H8 - Printre Voi

de Buvnitz

H8 - Printre Voi

H8 cred ca a fost intotdeauna una din acele trupe care absolut nu avea ce cauta in Romania, nu ca ar avea in esenta prost gust ci dimpotriva, un potential foarte mare ce trebuia exploatat ca atare. Paradoxal este faptul ca inspiratia vine tocmai din prost gustul Romaniei, aspect ce se poate observa usor pe acest produs intitulat Printre Voi.

Partea buna la H8 este ca n-a uitat ce inseamna cu adevarat o trupa, prietenie si unitate fapt uitat si ingropat in desele 'tiganii' din undergroundul autohton. Printre Voi poate fi luat ca o dedicatie atat pentru cei care au ramas alaturi de trupa cat si pentru acele formatii care nu mai exista, multe din ele cu un acelasi potential deloc de ignorat.

Poze PozeMH -


Printre Voi inseamna 9 piese ce la baza au metal peste care se plaseaza multe elemente de hardcore alaturi de partea vocala unde structura este deseori compusa din ritmuri de hip hop si astfel se contureaza un stil ce nu poate fi confundat chiar atat de usor.

Ca teme abordate se numara cele sociale, personale cat si genul de intamplari de care ne lovim in fiecare zi. Insa ce iese in evidenta si merita subliniat este abordarea acestor povesti, si aici mentionez talentul creativ a lui Aliosha care reuseste sa puna pe foaie exact ceea ce trebuie, intr-un mod cat mai direct si in acelasi timp original.

Piese ca Arena, Hotarat, Ferestre in Destin cat si SMMF raman intiparite in mintea ascultatorului, de altfel intreg albumul fiind un cerc complet, incepand cu Arena si terminand cu Duzzu, piesa cat se poate de speciala pentru trupa si iesita din contextul muzical insa merita aplaudata pentru sinceritate si curaj.

Ca o incheiere, Printre Voi dovedeste ceea ce am spus si la inceput. H8 n-avea ce cauta in Romania.

Gizas

Nota: 8,5/10

Tracklist:

Arena
Hotarat
Pentru Asta
Ferestre In Destin
Nu Te Mai Suport
Legile
SMMF
Declaratie de sinucidere
Duzzu (feat Catalin de la Coma)



Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: