate sold out, "I Am Satanochio" si "Vagrant Matter heriatge" inca se mai gasesc, haha!

Nu m-am gandit nicodata la aspectul asta, insa e placut sa vezi aceeasi reactie, indiferent cat de mult ti-ai schimba stilul. Le multumesc tuturor care au contribuit la pe aceasta cale, mai ales doamnelor de la posta care nu au innebunit.


Grui Sanger: In tara am vandut cel mai putin, insa lista de distribuitori straini se extinde in peste 22 de tari la cel putin 45 de case de discuri

Nimenea: Oameni de obicei cand aud de SOLD-OUT-uri se gandesc la mii de exemplare vandute...faza e ca tirajele au fost in asa fel de mici incat sa apuce sa-si cumpere cine-si doreste cu adevarat sa aiba acel obiect in casa...intradevar daca vorbim de VMH, acesta avut parte de o promovare foarte buna... multumita lui 13 si Krudd Promotion care si-au tocat banii si nervii si carora le multumim.

Va considerati un produs intern sau extern? Aveti un segment spre care vreti sa va orientati?

Satanochio: Draga Fane, asta este o intrebare pentru care trebuie sa te felicit. Dat fiind faptul ca ne-am nascut aici, automat suntem un produs intern ca origine, totodata extern ca filosofie si libertate in a compune, a scrie

versuri

si a arata. Dar, oricat am zice noi, pe hartie tot roman esti, asa ca esti crucificat din start, indiferent cat de "special" ai fi.

Acum legat de segment...cand va fi introdus in cataloage termenul de "Evil Metal" atunci vom avea un segment...pana atunci ne plac unii care asculat death, unii care asculat Black, unii care asculta experimental sau avantgarde...in general, de la inceput ne-am adresat oamenilor mai deschisi, nu exclusivistilor.

Grui Sanger: Un produs intern extreme, ce tinde catre extern

Nimenea: Intern, Extern, Segment...io cred oricum ca nu ne-am nascut in locul in care trebuia sa ne nastem...intern, extern pentru mine tot aia e...

La intrebare cu orientarea... inchipuie-ti ca suntem pe o corabie si incercam sa ne orientam cu un ochean...tu probabil daca ai observa in zare o insulita probabil ca te-ai indrepta spre ea, nu si noi...noua ne place sa navigam in neant, nu prea ne place noua sa ne orientam...

Ati mai cantat si in alte trupe inainte de a forma Satanochio?

Satanochio: Da, toata lumea intreaba asta si de fiecare data raspund afirmativ. Cant la chitara din '93.

Grui Sanger: La chitara din '88, vezi Hang Him si Grui Sanger si mai sunt dar nu ti le spun.

Nimenea: Nu.

Au existat cateva zvonuri legate de posibila dizolvare a formatiei. De unde au aparut aceste idei?

Satanochio: Pentru ca unii nu au ce face, sau pentru ca le pasa mai mult de capra vecinului, nu stiu. Iti dai seama ca nu de la noi a pornit povestea asta...oricum, desi avem un mod mai ciudat de a ne "rezolva" problemele, intotdeauna le rezolvam, mai devreme sau mai tarziu. O sa vina si momentul rezolvarii acestei probleme, dar deocamdata ne preocupa lucruri mai importante.

Grui Sanger: Unele lucruri nu se uita, fie ele bune sau rele. Pe cele rele le vom uita in momentul in care le vom rezolva, si crede ma, se vor REZOLVA, indiferent ca se va intampla asta maine sau peste cativa ani! Sa nu creada cineva ca ne destrama asa usor! Satanochio este domeniul, teritoriul nostru, nu am deposit granitele acestuia, astfel incat sa isi permita cineva sa ni-l incalce pe al nostru!

Nimenea: Daca moartea nu poate sa ne desparta atunci cine?... aia care au facut ce-au facut or sa se topeasca la fel ca niste frunze uscate pentru ca padurea are grija de uscaciuni...

Pentru cei de acasa, care nu au avut curiozitatea sa se uite pe versuri. Ce vor sa expirme acestea? Exista anumite aspecte din viata de zi cu zi care va inspira?

Satanochio: "Vagrant Matter Heritage" este impartit in 3.

"Everything Dies" e un fel de "Memento Mori", o piesa a carei necesitate este in stranie crestere avand in vedere numarul mare al oamenilor care uita ca nu sunt dumnezei. Nimeni nu este mai presus de om, indiferent de clasa sociala din care face parte, indiferent de cat de jos este! omul este fiinta suprema, atat timp cat este in viata....

"The National John Doe" este o poveste despre toti nenorocitii din lumea asta al caror unic scop este sa comenteze. Puhoiul, multimea fara noima, ghidata atat de usor asemeni oilor, sensibila la orice este construit sa para sensibil, oamenii care traiesc degeaba si care mor in van, fara a aduce omenirii vreun castig real in procesul de dezvoltare si maturizare a speciei. Niste imbecili amputati psihic, niste nimeni , niste personaje de care omenirea s-ar lipsi oricand, cu riscul de a ajunge pe cale de disparitie.

