Mica introducere in folk metalul estic

de Athanaric Athanaric

Mica introducere in folk metalul estic


Printre multele genuri si subgenuri derivate din metal-ul anilor '80 si '90 se numara si folk metal-ul, un gen care nu mai este de mult in afara atentiei, specific prin asocierea instrumentelor si temelor traditionale si folclorice sonoritatilor specifice thrash/heavy metal-ului.

Nume ca Ensiferum, Korpiklaani sau Finntroll nu mai sunt demult straine publicului larg de metalisti, prin prezenta repetata la numeroasele festivaluri europene sau prin turnee ample intreprinse in Occident. In mod natural, acest gen s-a dezvoltat la randul lui, nascand cateva alte subgenuri, dintre care unul este asa-numitul "slavonic folk metal", sau "slavonic pagan folk metal". Acesta, spre deosebire de curentul principal, pune in special accent pe traditiile, istoria si temele estice, in special cele ale folclorului slavonic.

Astfel, locul miturilor, creaturilor si zeitatilor nordice, traditional mentionate de majoritatea trupelor de folk metal, este luat de Perun, Svyatogor, Rod, Yarilo sau Veles. In plus, diferentele sunt sesizabile si la nivel instrumental, fiind prezente in special instrumente tipice acestui folclor estic, stilul avand o amprenta aparte, ce il face inconfundabil. Mai jos se gasesc 3 trupe pe care le-am ales ca exemplu, cu mentiunea ca alegerea a fost facuta pe considerente subiective. In plus, odata pornit de la acestea, cei interesati pot descoperi si alte formatii asemenatoare din cele cate exista sau au existat.

Prima trupa pe care o voi prezenta sunt rusii de la Arkona (), care sunt probabil si cea mai cunoscuta formatie a genului. Condusi de vocea puternica a Mashei "Scream", ei au scos pana acum 5 albume, vazand o crestere continua in popularitate. Ultimul album, "Goi Rode Goi", reprezinta culminarea succesului comercial si a popularitatii trupei, prin piese ca "Goi, Rode, Goi", "Na Moey Zemle" sau "Yarilo". Totusi, ca exemplu voi include o piesa de pe "Ot Serdtsa K Nebu", al 4-lea si penultimul album, si anume "Slavsya Rus".

A doua trupa pe care o prezint sunt mult-mai-putin-cunoscutii Natural Spirit, o formatie ce deja activeaza de 11 ani. Originari din Ucraina, ei au lansat doar un demo si doua albume, Ruskolun si Sita Rosa. In line-up intra nelipisita voce feminina acompaniata de un vocal masculin "sanatos", dar si elementele folclorice specifice. Piesa alesa este "Luchi Moroka", de pe albumul din 2008, Sita Rosa.

Scurta incursiune pe plaiurile slavone se incheie cu Pagan Reign, o formatie acum defuncta dar care s-a reunit partial sub numele Tverd. Rusii au avut o activitate destul de prolifica, lansand 5 albume full-length pe parcursul a 10 ani de activitate. Printre cele mai apreciate albume se numara ultimul lansat, "Tverd - Ancient Fortress", de pe care puteti asculta mai jos piesa "Ancient Fortress - The Last Battle".

Spor la ascultat & stay metal!



Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: