Akral Necrosis - Jurnal de turneu

Dupa luni de pregatire impreuna cu Cavalleria si cu sustinerea Metalhead.ro, Black Initiatic Mass Tour a inceput cu seara de 22 iulie cu un Akral Necrosis pornit la drum in doua echipe. Avantgarda formata din doi membri ai trupei s-a mobilizat cu trenul catre Cluj, locul de intalnire, unde aveam sa ne reunim. Cu cateva ore mai tarziu, sub acoperirea noptii, restul membrilor demarau intr-o masina.

Prima zi a turneului incepe cu un drum interminabil prin Romania - de la Bucuresti la Sebes, de la Sebes pana in Alba Iulia si inapoi, unde cu ajutorul lui Alex din Krepuskul ne-am “inarmat” cu ceea ce avea sa fie rebotezat Panzer-Van. Dupa ce Alex ne-a familiarizat cu duba care avea sa ne duca dincolo de granite, am avut parte de o prezentare a altor bestii mecanice de tonaj si forta mult mai mari.

Cu regret ca nu am putut continua drumul in masinile respective de “razboi agronomic” am pornit mai departe catre Cluj unde trupa s-a reintregit. Deja trecuti de orele dupa-amiezii, am plecat in sfarsit catre Baia Mare, locul unde urma sa inceapa turneul nostru si de unde trebuia sa facem jonctiunea cu ultimul membru al “expeditiei” noastre, Olivia. Probabil dorind sa-si protejeze semenii de influenta nefasta a trupei, un camionagiu intr-un Optimus Prime ne-a pus gand rau de-a lungul a doua curbe in serpentine incercand sa ne depaseasca pe dreapta. In mod nu neasteptat figura lui s-a dovedit a fi cu totul senina pe parcursul disputei teritoriale de pe sosea. Cu toate ca ne aflam intr-o duba de 9 persoane, Panzer-Van-ul nu s-a lasat intimidat sau invins, astfel ca in scurt timp ne-am trezit la portile orasului Baia Mare unde am descoperit RockNRoad Pub, locul unde a inceput totul. Descarcam in relativa graba echipamentul, incepem sa-l montam, observand ca suntem asteptati cu rabdare de catre o parte din public. Intre probele de sunet incepem sa luam pulsul locului, bem niste beri cu metalistii locali, il intalnim pe Andrei din trupa autohtona de black metal Ethernus si vorbim cu Radu, cel ce patroneaza evenimentele metal ale orasului.

Intunericul se asternea asupra orasului in timp ce urcam pe scena. Ne-am bucurat sa vedem ca din prima zi a turneului suntem intampinati cu entuziasm de publicul venit in numar mare pentru un concert de club pe timp de vara. Prima noapte de razboi a debutat cu "Separator", piesa pe care o promovam cu ocazia lansarii splitului cu Marchosias din toamna. Spiritele s-au incins dimpreuna cu temperatura clubului. Piesele curgeau in succesiune rapida in timp ce in fata scenei se forma un torent greu oprit. Fara sa ne dam seama cum am ajuns la final, ne-am trezit lichefiati, cu respiratia grea si plini de sudoare. La cererea unui public care se afla in aceeasi stare fizica ca noi, am raspuns pozitiv la chemarea lor pentru un bis si am incheiat show-ul cu "Pandemic Dominion". Dupa ce am apucat sa le multumim pentru aceasta excelenta primire, ne-am gasit intr-o situatie greu de uitat - toti cei din public s-au strans in jurul nostru pentru o poza de grup.

Cine crede ca noaptea este un sfetnic bun se insala. La 4 dimineata eram deja in fata dubei. Scopul zilei de 24 iunie? Concertul pentru care ne pregatim de 7 luni, Ucraina, Carpathian Alliance Metal Festival - la o departare de peste 500 de km, langa orasul Lviv. Tensionati de multiplele necunoscute care ne asteptau la granita am luat calea catre Sighetu Marmatiei. Relativ aproape, municipiul de langa granita s-a dovedit a fi mult mai greu de atins ca destinatie pentru ca ne-am gasit pe un drum plin de serpentine, care intr-un final ne-a scos intr-un vad cu o cascada splendida la baza careia se afla o pastravarie. Curiozitatea si-a spus cuvantul cand am ajuns in zorii diminetii si am coborat din duba pentru a lua pulsul locului si cate ceva de mancare. Atestat in 1326, centrul cultural si economic al Maramuresului are un farmec aparte si suntem siguri ca nu am reusit sa descoperim decat o parte mica din ce are de oferit. In 10 minute suntem intampinati la granita dintre frontiera Romaniei cu Ucraina. “Aaa, sunteti o trupa rock!”, “Rock group, rock group?”. Suntem, dar asta nu inseamna ca nu am asteptat o vreme pana sa fim lasati sa ne continuam drumul.

Prima localitate ucraineana in care am intrat a fost foarte interesanta din multe puncte de vedere. Am gasit in acel loc un mix de etnii care pareau sa traiasca foarte bine impreuna. Ucrainieni, romani, unguri, majoritatea bine dispusi, umpleau strazile. Parcati intr-o mica piata am fost surprinsi cand am vazut ca la doi pasi de noi era amplasata o statuie ce il reprezenta pe Stefan cel Mare.

Am reluat excursia dupa ce am fost informati de localnici despre drumuri, taxe samd. Primele sentimente legate de ce ne inconjura au fost ca locurile respective pastrau ceva vechi, recogonoscibil. Majoritatea localitatilor aveau un amestec interesant intre conace impozante, cazute in paragina uneori, case normale si nelipsitele biserici colorate intr-un albastru strident, incoronate de cupole aurii, contrastand puternic cu drumurile dificile si peisajele montane din departare. Si totusi, pentru o tara aflata in razboi, viata continua linistit in acele zone. Semnele distincte ale situatiei din Ucraina au inceput sa se arate dupa cativa zeci de kilometri cand am intrat in Muchakevo, zona de conflict din vestul tarii, unde autoritatile sunt in lupta cu o grupare reactionara de cateva saptamani. Filtre militare blocau traficul ocazional cu ajutorul unor tiruri foarte mari, iar soldatii pareau destul de incordati. Ne-am mirat sa descoperim ca in benzinariile lor, in afara de tigari foarte ieftine nu prea gasesti mai nimic in afara de niste sucuri, poate inghetate si rafturi goale, uneori “ornamentate” cu icoane. Post negru asadar ne-am zis.

Pe ultimii kilometri, spre CAMF, am fost lasati balta de GPS, care nu reusea sa gaseasca adresa exacta a festivalului, iar localnicii din zona nu stiau engleza, ba mai mult nici nu stiau despre ce festival vorbim, explicabil din moment ce CAMF a fost mutat langa Lviv cu ocazia editiei din 2015. Cu ajutorul Oliviei de la Cavalleria si Liliei de la CAMF am reusit sa ajungem cu putin timp inainte de ora stabilita pentru show-ul Akral Necrosis.

Am coborat din van ca pregatiti de razboi, ne mai lipsea doar corpsepaintul de pe fata, dar am facut cumva si ne-am pus la punct cu toate. Si mult asteptatul concert de la CAMF incepea in sfarsit dupa luni si luni de asteptare. Acolo, intr-o vasta poiana, langa un lac, ne astepta un public excelent, o legiune insetata de black metal. Cu toate ca asta a fost prima intalnire Akral Necrosis cu metalistii din Ucraina, ne-am simtit ca acasa, in fata unor prieteni. Soarele rosu ardea de deasupra brazilor toata zona din fata scenei, dar ucrainienii s-au dovedit a fi un public bestial, au asistat atenti, au dat din cap si ne-au sustinut energic timp de 50 de minute. A fost ireal, un spectacol autentic. Dupa fiecare sfarsit de piesa saluturile noastre catre public erau dublate de tipete de satisfactie venite dinspre “padurea” de maini ridicate.

Poate eram obositi cand s-au incheiat cele 50 de minute pe care le-am avut la dispozitie, dar socati de feedback-ul pe care l-am avut. Fusese confirmarea-forte de care aveam nevoie pentru a sti ca avem un turneu reusit. Odata coborati de pe scena, nici nu am avut timp sa ne stergem sudoarea si sa ne tragem sufletul. Lumea voia poze, sa afle din ce oras suntem, de cand cantam etc. Am impartit berile ce ne asteptau in backstage – importate din Romania – cu cei care veneau pe rand sa ne salute. Am reusit sa plecam pe rand sa ne reorganizam pentru a merge la cazare, unde ne astepta o receptionera cu privirea scaparitoare, dar cu o engleza … elementara. Altfel, hotelul era cat se poate de primitor. Am mai zabovit putin prin camera, ne-am spalat, reechipat si am fugit sa prindem ultima parte a concertului Moonspell, urmat de show-ul celor de la Septic Flesh. La sfarsitul primei seri de CAMF, o parte din Akral Necrosis schimba in continuare impresii cu cei din public, altii dormeau prin van, indiferenti la faptul ca dincolo de padure, nu foarte departe, ii asteptau paturi comode.

A treia zi de turneu a inceput si ea matinal, dar inaintea revenirii in tara pentru concertul de la Cluj, ne-am permis un program de somn ceva mai lung, astfel ca noua plecare la drum avea sa se faca pe lumina. Dupa doua zile de stat mai mult in masina am decis sa ne scurtam traseul si cum linia dreapta dintre doua puncta e expresia conciziei in geometria euclidiana, ne-am hotarat sa taiem muntii direct spre Satu Mare.

