Am plecat la concertul Metallica incarcat de amintiri de la concertul lor de acum 9 ani, de o gramada de amintiri din copilarie care nu stiu prin ce minune sunt in mare parte legate de numele asta. Nu imi putea inchipui efectiv cum va fi show-ul asta asadar am incetat sa ma mai gandesc la posibile scenarii si am grabit pasul spre concert.
Imi cer scuze fanilor The Sword, dar am ajuns in incinta stadionului fix dupa incheierea show-ului acestora. Mare lucru nu am ce sa zic despre ei, am incercat sa captez cat mai bine undele care se propagau printre vilele oamenilor cu situatie din imediata apropiere a cozii imense la intrare. Ce am distins suna ca o metallica mai putin nervoasa si intr-o zi, hai sa-i spunem, neinspirata. Daca a fost chiar asa cum mi s-a parut inseamna ca a fost o reteta buna pentru a scoate in evidenta headliner-ul. Oricum, chiar nu cred ca ar conta prea mult cine ar canta in deschidere la Metallica. Cel putin in tara asta. Revenind la coada, desi prima data m-am speriat de lugimea sa, treburile s-au desfasurat in mare viteza si nu am avut timp sa ma plictisesc, asadar un prim semn de organizare buna.
Dupa ce am pierdut niste timp pe la alte cozi rapide gen jetoane, beri si alte atentii m-am cocotat in tribuna sa-mi caut locul de onoare. Nefiind un obisnuit al stadioanelor, mi-a luat ceva timp pana am bunghit cum sta treaba cu sistemul de numerotare si cam pe unde se afla dumnealui. Am gasit cu privirea locul pe care se odihneu niste genti si saluri ale unei doamne de alaturi. Mi-am zis ca oricum nu venisem la Metallica sa zac pe scaun asa ca renuntat la ideea de a ma catara pe acolo, am lasat doamna in pace si m-am apropiat de marginea tribunei, unde vizibilitatea era si mai buna.
M-am gandit ca oricum o sa fie plin la margine si ca scaunele cu locuri sunt doar un pretext. Se pare ca eram printre putinii care gandeau asa, baietii de la securitate avand grija sa ne atentioneze verbal pe fiecare delicvent in parte sa trecem la locul nostru si sa ne comportam ca la teatru. In fine, ne-au barait la cap pana toata lumea s-a inghesuit in zona de tribuna, pe scaune sau in picioare.
Dupa ceva muzica de ambianta si cateva cunostiinte a inceput sa rasune dintr-o data celebrul intro Metallica, respectiv celebra tema din "Bunul, Raul si Uratul". Publicul a explodat imediat cu acesta si a tinut-o intr-un ritm impresionat de sustinere pana la sfarsiutul concertului. Au urmat bomba dupa bomba Creeping Death, The Four Horsemen, Master Of Puppets, Whiplash, Welcome Home (Sanitarium), Sad But True, Nothing Else Matters, Enter Sandman si cam toate hiturile lor din perioada de aur. Efectele pirotehnice care au culminat la One, proiectiile intr-un ritm alert de pe cele 3 ecrane imense, sunetul metalic abordat de aceasta data au conturat un show dinamic si exploziv.
Cred ca am vazut o Metallica la forta ei maxima, motivata, sigura pe ea, care a reusit sa ma faca sa uit pentru 2 ore din viata de ultimii 10 ani din istoria lor. Nu au cantat nimic de pe albume ca Load, Reload sau St.Anger. Tot setul de piese a fost unul clasic, cantat cu mult chef si mai ales cu mult nerv. M-a impresionat si tipul de sunet pe care l-au abordat, unul foarte agresiv, foarte aproape de cel al metalului extrem din ziua de azi. Trigger-ele omniprezente, tonuri de chitari foarte bine conturate si un bass tip tractor mi-au setrs praful de pe amintirile legate de Metallica si parca aratau o trupa hotarata sa se intoarca cu tot dinadinsul la Thrash.
Poate pare pueril, dar dupa un Whiplash cantat ceas si la viteza mai mare decat cea originala am ramas impresionat. Nu a fost nimic plictisitor si nimic facut sa fie, efectiv, de la setlist pana la decizia de a renunta la muntii de ampuri nefolositoare de pe spate mi-au aratat ceva clar: Metallica isi pregateste terenul pentru albumul care va veni. Au vrut parca sa comunice publicului: "Da, vreti show, o sa aveti cel mai tare show si cele mai tari hituri, dar acum stim ce vrem si ne-am intors!". Daca pentru unii albume ca cele de pe care nu s-a cantat nimic in aceasta seara reprezinta maturitatea, Metallica a decis sa combine o productie de show de trupa mare cu un setlist bazat pe piese mai demente din perioada tineretii si cred ca le-a iesit al dracului de bine. Da frate, asta e esenta, nebunia aia combinata cu un show de zile mari. Ce-ti poti dori mai mult? Asta e metalul, vrei altceva, te duci acolo unde stai pe scaun si nu te deranjeaza nimeni.
Intregul show a fost aproape sufocant. Nu am mai vazut Metallica aia care trage de timp, nu ne-au lasat sa respiram o secunda intre atatea hituri cantate cu un mare chef. Si tare bine e sa fii sufocat de baietii astia!
Pana si bis-ul nu a fost chinuit sau penibil. Chemati cred ca e putin spus. Efectiv, publicul nu ii lasa sa plece de pe scena, nici in micile pauze de schimbat chitari sau prosoape. La bis au bagat un program de voie buna Last Carres/ So What / Seek And Distroy. La ultima piesa cred ca au cazut bucati din ipsosul Casei Poporului. Publicul a fost extraordinar si sunt convins ca a facut acesti monstrii sacri ai rock-ului mondial sa se simta impliniti. Imi aduc aminte de replica lui James: "Stiti de ce sunt aici? Pentru ca-mi place al dracului de mult!"
Momente frumoase au fost pentru mine: Solo-ul de la Nothing Else Matters - chiar nu credeam sa-l vad in carne si oase pe Kirk cantand partea aia cu atata chef, Seek And Distroy si mai ales Whiplash - o dinamica ucigatoare, show-ul pirotehnic de la One, Enter Sandman cantat 1/1 cu publicul, Sanitarium si faza aia cu "devil's horns" sau "f**k"...stiti voi care e, mi s-a parut un artificiu atat de simplu scos atat de bine in valoare de o productie de show de zile mari. A adus esenta Metallica pe ecranele alea. Au fost multe momente de neuitat, dar pe care nu le pot indexa acum. A fost prea frumos. A fost Metallica aia pe care vroiam sa o vad, in stare pura, fara abureli si incercari.
Sper din tot sufletul ca albumul asta cu nume intrigant si coperta ciudata de apare in Septembrie sa fie albumul ala pe care il asteptam cu totii de atata vreme. Show-ul de azi sta marturie ca se poate, ca cineva se poate indragosti din nou de nebunia metalului, chiar si dupa atat de mult timp. Show-ul de azi sta marturie ca Metallica a redevenit ce a fost inainte de industrie, o trupa.
Nu cred ca are sens sa scriu mai mult, cred ca ati fost toti acolo, la cat de multi ati fost si sper ca toata lumea a ramas cu o amintire cel putin speciala. Note maxime pentru public, trupa, show.
13
Un interviu video cu trupa poate fi vazut aici: Metallica: We're glad to be back (Video)
O galerie foto a concertului METALLICA din Bucuresti din data de 23 iulie de pe Stadionul Cotroceni, poate fi vazuta pe METALHEAD.ro aici:
Poze cu Cronica Metallica: The Second Coming
Filmari de la concert gasiti aici: Filmari cu Metallica de la Bucuresti
Playlist-ul serii a fost :
Creeping Death
For Whom THe BEll TOlls
Ride The Lightning
Harvester Of Sorrow
SAnitarium
FOur Horsemen
ANd Justice FOr All
No Remorse
Fade To Black
Master oF puppets
Whiplash
Nothing Else Matters
Sad But True
One
Enter Sandman
Last Caress
So What
Seek And DEstroy
Stai informat ! Afla primul ! Inscrie-te la Newsletter-ul METALHEAD
Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter
Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!
Ne gasesti si pe Instagram
