Era o vreme cand Les Claypool si formatia Primus erau foarte la moda. A fost – probabil – si o chestie de snobism (am un fix! ha ha ha!), dar in 1991 piese ca „Jerry Was a Race Car Driver" sau „Tommy the Cat" de pe genialul album „Sailing the Seas of Cheese” nu lipseau de la aproape nici o petrecere sau din programul din Rockoteca.
Cum ulterior si „My name Is Mud” de pe albumul „Pork Soda” a fost „slagar”.
Trioul face o muzica de avangarda, un adevarat alternativ, nu seamana cu nimic altceva si nu doar basistul Les Claypool este fenomenal ci si cei doi colegi ai sai, chitaristul Larry "Ler" LaLonde si bateristul Tim "Herb" Alexander.
Primus au scos sapte albume in perioada 1989-1999, ultimul fiind „Antipop”-ul. Intre 2000 si 2003 formatia a luat o pauza oficiala, apoi au lansat un EP si DVD „Animals Should Not Try to Act Like People”, dar un nou album semnat Primus, se lasa inca asteptat. Este drept, in 2006 a fost lansat un CD „They Can''t All Be Zingers” ce contine 16 single-uri remasterizate digital, dar… nu se pune!
Cu toate acestea Les Claypool nu s-a plictisit in ultimii ani. In 2001 apar 2 CD-uri sub titulatura Colonel Les Claypool''s Fearless Flying Frog Brigade, un album Oysterhead („The Grand Pecking Order”), in 2002 The Les Claypool Frog Brigade cu albumul „Purple Onion”, in 2004 Colonel Claypool''s Bucket of Bernie Brains si discul „The Big Eyeball in the Sky”, primul album solo din 2006 „Of Whales and Woe”, in 2008 canta cu Electric Apricot pe albumul „Quest for Festeroo” si apare pe un sir lung de discuri ale unor artisti diferiti de la Tom Waits, trecand prin Firehorse, Alex Lifeson (Rush), Limp Bizkit pana la Metallica (si multi-multi altii).
La baza noului sau album solo stau doua coloane sonore compuse si inregistrate anterior: unul pentru jocul „Mushroom Men”, celalalt pentru filmul „Pig Hunt”.
„Of Fungi and Foe” nu difera radical nici de precedentul „Of Whales and Woe”, nici de discurile semnate Primus sau celelalte proiecte in care s-a implicat Les Claypool. Stilul sau de a aborda chitara bas si timbrul vocal inconfundabil sunt un real si unic trademark.
„Mushroom Men” deschide albumul cu vocea filtrata, intr-o tonalitate apropiata de Tom Waits, toata muzica suna ciudat, efectele, tonurile, coloratura instrumentelor este usor bizara. Chiar si basul suna mai sintetic ca de obicei.
„Amanitas” readuce „joaca” pe bas caracteristica, percutia este mai vie, are caracteristica halucinanta a compozitiilor semnate Les Claypool, este o piesa usor Psihedelica, daca Les Claypool spune ca „I can feel your poison”, eu as adauga ca simt si alte substante.
„Red State Girl” are ca fundament percutiile, textul povestit de Les Claypool are umorul de care mereu a dat dovada, in rest instrumentatia este construita din sunete si instrumente ce abordeaza teme in maniera Free Jazz, adica usor schizofrenic.
„Booneville Stomp” are mai mult ritm, basul este in centrul piesei, Les Claypool abordeaza partituri dificile cu usurinta fascinanta, tine si ritmul, dar face si solistica simultan, vocea si restul instrumentelor sunt „doar” de coloratura.
„What Would Sir George Martin Do" este usor mai fredonabila, iar mi-a amintit de momentele mai bizare ale prietenului Tom Waits, poate si din cauza tambalului. Nu m-am prins cu ce instrument a fost executat solo-ul…ha ha ha!
„You Can''t Tell Errol Anything" are coloana centrala constituita din basul fuzzat, Claypool palavrageste nestingherit, in rest raman in jur aceleasi sunete bizare, ritmuri ametitoare.
„Bite Out of Life" este o tema sud-americana, energica, prinde bine putina adrenalina, ritm, patru minute de… normalitate. Relativa. Ha ha ha!
„Kazoo" este o calatorie cu usoara amprenta Jazz, o piesa mai relaxata, dar la fel de colorata, are muzicalitate mai usor de asimilat, este reconfortanta.
„Primed by 29" suna mai a Primus, basul are nerv, se aud chitarele tipand, nu va asteptati la riff-uri, rar exista asa ceva pe un disc Les Claypool, totul ramane in zona experimentala si Psihedelica cu oarecare nuante de anii ’70, dar cu un sound la zi.
„Pretty Little Song" nu prea este nici draguta, la patru minute nici chiar micuta. Ha ha ha! Basul este trecut prin efecte si filtre, Les Claypool vorbeste nestingherit, apoi si vocea este perturbata de efecte, restul instrumentelor intervin paranoic, tema este tot cu amprenta sud-americana, abordarea (mai) Jazz.
„Of Fungi and Foe" are doar un minut si cinzeci si doua de secunde, multe zgomote, putine de care sa te poti agata.
„Ol'' Rosco" iar readuce paralela Tom Waits, pe refren avem si (aproape) un riff, piesa prinde viata si ceva nerv. Partea de solistica are elemente de Jazz in ambalaj psihedelic, piesa este o imagine de ansamblu pentru tot albumul, suna ca o concluzie sau rezumat.
12 piese cu o durata totala de 50 de minute, inca o calatorie (trip) in adevaratul sens, o aventura muzicala intr-o lume usor abstracta, putin bizara, viu colorata (de ciuperci… ha ha ha!) a lui Les Claypool. Pentru cunoscatori o revedere placuta, pentru incepatori un material care trebuie abordat cu grija… Mai bine incercati prima oara amintitele albume Primus.
Cronica postata de brushvox pe Blogul sau pe METALHEAD
Puteti vedea toate blogurile rockerilor aici: METALHEAD Blogs . Daca aveti cont pe METALHEAD puteti sa scrieti si voi in blogurile voastre. Materialele de calitate vor fi publicate pe zona oficiala de Cronici De Albume, Cronici De Concerte sau Articole !
Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter
Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!
Ne gasesti si pe Instagram
