In desertaciunea Nimicului absolut
Renasc perpetuu din propria-Mi nefiinta
Alungat din ceruri mai-nainte de toti vecii
Pe tarmurile negre si uitate ale Iadului
In cele mai indepartate
Hauri ale acestui Univers,
Dincolo de pragul timpului,
Acolo salasluiesc Eu, Pustietatea!
Inaintea Mea se intinde
Padurea nesfarsita de starvuri
De 6 ori cate 66
De arhangheli decazuti
TRASI IN TEAPA!
Nu ma voi inchina
Niciunui dumnezeu al luminii!
Nu voi ingenunchea
Inaintea niciunui fiu de-al sau!
Caci Eu sunt Cel Pustiu
Da, Eu sunt Foametea si Ciuma!
In plamanii Mei negri
Rasufla insusi Iadul!
De ce sa ma supun,
Sa te slavesc, Creatorule?
De ce M-ai alungat
De langa tronul tau?
Stiai, lasule, stiai
Ca sunt deasupra ta!
Imparatia ta va decadea
Iar a Mea va rasari,
Mareata, perfecta,
In Intunecime!
Vie imparatia Mea!
Amin!
Mantuitorule, iti beau sangele spurcat
Si ti-l scuip in fata, iti manjesc imaginea!
Mantuitorule, iti mananc carnea stricata
Si o vomit asupra-ti, te profanez,
Vierme neinsemnat!
Arzi in Iad, fiu bastard al curvei spurcate!
Te privesc si rad, esti umilit, crucificat!
Nazareteanule, iti batjocoresc nascatoarea!
Ai murit in van, Mesia al Minciunii,
In van, degeaba!
In veci si pururea,
AMIN!
