Doru Trascau (AB4): Nu sunt o persoana sceptica

10 Septembrie 2009 Buvnitz

Doru Trascau (AB4): Nu sunt o persoana sceptica

Am discutat recent cu Doru Trascau, omul din spatele formatiei AB4. Probabil multi sunt nefamiliari cu istoria trupei si mai ales problemele pe care Doru le-a intalnit in tot acest timp. Despre trecut, prezent si in special viitor..in interviul de mai jos. Enjoy!

Ce a insemnat ghinionul pentru AB4?

A inseamnat cumva o demoralizare maxima si de fiecare data o nevoie de a readuna doza de optimism necesara; tot ce ai nevoie ca sa te repui in miscare dupa ce iei o palma.

Poze PozeMH - AB4


Ce te-a determinat totusi sa continui?

E o vorba care zice ca 'ceea ce nu te omoara te face mai puternic'.

Acum inregistrati un nou material, care se anunta destul de promitator in conditiile in care lucrati cu un producator cu renume.

E adevarat, insa eu sper ca materialul sa fie in primul rand promitator ca si compozitie, mai mult decat orice. Nu prea am avut vreme, deoarece am fost foarte ocupati cu compozitia si inregistrarile, dar in concerte am prezentat ceva piese, un scurt preview al materialului ce urmeaza sa iasa.

Cum a fost pentru voi sa concertati intr-un club, avand in vedere ca nu ati mai facut asta de ceva vreme?

In primavara am avut destul de multe. E ok. E placut sa te reintorci la ceea ce faceai cu ani in urma, in sensul ca in primavara asta am regustat din placerile anilor trecuti. Pana anul acesta prezenta noastra pe scena muzicala era presarata cu intermitente: apaream, dispaream, cantarile erau destul de putine. Lumea nu intelegea ce se petrece: mai existam, nu mai existam? Inca pluteste un nor de indoiala asupra noastra, dar speram sa il spulberam cat mai repede.

Ce crezi ca s-a schimbat la public?

Spre bucuria mea, am vazut oameni pe care i-am vazut de-a lungul timpului de fiecare data, deci exista si acel public fidel. Si am vazut si foarte multe fete noi, ceea ce ne surprinde placut.Deci cred ca se poate, de ce nu, sa ramana cei vechi si sa avem si public nou.

Se zvonea la un moment dat ca tu ai pornit si un proiect separat.

Nu e doar un zvon, e un lucru total adevarat. Asta se intampla pe la sfarsitul anului trecut, inceputul anului acesta, pentru ca a fost un moment in care am crezut ca nu o sa mai reusim sa facem ceva cu AB4, din aceleasi motive cu care ne-am confruntat toti anii astia, si anume autofinantarea, care stim cu totii ca nu e un lucru tocmai productiv pentru o formatie, distanta Bucuresti-Roma, avand in vedere componenta italo-romaneasca a trupei, s.s.m.d. Si la un moment dat a inceput sa devina din ce in ce mai complicat.

Avand in vedere ca n-as fi vrut sa renunt niciodata la a canta, la a face muzica, am zis ca 'I'm gonna start all over again'. Am inceput un proiect mai vechi care se cheama Monojax. Proiectul exista inca, nu este dizolvat, nu i s-a pus cruce. Dar avand in vedere ca prima mare iubire a fost si ramane AB4, am pus in stand-by acel proiect paralel si acum tragem tare sa finalizam discul de care vorbeam mai devreme.

Poze PozeMH - AB4


Legat de partea financiara, cand ati ajuns in Italia, la un moment dat ati avut un contract cu o casa de discuri care surprinzator, a renuntat din motive care raman si pana astazi necunoscute.

Da, si pentru noi a fost la fel de mare mirarea, cu atat mai mult cu cat am beneficiat vreo doua saptamani de o promotie foarte bine sustinuta si pe canale media foarte importante. Dupa doua saptamani s-a oprit totul brusc. N-as putea sa spun de ce. O sa apelez iar la un proverb: 'Bate fierul cat e cald'.

Nu poti sa iti formezi o baza suficienta in doua saptamani; nu poti sa ai pretentia ca in doua saptamani de promotie toata nisa careia i te adresai sa te fi ascultat sau sa te fi vazut la TV. In rest, tot ce a insemnat experienta in Italia si respectiv in Romania in momentul in care baietii au venit din Italia aici, a fost sustinuta de noi.


In ce stadiu se afla noul material?

Noi am tras o mare parte din el. Suntem in proces de compozitie si vrem sa avem cat mai mult material din care sa facem ulterior o selectie.

Este din nou autofinantat?

Da... Insa in momentul acesta, daca vrem sa scoatem pe piata, cautam neincetat finantare si sper sa gasim pentru ca ceva semne sunt. Acum asteptam feedback. Asteptam sa vedem daca este cineva dispus sa ne ajute, pentru ca altfel e practic imposibil. Daca ne-am incorda doar ca sa scoatem un disc, asa cum am facut pana acum, sa zicem ca am reusi sa gasim. Mai avem prieteni, mai avem lume care ne iubeste si ne-ar ajuta.

Insa un disc care nu ajunge sa fie promovat si ajunge decat foarte greu in magazine, nu ajuta trupa sa fie prezenta pe scena, lucru pe care ni-l dorim mai tare decat orice. Practic, nu e decat un moft la urma urmei. Noi daca scoatem acest material vrem sa il si promovam si vrem sa si cantam. Nu doar de dragul de al il avea pe rafturile magazinelor reprezinta scopul final. scopul nostru final este sa cantam.

Poze PozeMH - AB4


Esti sceptic in privinta viitorului?

Nu stiu. E o intrebare buna. In viitorul apropiat, nu stiu ce sa spun. Altfel nu, nu sunt sceptic. Toata viata am avut convingerea ca asta o sa fac pana cand o sa mor. Deci mai devreme sau mai tarziu ceva se va intampla. Nu stiu sa iti spun cand. Ar fi fost bine sa pot vedea in viitor, dar, nu stiu, vom vedea. 'Time will tell'.

Gizas vs. Doru (AB4)


Concerte recomandate: