Concert Anathema la Bucuresti: Granita Fragila dintre Vis si Realitate

de Ana-Maria Gavrila

Concert Anathema la Bucuresti: Granita Fragila dintre Vis si Realitate


Cel de al doilea concert din turneul european pentru britanicii de la Anathema – „What a great way to start the tour!” avea sa exclame Vincent Cavanagh ca reactie la energia publicului. Ce-i drept, in seara de Duminica, 23-Septembrie, Chaos Venue/ex-Jukebox mi s-a parut destul de neincapatoare, in ciuda spatiului generos de care dispune locatia.

Promovand cel mai nou material discografic, concertul de la Bucuresti a cuprins in mare parte piese de pe recentele „WEATHER SYSTEMS” si „WE''RE HERE BECAUSE WE''RE HERE”, dar si piese care cu siguranta se numara printre favoritele celor prezenti. Ma refer aici la aceia din public care le-au ramas alaturi, i-au ascultat cu fiecare album in parte, fara a deplange „schimbarile” facute de-a lungul timpului.

Pana la ora inceperii concertului – aproximativ treizeci de minute fata de cea anuntata oficial – am urmarit cum fiecare instrument era verificat si rasverificat cu mare atentie – intreg procesul un spectacol in sine, gandindu-ma cum, peste doar cateva momente, chitarele vor reconstrui prin riff-uri melodice acele armonii care vrajesc ascultatorul de fiecare data.

Cine spune ca ANATHEMA nu mai este ce-a fost, ca si-a pierdut atributul de Metal, sa ciuleasca ceva mai bine urechile la piese precum „Untouchable, Part 1” : „greutatea” e chiar acolo, conceptualizata, abstractizata, daca vreti. Sau cel putin asa mi se pare mie – o muzica a starilor inexprimabile – iar cele doua „intangibile” au fost inceputul ideal pentru spectacolul de Duminica.

Poze de la concert aici!

Imediat dupa, a fost si rost de amuzament, Vincent oferindu-se sa stea ridicat pe varfurile picioarelor, pentru a putea fi vazut si de cei din spate. O locatie nu tocmai buna pentru concert, a adaugat el, insa - as zice eu - sonorizarea a fost excelenta. Daca trecem cu vederea aerul sufocant care s-a creat in timpul spectacolului, putem spune – fara sa gresim – ca a fost o seara nemaipomenita. Sunt curioasa, desigur, daca odata cu noul nume se vor petrece si ceva schimbari in locatie – nu de alta, dar urmeaza niste concerte la fel de „serioase”.

„The Storm Before the Calm” m-a dus inevitabil cu gandul la PINK FLOYD, iar daca „duelul” dintre Lee Douglas si Vincent pentru „Choice was love or fear of pain, and I chose love” din „Everything” n-a avut nici un efect pentru unii, interpretarea lui Lee a piesei „A Natural Disaster” ne-a lasat pur si simplu fara cuvinte. Am „aprins” telefoane si brichete pentru a veni in intampinarea atmosferei de vis.

Cand a anuntat „destul cu piesele noi” unii au „topait”, sperand probabil cine stie ce piese mai vechi, mai grele, mai metalice, insa mie selectia mi s-a parut inspirata. Si ce ma bucura cel mai mult este ca am apucat sa vad setlist-ul de pe scena – ceea ce initial era „programat” pentru Bucuresti s-a transformat intr-un setlist cu doua bis-uri.

Vincent Cavanagh, Daniel Cavanagh, Jamie Cavanagh, John Douglas, Lee Douglas si Daniel Cardoso au parut ca se simt excelent pe scena, in fata publicului roman : „This relation that we have together… You know how long it goes back. I just think we should keep going!” Nu stiu daca acesta sa fie inceputul „povestii” celui de al zecelea concert ANATHEMA in Romania, cert este ca sunt una din trupele care vor reusi mereu sa stranga un public numeros.

Un fel de calm dinaintea furtunii, melancolie pura transmisa de versurile pieselor, dublata de compozitii ale caror ritmuri se aventureaza parca fara cale de intoarcere. Doua voci extraordinare, alaturi de instrumentisti talentati completeaza o formula „magica” a ceea ce este in prezent Anathema.

Concertul din Chaos Venue reprezinta un capitol extraordinar din „experienta” Anathema a multora. Cu toate acestea, este primul concert al britanicilor la care particip – asadar nu ma vad constransa sa compar locatii, interpretari, atmosfera. Pot doar sa il citez din nou pe Vincent „I knew it would be a great night!”

SETLIST :

Untouchable, Part 1
Untouchable, Part 2
Thin Air
Dreaming Light
Lightning Song
The Storm Before the Calm
Everything
A Simple Mistake
The Beginning and the End
Universal
Closer
A Natural Disaster
Deep
One Last Goodbye
Flying
Fragile Dreams

ENCORE I :

Panic
Emotional Winter
Internal Landscapes


ENCORE II :

Fragile Dreams (rock version)



Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: