Cel mai frumos e sa mergi la un concert fara asteptari. Asa cum mi-a spus un bun prieten acum cateva saptamani, zero asteptari inseamna si zero dezamagiri.
Intamplarea face ca de circa doi ani impart spatiul de repetitie cu formatia Abigail si de bine de rau am asistat la diverse transformari ale pieselor ce aveau sa formeze EP-ul It Is The Night I Fear. La un moment dat am refuzat sa tin sirul tocmai pentru a fi surprins in momentul in care va aparea respectivul disc (desi sa fiu sincer ma intrebam daca acest lucru se va mai intampla).
Iata ca acest disc a aparut la fel de spontan ca si lansarea din Elephant Pub. Un moment creat in special pentru cei ce au sustinut aceasta formatie in intreaga cariera si in acelasi timp un eveniment intim pentru generatia tanara care gusta acest gen doom metal, o muzica ce la noi a prins putine radacini dar in acelasi timp foarte puternice in putinele locuri pe care le-a gasit.
Zero asteptari au insemnat in cazul meu ditamai lovitura in centura avand in vedere ca ce am auzit in cele circa 60 de minute a fost o demonstratie impecabila a ce inseamna doom metal. Lasand deoparte orice relatie de prietenie sau cunostinte, chiar nu-mi puteam imagina ca Abigail poate suna atat de bine live. Cred ca in sfarsit s-a ajuns la o formula cat se poate de stabila unde cei mai noi membri (chitara si bas) isi duc treaba la bun sfarsit cu maiestrie as putea spune.
A fost si unul din putinele concerte unde am putut audia importanta partilor de bas in compozitie dar si modul in care acest instrument schimba cu adevarat structura unei piese.
De notat ca intregul show a trebuit sincronizat dupa partile de clapa generate pe laptop. Si vorba unui prieten, clapele alea zici ca erau trase de pe albumele Emperor. In aceasta privinta formatia a evoluat impecabil si nu cred ca e un secret faptul ca prezentarea unui concept impreuna cu sunete generate digital se poate dovedi o adevarata provocare mai ales daca nu esti pregatit pana la cel mai mic detaliu.
Unii au spus ca muzica Abigail nu s-a schimbat. Eu as spune ca genul doom metal nu s-a schimbat aproape deloc. Este un gen de muzica ce in 20 de ani a suferit putine schimbari in concept iar trupele care au ramas fidele formulei originale au schimbat doar abordarea.
In acest context abordarea genului doom metal de catre Abigail mi se pare chiar foarte moderna. Sectie ritmica complexa, pasaje old school doom imbinate cu armonii melancolice, nu mi se pare deloc o clona dupa ce s-a compus deja. Mai ales ca diferenta in compozitii a fost destul de vizibila daca e sa compari prima parte a concertului - in care a fost prezentat EP-ul in cauza - si a doua parte in care am avut de audiat piese clasice precum Bitterness sau Sonet. Inca doua surprize spre final si anume doua coveruri Hypocrisy si Paradise Lost. De mentionat ca momentul Paradise Lost chiar a dus cu gandul in anii 90 insa in cel mai placut mod cu putinta.
Iar atata timp cat o formatie isi prezinta muzica intr-un mod sincer atunci acela e cel mai frumos lucru pe care il poti vedea in seara cu pricina. Si asta cred ca s-a intamplat in Elephant. Rezultatul este cel mai important si anume ca Abigail au lasat in urma o amintire placuta si un EP la fel de bun.
EP pe care va invit sa-l descarcati gratuit de pe site-ul oficial aici.
P.S. Elephant e alta anomalie, la fel ca Underworld. E suficient de intim, se aude bine dar astia mai saraci cu duhul la fumul de tutun risca sa lesine:)
Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter
Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!
Ne gasesti si pe Instagram
