Ecuatia formatiilor + 300 de dolari

de Buvnitz

Ecuatia formatiilor + 300 de dolari


A circulat azi pe net acea imagine cu muzicienii si cei 300 de dolari, bilet sau onorariu, dupa caz.

Imi permit sa vorbesc din prisma unui muzician (sau lautar cum am fost deseori declarat, fapt ce nu-l pot considera decat un compliment) cat si din pozitia unui organizator, adica un individ care a trecut prin problemele ambelor tabere, unde am ajuns sa cant pe o bere sau pe cateva sute de euro, unde am ajuns sa dau in datorii la banca pentru a organiza evenimente sau m-am trezit cu o suma neasteptata din cel mai neasteptat concert.

Lucrurile sunt cat se poate de simple: Nimeni nu te obliga sa pui mana pe chitara sau sa-ti faci o formatie. Daca ti-ai facut o formatie nu inseamna ca atunci esti indreptatit sa ai pretentii doar pentru ca platesti bani pe scule, cd-uri, tricouri, sala de repetitii s.a.m.d. Este un adevar dureros insa este (in final) adevarul.

De ce? Pentru ca, vrem sau nu, orice formatie este o afacere...asta daca vorbim la nivel strict financiar si nu muzical. Indiferent ca esti underground sau mainstream, termenul business este prezent peste tot. Nu poti scapa de el, odata aparuta bancnota e clar ca ai intrat in cercul vicios. Indiferent cine ce spune, in momentul in care ai devenit formatie de live atunci nu poate exista muzica fara business. Orice business inseamna o investitie, ori acei bani in cd-uri, tricouri etc reprezinta acea investitie. Daca investitia nu da roade atunci ceva nu e ok, nu spun ca ar fi exclusiv din vina trupei, sunt cazuri si cazuri, intreg subiectul e defapt cu doua taisuri. Realmente depinde ce vrei sa faci cu trupa ta, daca vrei pur si simplu sa canti din placere sau daca vrei sa-ti recuperezi investitia, caz in care problema devina usor complicata.

Adevarul e ca nu conteaza cat de bun esti, nu conteaza ca prietenii tai cred ca tu esti cea mai tare trupa din lume si-ti repeta acest lucru pana cand devine un fel de sistem brainwashing pana in momentul cand ajungi sa crezi lucruri care poate nu sunt in totalitate adevarate. Atata timp cat nu ai cota de piata nu poti justifica anumite pretentii si nici numele ca trupa si valoare reala.

Si cum sunt doua taisuri la aceasta poveste am sa iau ambele variante in calcul:

Perspectiva unui promoter (raportat strict la trupele de club underground): O trupa care in medie strange 100 de oameni pe concert iti cere un gaj de 200 de euro (o suma penibila, stiu). Sa spunem ca faci concertul la Fabrica: Sa spunem ca biletul este 15 lei (atentie, 15 lei si nu 10 cat e standardul clasic romanesc). Sa spunem ca vin cei 100 de oameni pentru ca te-ai chinuit sa promovezi evenimentul si ai si prins o zi buna:

- Clubul in sine anume sunetist, paza, tehnic, protocol pentru trupa = aprox 150 de euro!
- Om la bilete: 10 euro cel putin!
- In cazul in care trupa e din alt oras atunci include si transportul si cazarea..plus costuri suplimentare. Tot timpul apar costuri suplimentare.

Va rog faceti un calcul si vedeti exact cum stau lucrurile:) Nu mentionez cazul in care ai mai multe trupe unde costurile cresc exponential insa surpriza, acelasi numar de platitori (repet, vorbesc din prisma unui organizator). Instinctul celui de pe scena ar fi sa spuna 'nu ma intereseaza, eu sunt aici sa cant'. Da, este o afirmatie chiar justa, omul vine si isi face treaba.

Teoretic, vina este a publicului pentru ca refuza sa vina la concerte, sa sustina scena, sa plateasca mai multi bani pe bilet, s.a.m.d. Dar adevarul e ca nu poti da vina pe public, nimeni nu e obligat sa vina la concert, nu poti sa-l scoti pe om din casa sa-i explici cum stau lucrurile si de ce trebuie sa vina. Omul e platitor de bilet asa ca e alegerea lui daca acel bilet este justificat pentru placerile sale. Poate fi si vina 'organizatorului' care are impresia ca daca face un eveniment pe Facebook lucrurile sunt aranjate si publicul va fi informat si (mai ales) determinat sa vina la concert.

Din perspectiva unui promoter cat de cat serios, lucrurile sunt destul de evidente. Inmulteste acest caz si vezi de cate ori iti permiti sa organizezi astfel de evenimente si sa platesti toate trupele cu pretentii care in realitate nu-ti strang mai mult de 30 de oameni...aici este problema. Nu mi-e rusine sa spun ca in Romania exista trupe care nu sunt cu picioarele pe pamant. Sa luam si cazul in care chemi o trupa la care iti vin 400 de oameni, iar costurile te duc la cateva mii de euro, cateodata peste suma incasata din bilete..de cele mai multe ori daca stau sa ma gandesc bine. In acel moment vine aceeasi trupa sa-ti ceara chiar mai multi bani pe motiv ca e eveniment mare si sigur ti-au iesit banii. Fals:) Dar repet, este o gandire normala pentru muzician, nimic de acuzat...aici deja e vina organizatorului cum a negociat lucrurile.

Perspectiva unei formatii: Exista trupe care in realitate nu au nicio cota de piata, se lauda cu aceeasi 30-50 de oameni pe care-i strang la un eveniment, in schimb sunt dispusi sa ceara pretentii exagerate pe motiv ca au investit bani in trupa...sau alt motiv la moda, vechimea trupei (cea mai facila scuza auzita). Just, din punctul de vedere al unui muzician. Un muzician in realitate nu trebuie decat sa urce pe scena si sa cante, alte detalii ar trebui (teoretic) sa revina unui om special desemnat pentru astfel de probleme. Insa aici dam in alte scenarii. Asta ar insemna o lume normala iar noi suntem inca departe.

Deci nici pe muzician nu poti sa dai vina, muzicianul stie sa cante...vina muzicianului e ca nu-si raporteaza talentul sau la niveul cotei de piata si a produsului sau in sine, acel factor care determina daca isi va primi cei 200 de euro ceruti. Daca in mintea muzicianului el este cel mai tare din Romania, asta e cu totul alta problema pe care trebuie sa o rezolve in particular.

Spui ca te intereseaza doar de muzica? Ok. Vrei bani? Pai parca te interesa doar de muzica:) Si da, am intalnit suficiente cazuri. Nu poti scoate bani fara un produs, iar pentru un produs trebuie sa investesti. Apoi da, este perfect normal sa ceri bani pe munca ta justificata. Exemple in Romania sunt suficient de multe, si in underground si in mainstream. Cine a inteles a tras roadele.

Cred ca acele trupe care strang 50-60 de oameni la concert nu au intalnit trupe la acelasi nivel (din alte tari) care sunt dispuse sa plateasca bani grei pentru a canta in deschiderea unei formatii de club care strange 300-400 de oameni. Trupe care isi aduc echipamentul (in care au bagat si ei bani), trupe care isi platesc transportul, cazarea si mai dau si bani sa cante. Pe scurt, investitie. Acestea sunt trupele care peste cativa ani isi vor permite sa ceara bani pentru a canta:) Nu mi se pare normal ca eu, promoterul, sa platesc orice trupa pe care o chem sa cante in ideea in care 'daca te-am chemat, te platesc'. Nu, te chem sa-ti promovez muzica, te chem sa te vada si alta lume, te chem pentru ca am un loc liber pe afis si vreau sa-ti fac un bine. Nu te chem pentru ca ai o vechime de 20 de ani si asta automat ar garanta ca ai si public. Fals!

In final, cine e de vina? TOATA LUMEA! TOTI! Inclusiv eu:)

Organizatorii de club, o parte din ei nu sunt capabili sa negocieze cum trebuie, nu sunt in stare sa judece la nivel real un eveniment, nu sunt in stare sa gestioneze estimarile financiare legate de orice eveniment, fie ca vin 20 de oameni, fie ca vin 200.

Trupele, o parte din ele au impresia ca merita luna de pe cer, o parte care nu-si cunosc adevarata valoare, o parte care nu inteleg ca pentru a cere bani trebuie sa treci prin anumite scenarii si momente din viata unei trupe. Faptul ca esti un muzician foarte bun nu justifica cu nimic meritul tau la nivel real financiar. Indiferent cine ce spune, formatia trebuie sa reprezinte un produs, un brand, o afacere.

Publicul...nu intru in detalii pentru ca ar fi cel mai delicat subiect insa cu totii stim ca aici e o mare buba.

Trebuie trasa o linie foarte clara pe care multi refuza sa o inteleaga: Una e muzica si alta e afacerea!


In rest, exista multe anexe la acest subiect, fapt pentru care va recomand si urmatoarele articole:

Fenomenul 'rock' cancan

Cati bani se pierd in scena metal din Romania? Exista identitate?

Cati bani se pot scoate din muzica rock in Romania? Afla preturile artistilor!

Cine si la ce ora canta? Hai sa ne certam!

Public si trupe: Fenomenul 10 lei

Marea problema in cazul promoterilor este ca orice cost legat de eveniment a ajuns la nivel 'occidental' insa puterea de cumparare e aceeasi. Un aspect care n-ar trebui sa-l intereseze pe muzician.

Concluzia e simpla: Cu totii trebuie sa ne trezim! Fiecare avem partea noastra de vina. Tot ce facem e sa aratam cu degetul, 'x, y e de vina, sigur nu eu pentru ca fac tot ce trebuie.' Sigur e asa? Nu exista 'el e de vina'! Cu totii suntem de vina, cu totii trebuie sa ne trezim, impreuna trebuie sa modificam mecanismele! Munciti, munciti, munciti, e pacat de talentul unor oameni.



Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: