Dark Bombastic Evening 4 Un Weekend Intr-o Alta Lume

de Ana-Maria Gavrila

Dark Bombastic Evening  4  Un Weekend Intr-o Alta Lume


Suntem subiectivi. Teribil de subiectivi. Indiferent de care parte a „baricadei” muzicale ne aflam. Muzica sfarseste prin a fi o experienta individuala – acelasi acord rezoneaza diferit in fiecare din noi. Muzica e identificare, catharsis personal si irepetabil : aici si acum definesc ceea ce un gen / stil / album sau altul inseamna pentru mine.

Nu-mi ramane decat sa evoc armoniile intunecate ale unor zile magice, sa resimt racoarea serii, sa urmaresc in gand jocul de lumini ale scenei pe zidurile cetatii. Mi-e greu sa ma desprind de sentimentul acelor zile, de locuri si de oameni, insa cel de-al patrulea (nu intamplator intitulat) ritual DARK BOMBASTIC EVENING s-a incheiat si am parasit de mult Alba-Iulia cu aerul ei medieval.

Nu e pentru prima data cand particip la un eveniment DonisArt/Kogaionon cu emotia (re)descoperirii : formatii ale caror albume le-am ascultat indelung sau altele descoperite recent, insa este pentru prima data cand am fost complet atrasa in jocul detaliilor organizatorice : anuntarea trupelor participante – surprize, reactii, opinii „la cald”, rezervarea biletelor si cazarea. In acest fel, te simteai incredibil de aproape fata de un eveniment, in ciuda lunilor si a sutelor de kilometri care-ti stateau in cale.

Tot ce trebuia sa mai faci era ca in august sa te desprinzi de vacarmul cotidian, sa te urci in masina / tren / autocar, sa ajungi la Alba si sa pasesti dincolo de portile RYMA. Zis si facut! Singurul regret – ca nu am reusit sa ajung de joi, din prima seara, cea „neoficiala”, cea a povestilor si a cantarilor la foc de tabara. Insasi seara in sine s-a transformat intr-o mica poveste DBE, pe care aveam sa o aud in zilele ce au urmat, in diferitele ei variante, cu totul personale.

Astfel, am ajuns la RYMA vineri dupa-amiaza, intr-o atmosfera placuta, calda, cand probele de sunet se incheiasera – era un fel de calm dinaintea cantarilor, ceva mai „furtunoase” pentru aceasta prima zi. Ma gandesc la fiecare concert ca la un moment, o clipa traita intens de artistii de pe scena, de publicul care reactiona la piesele care ii erau familiare. Rar intalnesti atata relaxare, atata apropiere – sau cel putin asa am perceput eu cele petrecute.

Poze Dark Bombastic Evening Ziua 1

Poze Dark Bombastic Evening Ziua 2


Nu m-am intrebat nicio clipa ce vor pregati trupele pentru cele doua zile de Dark Bombastic Evening 4, pur si simplu abia asteptam sa le vad, sa mi le intiparesc in suflet pana cand mi se va ivi o noua ocazie. Unele emotionante, altele mai puternice, cum este probabil momentul cel mai sumbru al acelui sfarsit de saptamana - DARK BUDDAH RISING. Daca muzica lor imi inspira la fiecare ascultare simboluri dintre cele mai ciudate, nicio farama a imaginatiei mele nu ar fi putut cuprinde cele ce s-au petrecut pe scena.

Sunt primii pe care ii mentionez pentru ca sunt printre singurii pe care nu i-am prins de la inceput-inceput, insa unul dintre spectacolele care mi-au ramas adanc intiparite in minte. Prinsa intr-o discutie cu un cuplu - cred - de prin Germania care asemana atmosfera de aici cu ceva (la fel de special se pare) petrecut la un alt festival la care au participat candva, eram curioasa sa le ascult punctul de vedere. Astfel, cand am ajuns in fata, craniul si un mic altar pe care se afla un potir erau instrumente intr-un ritual de neinteles, incantatii catre fortele intunecate ale universului DBR iti patrundeau pana la cel mai linistit colt al sufletului. Lor li se alaturau terifiantele chitare si trupul plin de siroaie de sange al solistului, obtinand imaginea perfecta a unui ritual profan.

Profan ma duce acum cu gandul la finlandezii de la UNHOLY, una din putinele trupe pe care nu le-am „aprofundat” dinainte prin ascultari repetate. Tin minte ca m-a frapat diferenta dintre aparitia lor (i-am vazut aducandu-si rand pe rand instrumentele undeva in dreapta in timp ce Lantlos se aflau inca pe scena) si interpretarea propriu-zisa. (La fel de surprinsa cand solistul Dark Buddah Rising a trecut in graba pe langa mine, dupa concert, aratand perfect „normal”.)

Unholy s-au reunit, se pare, pentru cateva concerte, iar in public erau si dintre cei care le cunosteau muzica foarte bine. Personal, Doom/Death Metal-ul lor mi s-a parut disonant. Tin minte ca – desi am ales sa-i privesc de la departare – ceva anume m-a atras sa vad de aproape ce se petrece pe scena. Nu stiu ce, insa combinatia palariilor negre, luminile verzi, rosii, albastre si atitudinea membrilor pe scena mi s-a parut un fragment halucinant, desprins dintr-un delir al acordurilor intoxicante. Nu cred ca vazandu-i live le patrunzi vreun pic misterul, insa ma bucur ca Dark Bombastic Evening s-a aflat pe „harta” lor.

Tot din aceeasi sfera, „renascuti din umbre” in lumina zilei, ISOLE au adus pe scena Dark Bombastic Evening acea stare apasatoare, depresiva a clasicului Doom scandinav. O prezenta scenica impunatoare – eleganta, sobra – compozitii incredibile. Nu gust orice trupa care intra in aceasta „categorie”, insa spectacolul lor a avut o dimensiune epica, iar publicul a gustat fiecare piesa in parte.

Frumusetea platformei DBE (si a evenimentelor DonisArt/Kogaionon, in general) consta in firescul intamplarilor, momentele se scurg urmand o cronologie proprie, una a armoniilor probabil. Nimeni nu alearga, nu se imbranceste si nu te da la o parte pentru un loc mai bun. Am putut sta in fata scenei (desi lipita de scena ar fi mai bine zis) la concertele tarzii din noapte, plecand in pauze si fara a-mi face griji ca va trebui sa dau din coate sa ajung inapoi. Ba mai mult, e chiar minunat sa privesti in urma, sa vezi pe unul sau altul, traind momentul, cu ochii inchisi, undeva in lumea lui. Daca langa el/ea se afla un membru al uneia dintre formatiile ce au interpretat in timpul zilei, clipa este cu atat mai deosebita.

Senzatia unor momente frumoase, firesti, am avut-o in timpul spectacolului scotienilor de la FALLOCH – as fi spus clipa de dezmortire dupa drum – insa unele pasaje ma tineau mai degraba intr-o stare alerta, precum scenele dramatice ale unui film bun. Vocea lui Andy mi s-a parut ca avea ceva mai multa furie. Sau poate ascundea emotia unui inceput.

Emotii am resimtit si in ceea ce-i priveste pe cei de la LANTLOS. Cel putin in ceea ce-l priveste pe solist – fiind atat de aproape (crezi) ca observi lucruri pe care in mod normal nu ai avea de unde sa le vezi sau sa le afli. Mi-a fost confirmat ulterior ca momentul de la Alba a fost primul lor concert live. N-a fost rau deloc! Post-Black Metal ce imbina ritmuri rapide si accente jazzy. Ce-i drept nicio denumire nu le-ar defini intru totul compozitiile.

Ajung acum si la momentele de suflet ale primei zile : ORANSSI PAZUZU, Alcest, THE MOUNT FUJI DOOMJAZZ CORPORATION si SOLSTAFIR. ORANSSI PAZUZU despre care nu pot spune ca i-am descoperit de una singura, afland de ei abia la anuntarea participarii lor la cel de al patrulea ritual DBE, au fost una din curiozitatile personale. Psychedelic Black Metal – Cosmic : ecouri ale unor calatorii spatiale in liniile repetitive ale basului, explozii stelare provocate parca de strigate inabusite.

Curiozitatea devine uneori obsesie, cum se intampla in cazul celor de la ALCEST, pe care i-am vazut pentru prima data la „editia” cu numarul 3 a DBE. Pornind de la principiul unui concert „altfel” pentru August 2012, i-am redescoperit parca mai melodici, cu vocea lui Neige care-ti da fiori.