Am gonit niste buni kilometri printre Lade care mai de care mai bine intretinute, carute, camioane Tatra intimidante si autobuze de turisti. Nici nu ne-am dat seama ca treptat ramaseseram tot mai singuri pe sosea. Panzer Van-ul se scutura din ce in ce mai viguros infruntand craterele de pe soselele Ucrainei. Abia cand am realizat ca am parcurs doar 10 km intr-o ora, ne-am dat seama ca traseul ales este mai degraba o capcana. Dar ce era de facut? Sa ne intoarcem, sa mergem inainte? Am ales calea bravilor si i-am dat gaz inainte, cu toate ca mai iute era pe jos. Cu toate ca stiam ca alimentasem generos nu cu mult timp inainte, in mijlocul naturii, pe un drum izolat, s-a aprins si ledul rezervorului. Eram intr-un mare … necaz.

Nervi intinsi la maxim, ansambluri mecanice mugind agonizante, membre si capete imprastiate prin cabina la fiecare groapa imposibil de evitat dintre altele cu mult mai mari, in cele din urma am decis sa ne oprim intr-un satuc, intr-o incercare disperata de a obtine daca nu ceva motorina, “Diziel-diziel!”, atunci macar ceva informatii. Situatia era grosolana. Cea mai apropiata benzinarie era la 30 de kilometri in directia din care veniseram.

Cand asternem aceste amintiri nici nu ne mai aducem aminte cum de am ajuns sa mergem tot inainte. Cert este ca increderea lui Mihnea in autonomia Panzer Van-ului a fost justificata.

Am continuat slalomul printre gropi, bucurandu-ne pentru drumul sinuos in cobororare ce ne ajuta sa economisim pelicula de combustibil pe care o mai aveam pe fundul rezervorului, dar inghitand in sec la fiecare panta de urcat ivita, nestiind daca o vom dovedi. Tot facand “jaloane” ne-am intalnit din nou cu un filtru militar. Preocupat deja de ore bune cu evitarea gropilor, Mihnea a trecut incet si sigur, intocmai ca un Cadillac prin unica banda lasata libera a drumului, printre tepi de drum, saci de nisip, soldati perplecsi, kalasnikoave si un semn “STOP” mare cat oblastul pe care il paraseam. Fluieraturi, strigate, mobilizare generala la filtru, din fericire nu s-a tras decat pe dreapta. Aia fiind noi.

Ne-au inconjurat soldatii, ne-au dat jos din masina. Noi le-am spus ca abstractizam vocal in romana si engleaza, Olivia cu siguranta si in franceza, ei au taiat-o scurt “ukrainska, paruski”. Ne-au cautat nitel la scule si la pasapoarte, au deschis usile larg. Unui soldat i-au cazut ochii pe case-ul de pedala dubla al lui Traian. Lui Mishu i se lipise privirea de AK-ul care se balanganea pe langa burtile noastre, dezarmat doar dupa ce soldatul a inteles ca avem si noi integritatea noastra. Dar ce ochi bulbucati cand s-a deschis case-ul de pedala dubla. Pentru prima data “mitraliera” lui Traian era privita cu respectul cuvenit. A fost nevoie sa vina un “civil” mai in varsta ca sa-i lamureasca pe toti ca nu suntem cu traficanti: “Rock band. Muzicante…” le zicea civilul, lovind cu coltul degetului in teancul de pasapoarte.

Muzica-i muzica, dar legile sunt legi ne-a tradus soldatul adus de la nu stim cati kilometri pentru ca partile sa poata comunica. Pe scurt, amenda ca nu am oprit la “STOP”. Ne-au inteles ca nu ne dorim nici complicatii, nici prea multe hartoage dupa noi si au cooperat foarte lesne in final. Ba peste circa 2 kilometri am si gasit o benzinarie, de care “civilul” ne informase la despartire cu multa amabilitate. Cunosteti rasul acela compulsiv care ne bufneste dupa ce depasim o situatie nasoala? Ei, noi am facut crize, continuand sporadic sa ne imprastiem prin Panzer Van, de acum adapat bine, la fiecare “cerc dantesc” in care ajungeam cu rotile.

Cum necum am ajuns in sfarsit la vama. La primul filtru ne-a intampinat un tip masiv, sobru, asistat de una bucata graniciera frageda de varsta, blonda, cu privirea galesa si un pistol automat agatat de umar, la spate. Ciudat cum a rosit ca o tipa de liceu cand a observat ca unii dintre baieti nu-si puteau lua ochii “din ea” (sic!).

Cand am intrat in Romania si am vazut cum arata drumurile, am regretat cu amar toate proiectiile negative aruncate in trecut poate cu prea multa usurina la adresa patriei-muma. Parca eram in alta lume, se putea merge fara zdruncinaturi si cu viteze impresionante de – atentie! – chiar si 100 de km/h!!! Ne-am spus ca trebuie sa ne dam jos din Panzer Van cu prima ocazie si sa facem ca Ion al Glanetasului.

To be continued…

Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!

Ne gasesti si pe Instagram