Romanian Rock Meeting Aduce Energia Apocalyptica la Bucuresti

de Ana-Maria Gavrila

Romanian Rock Meeting Aduce Energia Apocalyptica la Bucuresti


Romanian Rock Meeting 2012 – Spring Edition i-a readus duminica, 13 mai, pe finlandezii de la Apocalyptica la Bucuresti. Arenele Romane au adunat un public destul de numeros si divers, care a avut ceva timp sa se familiarizeze cu cel mai recent material discografic, „7TH SYMPHONY”, lansat undeva prin 2010.

In deschidere, doua trupe romanesti, doua stiluri si atitudini complet diferite : CHANGING SKINS, o prezenta relativ noua pe scena Alternative Rock autohtona si desigur WHITE WALLS, care au reusit sa surprinda chiar si pe cei care ii vedeau pentru prima data in concert.
Changing Skins au luat scena cu asalt, aproape la propriu, incercand sa raspandeasca din energia lor publicului care se aduna, incet-incet in fata scenei. Au filmat si un videoclip pentru „Baby”, ne-au invitat sa cantam alaturi de ei versurile pieselor mai cunoscute, precum „Deeper and Deeper” si „Ain’t worth it”. Eram curioasa sa ii vad live si desi nu au fost chiar pe gustul unora din primele randuri, as zice un „Thumbs Up!” pentru Raluca, dar mai ales pentru Horatiu, de la care ma asteptam din clipa in clipa sa ramana fara suflare.
Urmeaza cei de la White Walls, si lucrurile nu devin serioase, ci foarte (dead) serioase, resimt schimbarea pana si in atmosfera din public, acum ceva mai numeros. Nici nu mai stiu a cata oara ii vad in deschiderea unor evenimente de amploare de la Bucuresti, dar este pentru prima data, zic eu, cand – intr-un astfel de context – au destul timp sa se desfasoare in voie pe scena. Cert este ca baietii ne dau in sfarsit ragazul sa gustam din plin piesele de pe „MAD MAN CIRCUS” –, interpretate impecabil, cat si sa ne familiarizam cu cele noi, in stilul lor atipic.
„Friends For A While”, „The One Who Walks…”, urmata de „Patience” – o compozitie noua, unde Eugen experimenteaza in continuare cu registrul sau vocalic destul de generos, de la inceputul clean, melodic, la pasaje explozive de growl, iar finalul melancolic-jazzy vine ca o surpriza dupa tot tumultul riff-urilor. Pe scena muzica lor imi pare ca raspandeste un suflu si o energie nebuna.
Finlandezii de la APOCALYPTICA au ales pentru concertul de la Bucuresti elementul dinamic-spectaculos. Chiar ma intrebam acum ceva vreme cum vor impaca amestecul de compozitii instrumentale si numeroasele colaborari cu diferiti vocalisti de renume, ce le-a caracterizat albumele din ultima vreme, intr-un singur show live. Raspunsul a venit repede : Tipe Johnson avea sa li se alature pe scena, pentru interpretarea unora dintre acestea.
Debutul concertului a constat intr-o serie de compozitii instrumentale proprii, de pe „7TH SYMPHONY” – „On the Rooftop With Quasimodo” si „2010”, cu un scurt pas inapoi pentru „Grace” („WORLDS COLLIDE”). „Master of Puppets” este un prim moment in care publicul isi asuma rolul de „vocal”, dirijat de pe scena de finlandezi, cantand versurile piesei mai mult sau mai putin in ton cu instrumentalul. Presupun ca atmosfera este cea care conteaza, pana la urma.
A urmat o prima „interventie” a lui Tipe Johnson pentru „End of Me” si „I''m Not Jesus”. Nu pot sa nu mentionez ca mi-a lipsit vocea lui Corey Taylor pentru acest moment, a carui furie da un plus de semnificatie versurilor. O suita de prelucrari dupa Metallica si Sepultura, plus exploziva „Life Burns!”, a incendiat atmosfera din Arene.
Momentul final : „At the Gates of Manala” si revenirea lui Tipe Johnson pentru „I Don’t Care”, urmata de „Hall Of The Mountain King” ca „special treat” pentru spectatorii care i-au facut sa se simta in elementul lor pe scena astfel incat sa promita si o „data viitoare”.
Nu stiu sigur la ce anume ma asteptam de la concertul Apocalyptica, insa am simtit ca ceva a lipsit : de mult nu am mai plecat de la un spectacol dandu-mi seama ca am fost martora a aproximativ 90 de minute care nu mi-au spus mai nimic. Si nu e un lucru pe care il spun cu usurinta – i-am ascultat si apreciat intotdeauna pe finlandezi pentru stilul lor unic. Mi-a lipsit chiar elementul simfonic din Symphonic Metal-ul cu care eram obisnuita, totul parandu-mi-se indreptat spre un show Alternative comercial cu ceva accente Metal, iar alegerea lui Tipe Johnson nu mi se pare a fi cea mai fericita.
Dar lasand deoparte lucrurile acestea, care pana la urma nu prea conteaza, finlandezii s-au simtit excelent pe scena din Arene, facand tot felul de acrobatii cu violoncelele ce-ti tineau inima in loc. Au povestit despre mica plimbare prin Parcul Carol, marturisind ca au vazut lucruri frumoase. Publicul a cantat nu doar piesele de la Metallica si Sepultura, ci s-a lasat atras de Johnson si in refrenul „Life Burns!” strigand cu toata puterea si rasplatindu-i la final cu aplauze indelungi.
SETLIST:


On the Rooftop With Quasimodo
2010
Grace
Master of Puppets (Metallica cover)
End of Me
I''m Not Jesus
Psalm 1
Sacra
Nothing Else Matters (Metallica cover)
Last Hope
Refuse/Resist (Sepultura cover)
Life Burns!
Seek & Destroy (Metallica cover)
Inquisition Symphony (Sepultura cover)


ENCORE:
At the Gates of Manala
I Don''t Care
Hall Of The Mountain King


Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: