Din istoria muzicii romanesti: Firma, o trupa La Orbire

de Buvnitz

Din istoria muzicii romanesti: Firma, o trupa La Orbire


Greu de crezut ca intr-o perioada in care curentul popcorn - preponderent in exemple N&D, Andre, Dl. Problema, stapani pe posturile TV - s-au pus bazele unui grup bucurestean ce a spart barierele comerciale impuse la acea vreme.

Firma, o poveste inceputa in clasa a XI-a unui liceu din spatele Teatrului National. Lix si Rocca, colegi de clasa, incep sa cocheteze cu muzica sub forma unor diverse manifestari muzicale ce aveau in 2001 sa capete si forma sa finala: Firma. Tot prin 2001 este stabilita si componenta: Lix, Rocca, Robert Lama, Erhan si Sorin Burcas.

Ce a vrut Firma la acea vreme este cumva greu de inteles. Intr-o perioada in care liceeni visau la prime time pe MTV sau Atomic, Firma s-au gandit sa inregistreze un single care ulterior a avut parte si de un videoclip: La Orbire, material ce ramane si in acest moment (probabil) cea mai psihedelica demonstratie vizuala din scena rock din Romania.

Vizualul era defapt o exprimare a compozitiei. La Orbire era o piesa ce explora partea psihedelica a muzicii rock, culminata de o productie audio la fel de sumbra. Genul de compozitie ce nu avea ce cauta pe TV sau Radio, piesa ce in niciun caz nu inspira la o stare de optimism sau fericire ci total opusul.

Am inceput sa urasc lumina
Si soarele poarta toata vina
Deseara am sa-l asasinez
Iar la noapte am sa ma incoronez rege





Fimat in Fabrica de Pile - la temperaturi sub 0 - videoclipul a materializat ulterior o colaborare importanta cu Andreea Paduraru care le-a si regizat urmatoarele clipuri: Nimeni si Important.

Ironia face ca La Orbire a intrat direct in heavy rotation pe Atomic si MTV, semn ca romanul isi dorea altceva. Ajunsa direct pe locul 1, Firma are cale deschisa catre consolidarea numelui in scena underground, pornind mai intai cu cele mai cunoscute cluburi ale Capitalei - Fire si Club A.

Activitatea live intensa stopeaza insa inregistrarile pentru albumul de debut astfel ca Firma decid sa se inchisa in studio pentru a finaliza inregistrarile. In 2003 apare albumul La Orbire, material la fel de nonconventional ca si piesa ce da titlul. Interesant este ca La Orbire a fost la acea vreme printre singurele albume romanesti rock lansate sub egida unei case de discuri importanta: Intercont Music.

Debutul avea sa fie o concluzie a frustrarilor, a schimbarii muzicale. Paleta muzicala era impresionant de larga: Pornind de la psihedelic si melancolic, Firma ajung la jazz, funk si trip hop. Rocca era inconfundabil: O voce clara, o imaginatie lirica fara bariere, un curaj de a experimenta, calitati foarte greu de gasit in acea vreme.

Ironia Firma continua. La Orbire ajunge in toata tara, reactiile criticii nu intarzie sa apara iar debutul Firma este catalogat in unanimitate drept unul din cele mai de succes proiect rock al anilor 2000.

Cat mi s-a spus c-am murit in ziua cand m-am nascut
Am vrut doar sa respir, dar ei mi-au spus ca e
Mult prea putine pacate sunt inscrise in acte
Sunt educat ca la carte ca sa spun ceva important





Campania de promovare a albumului se intine pe o perioada de doi ani, moment in care Firma lanseaza videoclipul pentru piesa Te Paste, regizat chiar de Rocca.

Urmeaza o perioada in care Firma intra in umbra doar pentru a reveni in 2007 cu un nou album de studio de aceasta data lansat si promovat de MediaPRO. Intitulat Exit, albumul a distrus mare parte din ce a insemnat Firma pana in 2005. Un disc ce prezenta o cu totul alta formatie cu un sound pop-rock si cu o productie occidentala mult imbunatatia, rezultat al colaborarii cu producatorul Francesco Giovanni si a cerintelor MediaPRO.

Albumul este la o distanta mult prea mare de La Orbire insa aduce trupei Frima o nominalizare la MTV EMA 2007, prima astfel de clasare pentru o trupa din Romania. Totusi, Firma ajunge o trupa ce sterge din temelii tot conceptul construit in 2001. Asa cum Mihnea Blidariu scria despre album: 'Firma este o formatie cu un traseu ciudat, ce pare a fi dictat de ipotezele mai mult sau mai putin trecatoare pe care membrii ei le elaboreaza cu privire la destinul trupei, la industria muzicala romaneasca si la ce ar trebui facut pentru a fi, in acelasi timp, cel mai cunoscut dar si cel mai lipsit de compromis proiect muzical.'

Explicatia este data chiar de Rocca: 'De ce numele Firma? Am cautat un nume neutru sub aripa caruia sa putem canta orice ne place. Un nume care sa nu ne conditioneze muzica. Si am gasit Firma.

Citeste si: Din istoria muzicii romanesti: Zebre, o stare imposibil de retrait

In 2008 Firma anunta planurile de a lucra la un nou album, de aceasta data cu iz punk si cantat in limba engleza. Tot in acea perioada se vorbea de scenariul pentru un al doilea videoclip pentru promovarea albumului Exit. Firma spune insa stop in 2011 dupa ce Daniel Rocca paraseste temporar formatia pentru a se concentra asupra carierei solo.

Lansarea piesei Hello, Hello marcheaza finele unei absente de 3 ani din scena muzicala romaneasca, perioada in care artistul a ccompus muzica de film, a produs albume si a regizat sub egida Free Space Records, materiale pentru artisti diversi, printre care si Horia Brenciu, Andra sau Sophia. Artistul a definit separarea de trupa pe care a dus-o pe scena Mtv EMA si Vh1, ca fiind "momentana", mentionand ca si "Firma lucreaza la un nou material".




Dupa patru ani de pauza, Firma revine cu un nou single intitulat Copiii Cerului, o prefata a viitorului album si o departare continua a inceputului din 2002.

Pentru mine este destul de greu de inteles cum un concept muzical poate suferi o schimbare atat de radicala in decurs de doi ani, pornind de la unul din cele mai originale proiecte din muzica romaneasca doar pentru a ajunge o ramasita lansata de MediaPRO. Daca a fost viziunea muzicala a trupei sau cerintele pietei muzicale, greu de stiut. Cert este ca Firma ramane in mintea multora drept acea formatie ce a adus La Orbire.



Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: