Wolf: Swedish Heavy Metal

06 Februarie 2009 Morrison

Wolf: Swedish Heavy Metal
Am stat de vorba cu formatia suedeza Wolf, care se pregateste de lansarea unui nou material discografic intitulat Ravenous. Ce inseamna acest nou album pentru formatie precum si care a fost motivul din spatele pauzei de aproximativ trei ani, aflati din interviul de mai jos.

Salutare. Inceputul lui 2009 marcheaza lansarea lui Ravenous, material ce vine dupa o pauza discografica de circa trei ani. De ce a durata atat de mult pregatirea acestui disc?

De obicei lansam un material nou la o distanta de doi ani. Insa acum am avut o problema in componenta trupei, mai exact am ramas fara doi membri. Astfel cautarea unor noi instrumentisti a incetinit progresul. In plus, am lucrat foarte mult la piesele noi. Am dorit sa facem ceva cu totul special pentru ca am simtit ca fanii merita asta.



Noul album are si cativa invitati printre care Hank Shermann si Marc Boals. Cum a luat nastere aceasta colaborare?

Hank a fost primul care a acceptat. I-am trimis partitura pe e-mail, iar el a inregistrat-o in propiul studio. Am fost extrem de multumiti de rezultatul final, pentru noi este o onoare sa lucram cu el. Mark Boals este unul din cantaretii mei preferati si coincidenta sau nu, este bun prieten cu Roy. Asadar Roy s-a deplasat in America pentru a lucra cu Mark la Love at First Bite.

Ravenous este produs de Roy Z, care in trecut s-a ocupat de formatii precum Iron Maiden si Judas Priest. Presupun ca a fost o adevarata placere sa lucrati cu el avand in vedere ca pe ultimul album aveti o piesa intitulata Children of The Black Flame, despre care multi spun ca este un tribut adus formatiei Iron Maiden. La ce sound ne putem astepta?

Desi multi traiesc cu aceeasi impresie, Children of the Black Flame nu este o piesa tribut Iron Maiden. Totusi nu este un secret faptul ca suntem mari fani ai trupei, asadar colaborarea cu Roy a fost binevenita. Am ales un sound foarte sincer si curat. Rezultatul a fost exact acela la care ne asteptam.

S-a schimbat ceva din punct de vedere al stilului? Poti compara Ravenous cu Black Flame? Presupun ca in trei ani ati vrut sa veniti cu ceva nou.

The Black Flame a avut o tematica horror in timp ce Ravenous se concentreaza mai mult asupra instrumentatiei, a celor doua chitari. Piesele sunt mult mai captivante decat pe Black Flame.

Care este tematica noului disc?

O mare parte a pieselor trateaza psihicul, partea intunecata a naturii umane. Anumite personaje sunt pura fictiune in timp ce altele sunt oameni pe care i-am intalnit in viata de zi cu zi. Desigur, exista si acei oameni pe care nu am fi vrut sa-i intalnim.

In afara de noul disc, cu ce v-ati ocupat in acesti trei ani?

Am petrecut mult timp alaturi de familie, ne-am luat joburi 'normale', in rest am fost in turnee, am cautat noi membri, repetitii, am lansat un nou set de tricouri, din nou concerte, compozitii noi, un album si videoclip nou, inca cateva concerte...cam atat presupun.

Cum vezi scena Heavy Metal in 2009 si care crezi ca sunt diferentele fata de perioada NWOBHM?

Scena metal in ziua de astazi este mult mai diversa. Genul Heavy Metal a dat nastere unui numar impresionant de subgenuri. Cred ca metalul in sine este mai puternic ca niciodata si pe plan global aceasta miscare are cel mai mare numar de fani.



Aveti o noua componenta, Richard A. Holmgren l-a inlocuit pe Tobias Kellgren. Cum l-ati cunoscut pe Richard?

Eu si Richard aveam un prieten comun. La inceput am comunicat doar prin telefon si mailuri pentru ca a petrecut o foarte lunga perioada in Tailanda. Intre timp am incercat sa lucram cu mai multi bateristi, unii din ei erau chiar foarte buni. Totusi, Richard s-a distantat de restul.

Aveti de gand sa promovati albumul printr-un turneu? Poate Europa sau continentul american?

Avem in plan cel putin un turneu european. In America vom canta la cateva festivaluri. Avem in plan si Japonia, este totusi primul material lansat in acea parte a lumii.

Iti multumesc foarte mult pentru interviu.

Si eu vreau sa va multumesc. Sustineti scena Metal!

Gisaz vs. Niklas (Wolf)

Concerte recomandate: