Romania are o imagine romantica

de Morrison

Romania are o imagine romantica

Cu cateva ore inainte de inceperea concertului de la Sala Polivalenta, artista Tori Amos s-a intalnit cu presa la un hotel de lux din Capitala. Modesta, timida am spune, insa foarte atenta la intrebari, Tori a parut o vedeta din alta lume, un "exemplar" pe cale de disparitie in muzica internationala din ultimii ani.

"Sunt interesata de tarile unde nu am avut expunere"

Organizarea acestei conferinte de presa, singura din turneul de promovare a albumului "American Doll Posse", este lesne de inteles, mai ales dupe cele declarate de artista.
"Sunt interesata de culturile unde nu am avut expunere pana acum. Romania are o imagine romantica aici in estul Europei.Tori Amos

Cred ca muzica trece peste orice fel de granite, un lucru important in aceste vremuri periculoase, cand liderii opresc emanciparea oamenilor din dorinta de a-i controla. De aceea, nu gresesc daca spun ca ma plimb prin lume si ascult", a declarat Tori Amos.

Intrebata fiind despre Romania, ea a raspuns razand ca nu a apucat sa vada prea mare lucru, adaugand ca apa de la hotel este scumpa.

Schimb de energii

In timpul conferintei de presa, Tori Amos a aratat ca o artista sexy si sofisticata in acelasi timp, care stie sa amestece politica, sexul si idologia feminista fara nicio problema, vorbind in acelasi timp, evident, de muzica.

Daca tot am ajuns la acest capitol, ea a explicat cum arata fiecare show. "Pana cand nu ajung in locatia respectiva, nu pot sa stiu ce urmeaza sa cant.

Eu trebuie sa lucrez in acel loc, deci trebuie sa-l cunosc foarte bine. In plus, este important de stiut cum vor umple oamenii acel spatiu", a spus Tori.

Legat de relatia ei cu publicul, artista a raspuns franc: "este o relatie ce implica doua persoane...

Eu si publicul! Daca la un concert nu exista o relatie excelenta, nu este o mare tragedie. Daca insa vad un public inchis, atunci este imposibil sa-l pot schimba.

Din punctul meu de vedere, pentru ca un concert sa iasa bine, trebuie sa existe un schimb urias de energii".

Andrei Vulpescu

Vezi galeria foto de la conferinta de presa

Iata cateva teme atinse in timpul conferintei de presa:

Creativitate vs bani

"Nu ma gandesc la contul din banca, pentru ca oricum nu-l vad niciodata. Creativitatea nu are nicio legatura cu acest aspect. Cantecele sunt vii! Ele nu sunt niste obiecte care pot fi inlocuite. Ele imi vin din eter, eu le traduc si le transmit mai departe. Cand le primesc, pot fi oriunde: la scoala, la o sedinta cu parintii sau la o intalnire cu sotul meu. Cantecele nu au trupuri, insa au mai multa constiinta decat mine. Creativitatea inseamna o experienta pentru toti" Tori Amos.

Tori AmosInfluentele muzicale

"De fiecare data cand plec in turneu, sunt expusa unor muzici pe care, in mod normal, nu le-as asculta. Baietii au gusturi diferite si nu ma intreaba niciodata ce vreau eu sa ascult. Ei ma intreaba doar ce vin vreau sa beau. Cu toate acestea, daca nu as asculta orice gen de muzica, nu as fi un compozitor bun. In autocar, muzica merge, se bea vin si se asculta orice muzica. Daca ar fi sa vorbim despre influente, cred ca as nominaliza The Doors, T-Rex si David Bowie, evident, la inceputul carierei" Tori Amos.

"Urasc chitara"

"Am incercat acum cativa ani sa cant la chitara. Nu mi-a iesit si m-am enervat teribil. Pana la urma am spart chitara de podea. Normal, a trebuit sa-i cumpar o chitara noua iubitului meu de atunci. Urasc chitara, insa imi plac chitaristii" Tori Amos.

Despre femei

Tori Amos

"Ca femeie americana, trebuie sa ma multumesc cu ceea ce sunt. Avand in vedere faptul ca trupele de fete nu prea vorbesc despre acest subiect, am considerat ca trebuie sa spun eu asta. In plus, la alegeri, femeile nu sunt luate in calcul. Nu stiu cum este la voi, insa in America se intampla asta. Or daca nu tii cont de femei, atunci de ce mai tii cont pe lume? De cativa ani, incerc sa inteleg ce se intampla cu noi, ce a divizat femeile atat de mult? Mi-am dat seama insa ca ideea de femeie ca sotie si femeie din punct de vedere sexual, in acelasi timp, este de neconceput" Tori Amos.

Un album seducator, dar sincer

tori amos "American Doll Posse este un album seducator, dar sincer. In tara mea sunt prea multe intersectii.

La un moment dat am avut o viziune cu fiica mea, care imi spunea ... unde ai trait mama? De ce a trebuit sa te confrunti cu asta? Dupa aceasta viziune, m-am gandit ca trebuie sa schimb situatia asta si ca mama, dar si ca muzician.

Albumul aminteste de feminitatea divina si de vechile ideologii. Sigur ca vorbesc si despre politica sau sex. Nepoata mea, la 15 ani, stie ce inseamna ambele lucruri din revistele mondene. Or daca ea stie, eu de ce sa nu vorbesc despre aceste teme? De altfel, ea a fost prima care mi-a spus milf!" Tori Amos.

P.S.: In timpul conferintei de presa, Tori Amos nu a acceptat sa fie fotografiata. La sfarsit, ea a fost aranjata de stilistul personal, dupa care a pozat si a acordat autografe. Tori Amos canta in aceasta seara (13 iulie), de la ora 20.00, pe scena Salii Polivalente.

text: andrei vulpescu, foto: tiberiu crisan, morrison, catalin alexa



Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: