Text luat de pe OrthoGrafitti dupa ce am citit "scrisoarea de la un prieten". Mai multe nu spun, va las sa trageti singuri concluziile.
Intr-o rockoteca l-am aflat pe Dumnezeu
Imi amintesc, de parca ar fi fost ieri, vremea in care eram in liceu. Asta se intampla demult, in vremea caderii dictaturii si a fenomenului „Piata Universitatii” si a ei zona libera de neocomunism, cu golanii ei frumosi care strigau din adancul pieptului: Libertate!…
Venise vremea pletelor, a cerceilor in urechi, a gecilor cu capse si a tricourilor rockeresti. De altfel, cred ca la cel mult un an de la Revolutie, in liceul in care invatam, eram vreo 60-70% rockeri. Se asculta in delir, la walkman (varianta „antica” a mp3 player-ului): Metallica, Megadeth, Slayer, Iron Maiden, Judas Priest, Kreator, Sepultura, dar si Led Zeppelin, Deep Purple, The Doors, Pink Floyd, Black Sabbath sau Rolling Stones (spre deosebire de un liceu rival, cu preponderenta feminina, in care se ascultau cu predilectie Skid Row, Bon Jovi, Guns ’n’ Roses). Aparuse in liceul nostru si o trupa rock, Kapela, care-l avea ca vocalist pe colegul de an Robert Turcescu, celebrul jurnalist.
Devenisem un rocker „fara griji si fara bani”, cu tricou negru cu Metallica, cu cercei in ureche si walkman agatat de blugi… Cautam un rost acestei vieti, dar nu reuseam sa-l dibuiesc. Nu ma puteam multumi cu platitudinile, apatia si lentoarea unei lumi intregi. Cautam altceva, calea mea, asa ca am apucat pe calea rebeliunii, impotriva unei lumi plictisite si plicticoase care lancezea temeinic. Strigatul meu si durerea mea rezonau cu acordurile muzicale ale metal-ului. Urlam dupa iubire, bucurie si rost fara sa inteleg ca tocmai urletul ma facea sa nu le vad. Ma simteam strivit de povara unei lumi fara busola si nu stiam sa evadez decat punand castile pe urechi si citind din Cioran si Nietzsche. Asa mi-am strigat eu dezacordul cu lumea, asa am crezut eu ca voi fi ascultat, asa am crezut ca voi lupta impotriva platitudinii. Si eram sincer…si aparent fericit…
Prietenii mei, influentati de mesajul unor trupe death, deja cochetau cu ocultismul si satanismul, cautand diverse surse de informare. Ma temeam sa apuc pe acest drum necunoscut, dar nici alternativa nu o vedeam.
A fost nevoie de un moment soc, ca sa ma trezesc la realitate. Ma aflam candva in Costinesti, intr-o rockoteca obscura si sinistra aflata la capat de statiune, undeva prin zona epavei. In loc de mese erau cosciuge, pe fetele de masa erau brodate cruci, iar peretii intunecatei incaperi erau pictati cu coperti macabre de albume metal. Muzica era destul de dura, data la maxim ea facea deliciul unor deatheri tocmai intorsi de la Sziget, din Ungaria, de la un naucitor concert Napalm Death si Obituary. Vodka era la mare cautare, curgea pe mesele-cosciug, pe jos, peste tot. Toti dadeam din cap pe riffuri de chitara.
La un moment dat, un metalist beat tot scuipa de zor pe un stalp despartitor; in prima faza n-am stiut daca o face in scarba, motivat de ceva. Mai tarziu, cand m-am ridicat de la masa, am vazut ce scuipa de fapt „fratele rocker” – pe acel stalp era pictat Hristosul de pe Mahrama.
Imi era drag Hristos, desi nu-L stiam si nu-i pretuiam cuvintele (generatia mea nu a facut deloc Religie in scoala). Nu aveam prea multe tangente cu El, insa stiam ca nu a facut nimanui nici un rau, dimpotriva, asa ca m-am umplut instantaneu de lacrimi si ciuda. Un frate de-al meu, un rocker, se preta la asa ceva… Astea sa fi fost roadele satanismului promovat tacit prin revistele gen Heavy Metal Magazin? Ani de-a randul mi-am amintit intamplarea aceasta si visam sa vin iarasi in Costinesti si sa sarut acel stalp din rockoteca, macar ca nu mai avea aceeasi destinatie cladirea cu pricina… De altfel, nici nu am mai vazut-o, s-a construit foarte mult, totul e altfel acum in Costinesti.
Intamplarea aceasta mi-a „cutremurat” viata si pentru prima oara m-am intrebat daca locul meu e printre rockeri / metalisti… Asa am inteles ca Hristos vine si vorbeste intotdeauna inimilor care-l cauta sincer! Indiferent de locul in care acestia-L cauta. Indiferent daca acolo sunt viermi, oase goale si mirosuri neplacute. Aici e marea taina si frumusete, ca Dumnezeu vine la omul ce scarma in gunoi pentru a-i da bucuria de a cina cu El.
Vremea a trecut, am ajuns la Teologie pe care am incheiat-o cu o teza de licenta legata de Muzica rock si influenta ei asupra vietii crestine, iar masterul l-am sfarsit cu o disertatie despre Satanismul astazi.
Nu vreau sa fiu rau inteles. Imi sunt dragi rockerii pentru ca sunt tineri faini si inteligenti. Majoritatea studiaza in clase foarte bune, multi sunt olimpici si fac performanta in facultate. Apoi, trebuie spus ca majoritatea, contrar aparentelor, sunt deschisi, prietenosi, sinceri, temeinici in ce fac. Imi sunt dragi si-i inteleg… insa pana la un punct. Doar si eu am fost rocker.
Prin tot ceea ce am publicat in acest numar al revistei OrthoGraffiti despre rock, cu bune, cu rele, dar si despre muzica in general, nu vreau sa mustram pe nimeni, ci doar dorim sa atragem atentia asupra unui mare risc la care se expune astazi tanarul, riscul de a-L indeparta pe Hristos din viata Lui. Sa nu fie asa!
Sa ascultam muzica, sa o facem insa selectiv si cu discernamant.
Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter
Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!
Ne gasesti si pe Instagram
