Nu e nevoie sa mai precizez cine este Dave Gahan si in care trupa
legendara este solist vocal. Daca exista, totusi, persoane care nu
stiu, cred ca ii pot convinge pe colegii de redactie sa facem un
concurs al carui mare premiu sa fie o palma dupa ceafa...
Dave
Gahan nu se afla la prima incercare solo din cariera. Materialele
anterioare au fost bine primite de critica si s-au constituit in
reprezentari muzicale valabile ale sufletului muzical al acestui artist
a carui viata numai linistita nu a fost. Fac referire la viata
tumultoasa a lui Gahan deoarece lucrarile sale par sa imprumute mult
din zbuciumul si dinamica unei existente legate de turnee indelungate,
droguri, extreme si cautari ale unei linisti interioare rareori
regasite.

Dave Gahan - Hourglass
Albumul se deschide cu "Saw Something", o balada
electro extrem de frumoasa. Este neindoielnic faptul ca Gahan nu se
poate desprinde total de stilul Depeche Mode, insa piesele sale au, din
fericire, si altceva pe langa. Nu e neaparat ceva in plus, doar o
apasare mai precisa pe un anumit element sau o deplasare de accent mai
bine conturata.
"Kingdom", a doua piesa, face parte din acel
tip de piese pe care poti dansa, dar care raman, totodata, meditative
si profunde. "Deeper And Deeper" e agresiva, un pic industriala, cu o
voce "rea", penetranta. E ca si cum Dave a vrut sa sparga vraja
primelor doua track-uri. Una peste alta, o piesa excelenta, care te
marcheaza.
"21 Days" aminteste putin de perioada "Ultra",
intunecata, gata sa se deschida, insa ramanand, in cele din urma,
ermetica, intima, grava.
"Miracles" este o balada cu o linie de
voce lenta, visatoare, insa instrumentele electronice ii adauga o
raceala ce o transforma intr-un cantec special, genul de melodie pe
care privesti, singur, stelele.
"Use You" aduce mult cu piesele
Depeche Mode; nu e un track care sa impresioneze in mod special, cel
putin nu in contextul de fata...
"Insoluble" se doreste a fi
genul de piesa lenta melancolica ce te transpune intr-o stare anume; in
nici un caz nu e genul care sa te faca sa vrei sa-ti inviti partenerul
la dans...

Dave Gahan - Hourglass
"Endless" e una din cele mai bune piese de pe album,
alaturi de "Saw Something" o piesa profunda, calda, desi dinamica.
Insa dinamica aceasta este speciala, o dinamica... senzuala, daca
vreti.
"A Little Lie" e lenta, intunecata, cu o voce agresiva
pe alocuri, ca un val care se ridica si apoi se sparge de mal.
Materialul se incheie cu "Down", o piesa a carei orchestratie mi-a
amintit de Radiohead, cumva un final in acelasi ton ce se balanseaza
intre beat-uri opace si armonii minore ce nu pot induce decat
melancolie...
Spre deosebire de albumele anterioare, "Hourglass"
se prezinta in "haine" mai electro, ceea ce face ca piesele sa sune mai
rece, cumva, dar si ca vocea, prin contrast, sa sune mult mai cald si
mai aproape.
In concluzie, e un album cel putin interesant, iar pentru fanii Depeche Mode, cu siguranta, mult mai mult...
Auditie placuta!
cronica de Mihnea Blidariu pentru Bestmusic.ro
Logheaza-te, comenteaza si strange puncte !