Momentul de calm dinaintea islandezilor - THE MOUNT FUJI DOOMJAZZ CORPORATION - in virtutea leit motivului zilei (alternanta Doom/Black in variantele ei fascinante). Improvizatia a fost cuvantul cheie, desi mi-e greu sa imi imaginez un spectacol cu tenta Jazz fara „artificiile” specifice „genului”. Proiectiile alese faceau muzica sa para si mai sinistra decat am fi fost obisnuiti. Un sound amorf, necristalizat, brut si daca e sa-mi amintesc efectul produs de infatisarea dark a solistei, atmosfera creata de-a lungul zilei s-a pastrat chiar daca intr-un ritm mult mai lent. O muzica ce ma atrage indiferent de stare si de locul unde ma aflu, cu infinite posibilitati si capcane.

Numele SOLSTAFIR imi era familiar ca venind din Islanda, alaturi de Sigur Ros pe care ii ascultam cu incapatanarea omului care nu intelege limba dar vrea sa capteze emotia. Agitatia creata de aparitia albumului „SVARTIR SANDAR”, indeosebi a clipului „Fjara”, si includerea lor intre trupele participante la DBE 4, m-au determinat sa le ascult mai atenta albumele.

Am stat lipita de scena, animata de pregatirea instrumentelor, gata-gata sa incerc o varietate de stari pe care stiam ca muzica islandezilor mi le transmite. Poate cel mai dinamic concert al zilei, daca ma gandesc la ritmurile ametitoare ce au recreat o mini-epopee pe scena din cetate. Inca nu ma pot obisnui cu vocea solistului, care live capata parca si mai multa expresivitate.

Am plecat la putin timp dupa ce scena fusese eliberata. Peste cateva ore aveau sa se intample alte lucruri minunate, plus ca adaugasem alte cateva pe lista mea : o plimbare cu bicicleta, ceva mai multe fotografii si o portie de clatite.

A doua zi a inceput cu o plimbare in cetate, putand vedea locuri in care anul trecut nu am reusit sa ajung. Cei care au fost inca de la orele pranzului au putut asculta, in auditie, albumul de debut al celor de la DORDEDUH. Nu am pierdut intru totul, deoarece cel de al doilea proiect al timisorenilor, SUNSET IN THE 12TH HOUSE a revenit pe scena DBE, dupa ce anul trecut debutau pe aceeasi scena. Au creat o atmosfera incredibila, experimentul lor dovedindu-si inca o data creativitatea.

Tot pentru a doua oara la BDE, una dintre trupele care m-au cucerit definitiv - HEXVESSEL. Tin minte si cum experienta anului trecut cand m-au lasat pur si simplu fara cuvinte. „Regula” a fost ca spectacolul sa fie oaresice diferit de cel de anul trecut. Piesele aveau un aranjament usor diferit. Inca zambesc la faptul ca Marja m-a intrebat dupa ce i-am povestit ca i-am vazut pentru a doua oara la Alba daca mi s-a parut „altfel” fata de anul trecut. Sunt o prezenta placuta pe scena. Si in public as adauga, pentru ca cu o zi inainte au participat la toate concertele din cetate. La Dark Buddah Rising, cel putin, Niini era in elementul ei.

Cu ROSE ROVINE E AMANTI am avut aceeasi senzatie ca in timpul concertului celor de la LOELL DUINN de anul trecut. Desi cunosteam piesele si refrenele incantatoare, cu toti membrii pe scena mi s-au parut mult mai impresionante, mai pline de sens. Iar timbrul vocii lui Damiano parea ca strabate dincolo de cetate.

Inainte de COULISSES / ISOBEL & NOVEMBER m-am incumetat sa dau o tura cu bicicleta prin cetate. Si pentru ca ma aventurasem destul de mult intr-o parte pe care nu o explorasem anterior, mi-am spus ca e mai bine sa ma intorc, sa prind inceputul primului dintre cele doua proiecte care aveau sa ne incante in urmatoarea ora.

Per-Erik – voce si chitara. Nu cred ca ma lamurisem exact ce anume inseamna acest proiect, si am fost un pic surprinsa. In cea de a doua parte insa, alti membri i s-au alaturat pe scena, iar instrumentele se integrau rand pe rand intr-o dezlantuire de ritmuri, riff-uri si voci. Nu am sa uit ultima piesa, cand cu o furie pe care nu i-o banuiai la prima aparitie pe scena DBE 4, a sfarsit in genunchi cu corzile chitarei rupte. Am ramas fara replica, neputand decat sa aplaud.

Aceasta a fost, cred, ultima izbucnire energica a serii, deoarece THEDOR BASTARD ne-a transpus intr-o cu totul alta lume : simteai ca se va intampla ceva minunat inca de cand au inceput sa pregateasca scena. Instrumente si costume colorate. Farmecul Yanei transpare in interpretare, vocea si miscarea sa scenica te fascineaza. Am privit totul chiar din scenei. Mi s-a parut dragut faptul ca, la un moment dat, a cerut sa i se spuna cum se zice „Thank you!” in romana. Mi s-au parut impresionati de reactiile pozitive si - daca nu ma insel - au mai zabovit pentru inca o piesa.

Recunosc ca ii aveam inca in minte pe rusi cand au inceput proiectiile celor de la JOB KARMA. Curand sunetul le-a urmat : un fel de soundtrack al unei distopii industriale. Si chiar daca pe moment m-am intrebat sensul unor simboluri sau imagini, m-am concentrat asupra muzicii. Urmand accentelor traditional-orientale, Job Karma au venit sa ne prezinte poate o farama din viitor : sintetic, eliptic, alb/negru, dandu-i o dimensiune cinematica.

Poze cu publicul la Dark Bombastic Evening 2012

Elementul Neo-Folk a fost reprezentat de :OF THE WAND AND THE MOON: - ceva mai aproape de atmosfera Theodor Bastard, insa mai putin mistica, mult mai intima, mai visatoare. Si usor jucausa as spune, daca ar fi sa ma las „pacalita” de zambetele solistului dupa o piesa sau alta. Cu toate ca imi erau versuri cunoscute, am avut senzatia unei povesti care acum se spune pentru prima data. Nici nu mi-am dat seama cand a trecut „momentul” lor.

Final in armonii jazz - THE KILIMANJARO DARKJAZZ ENSEMBLE (desi final suna parca prea radical). Le-am ascultat albumele indelung si m-am bucurat cand am aflat ca vor fi prezenti anul acesta la DBE. O calatorie intr-un univers necunoscut, conturata de accente Jazz, Post-Rock, Industrial Techno. Rostiri abia perceptibile – cand sumbre si terifiante, cand linistitoare. Mult prea complexa si evocatoare pentru a fi desemnata ca simplu soundtrack al unor imagini „mute” – inchizand ochii te lasi invaluit de propriile inchipuiri. Muzica lor nu poate fi perceputa decat personal, avand puterea de a produce ascultatorului nelinisti, emotii indescifrabile.

Mi-am propus ca anul acesta sa fac cat mai multe lucruri, sa incerc sa ma bucur de fiecare moment la maxim. M-am gandit ca voi avea senzatia unei interminabile curse contra timp, insa ritmul celor petrecute urma alte legi.

Nu pot spune doar ca a fost o editie inedita, ar fi mult prea banal si nu ar cuprinde intru totul cele ce s-au petrecut la RYMA. Pentru fiecare din noi a insemnat ceva. Pentru mine : (re)descoperire, incantare, surpriza, joc (daca e sa ma gandesc la acceptarea provocarii facuta de sora mea de a-mi face o coafura marca ROCKABILLY. Ana-Maria a avut destul de multa rabdare, iar eu am facut fata „cu brio” zambetelor celor din jur). Am incercat sa surprind frumusetea unor zile a caror amintiri le voi purta cu drag in suflet – nu-mi va fi la indemana sa uit vreun amanunt, poate chiar imi voi aminti in timp lucruri, esentiale poate, care acum imi scapa. Este muzica pe care o ascult fie zi de zi, fie in momente in care doresc sa aduc o provocare in plus propriei imaginatii.

Daca va mai exista un DARK BOMBASTIC EVENING pentru viitor nu stim. Putem doar sa speram. Cert este ca - intr-un fel sau altul - ritualul continua : de el se leaga artistii si muzica lor, oamenii care ii indragesc si ii asculta, care i-au cunoscut personal datorita faptului ca o echipa intreaga s-a gandit sa ofere publicului o alta acceptiune conceptului de „festival”. Multumim DonisArt! Multumim Kogaionon!

Zi-ne parerea ta:

ĂŽnscrie-te la newsletter

Join the ranks ! LIKE us on Facebook