"Inward The Fairy" este asa cum anunta si titlu cea mai interioara piesa...cea mai adanca forma de revolta, dominata de despartirea eterna de statutul social. Nu haina il face pe om, nimic nu-l face pe om inaintea omului! Citeste versurile si vei afla mult mai multe....acestea sunt doar puncte de plecare.

Grui Sanger: Nu ma intereseaza acest aspect. Noi nu facem versuri care sa impuna ceva cuiva, asa ca nu trebuie sa explic nimic nimanui din punctul asta de vedere! Sunt versuri antrenante, exprima idei care iti pot pune mintea la contributie, te antreneaza in imaginatie, te fac sa iesi un pic din clisee si rutia, te invita intr-o lume pe care o stim cu totii, dar pe care o poti vedea cu alti ochi.

Sunt lucruri pe care multi nu le vad, crezand ca totul este bine si ok, dar sunt si mai multi care refuza sa vada anumite aspecte din viata sociala cat si spirituala, avand impresia ca este vorba de rau sau ca fac rau versurile noastre sunt doar un punct de plecare pentru a avea o gandire mai libera.

Prost esti, prost mori, "destept" insa, aspiri la mai mult, altfel tot prost mori accepti sau refuzi sa vezi, sa asculti sau sa citesti, nu comenta, nu incerca sa te dai mai destept, pentru ca asa atragi si mai multi prosti dupa tine daia versurile noastre sunt neutre, nu sunt nici pro nici contra, iar daca acestea devin uneori pro sau contra sunt spuse intr-o maniera mult prea personala pentru a le mai putea judeca sau diseca, pentru ca nu incercam sa demonstram nimic nimanui, noi ne exprimam prin versuri, muzica, imagine, atitudine si atat, nu protestam, nu vrem adepti.

Nimenea: Pei ar trebui sa aiba acea curiozitate sa descopere ce anume exprima...daca tot stau acasa.

Interviu cu SATANOCHIO


Din cate am aflat, repetitiile si sesiunile de inregistrari au loc intr-o pivnita, pentru a avea un sound cat mai personal. Crezi ca acest lucru v-a ajutat pe cat v-ati dorit?

Satanochio: Da. Pentru asculattorii cei mai rafinati am dorit acest tip de sunet, iar cea mai exemplara piesa in acest sens este "Inward The Fairy". Sunetul a capatat o grosime si un dramatism de care ne-am indragostit...desi totul a inceput ca o revolta fata de tot ce inseamna in ziua de azi "produs metalic".

Totul se aude perfect, sau totul se aude faorte prost...putini au identitate in sunet, putini spun ceva cu adevarat cu acel sunet in afara "standard", de un simplu "raw" sau "producatorul x". Noua nu ne trebuia nici una dina ceste variante, nu ne trebuia nimic in afara de sunetul nostru, pe care ni-l doream de atata vreme.

Grui Sanger: Eu spun ca ne a ajutat. Daca suna tot a pivnita, atunci nu ne ajuta cu nimic mai mult decat sa ne batem joc de noi. Daia si spuneam mai sus, acest EP nu este un experiment, experimentele au fost facute cu muuuult timp inainte de a avea produsul finit.

Unii oameni au capatat o obsesie legata de adevarata identitate a membrilor. Aveti ceva sa le transmiteti?

Satanochio: Nu-i inteleg. Ideile raman, oamenii mor.

Grui Sanger: Cine sunt ei?

Nimenea: Hai sa-ti raspund io cu o intrebare... nu ca as avea eu vreo obsesie, dar aia care se ascund sub niste niknameuri p forumuri, aia cine sunt? Si tu...Tu cine esti?

Si asta a fost ultima intrebare...ca tot ati spus ceva pentru oamenii obsedati, va rog sa le transmiteti cateva cuvinte si celor care au reusit sa aprecieze Satanochio, asa cum trebuie.

Satanochio: Sper sa las in urma mea o adunatura de renegati ai unei societati bolnave, care isi cunosc principiile si stiu pentru ce lupta! O adunatura de supravietuitori a unei lumi pline de mostrii care se hranesc cu bani, o adunatura de oameni care isi vor creste copii sa devina oameni! Daca trupa asta va face sa rezistati este cel mai mare castig pentru mine. Daca siretlicurile vietii nu va vor opri va Multumesc.

Grui Sanger: Respect!

Nimenea: Respect! Respect! Respect!

Mersi pentru interviu si mult succes in continuare..asteptam My Revolution si eventual, un concert live:).

Satanochio: Cei carora le-am adresat mesajul din intrebarea de mai sus le dedic "My revolution". Sper sa va alimenteze sufletele cu dorinta de a merge mai departe! Multumesc METALHEAD pentru interviu.

Grui Sanger. Merci Fane! Respect 99,9 %, 1 % scad pentru unltima fraza de dupa ultima virgula. Merci METALHEAD!

Nimenea: Merci METALHEAD, Succes in continuare cu ce faceti voi acolo!

Votati trupa la BEST OF Rock & METAL 2007.

Fane vs. Satanochio


Concerte recomandate: