Exista rock in Basarabia? Da, cam la fel cum au existat si haiduci. Apare spontan, frapeaza, dispare. Cind, in 1969, Noroc vinde un disc mignon, de patru piese, in 2,5 milioane de exemplare, despre Moldova se afla si in Siberia, si la Berlin. De ce plang chitarele ajunge pe locul sase intr-un top vest-german; fraii Gondolan, din Cehoslovacia, fac un cover dupa Canta un artist, iar peste numai un an, trupa e desfiintata de Ministerul Culturii.
Privita de la distanta, Moldova arata, nu arareori, ca un taram al rock-ului bine cantat, cu orchestratie de calitate, interpretare brici i viziuni de avangarda. Pe masura ce te apropii, observi ca cluburi de rock, la Chisinau, aproape ca n-au existat, iar toate trupele care s-au remarcat vreodata au fost cazuri particulare. Oricit de mare le-ar fi fost numarul si succesul.
Dupa ce Basarabia e alipita URSS, unica muzica acceptata e cea care serveste ideologiei, plus ceva cantece despre Chisinaul infloritor. Exotic, la aceasta muzica, este doar evidenta asemanare cu standardele din dreapta Prutului (pronuntie, stil, text). Altfel – nimic remarcabil. E nevoie sa treaca niste ani, sa se cicatrizeze niste rani, sa revina din armata Mihail Dolgan, sa apara un contingent de adolescenti si tineri cu scoala de muzica si – colac peste pupaza – sa survina dezghetul hrusciovist
Cine este Mihail Dolgan si de ce trebuie sa ne mindrim cu el
In primul rand, pentru ca a compus cel putin patru slagare. Putini au facut asta. Cand zicem slagare, nu ne referim la piese frumoase, la care revenim din cand in cand, ci piese care raman in memorie. Piese pe care le fredonezi oamenilor si ei sint convinsi ca le-au mai auzit de o mie de ori, candva, in copilarie, chit ca le asculta pentru prima data.
Mihail Dolgan s-a nascut in 1942, in Moldova. In 1949 a fost deportat, impreuna cu familia, in Siberia; in 1958 a revenit, a studiat muzica si a facut parte din ansambluri de muzica populara. In armata, la Kiev, face parte din detasamentul muzical si face cunotina cu jazz-ul. Intors din armata, e curtat de un impresar din Rusia, sa mearga la Penza ca sa infiinteze o trupa, dar e convins de Fedco (directorul Filarmonicii din Chiinau) sa faca acelasi lucru acasa.
Numele trupei e dat de Fedco. Prima experienta nu e proasta, ci dezastruoasa. Cind trupa apare in faa comisiei de validare cu piese rock, verdictul e clar – interzis. Datorita aceluiasi Fedco, dar si altor doi functionari ai Filarmonicii – Crimerman (autorul textului De ce pling chitarele) si (sic!) Ceaikovski, trupei „i se mai acorda o sansa“. In martie 1966, trupa debuteaza in fata unei sali arhipline, evolutia avand efectul unei mici revolutii spirituale. Mai departe, apar piese, se alatura noi membri si soliti, se merge in turnee prin tot URSS-ul si se confecioneaza – artizanal – echipament de scena (de la boxe la efecte de chitara). Peste numai doi ani, trupa devine exponentul generatiei tinere din URSS. Concertele se desfasoara cu casa inchisa, se aprind faclii, pe copacii din jurul teatrelor de vara oamenii stau ciorchine. In 1970, trupa pleaca la Festivalul Bratislavska Lira (Bratislava), sa reprezinte firma de inregistrari Melodia.
Primii cu raceala (la doar un an de la incendierea lui Jan Palach in semn de protest fata de intrarea tancurilor sovietice in Praga), membrii trupei sint coplesiti de simpatia celor din jur, cind intra in scena cu repertoriul in limba romana. Firma britanica Triumph, impresionata de nivelul de interpretare din timpul probelor de sunet, le ofera echipament pe durata festivalului, iar piesa De ce, de ce ia premiul publicului. Revenita la Chiinau si in timp ce se pregatete pentru un turneu in America Latina, trupa e desfiinata, ca urmare a plingerilor venite din „republicile surori“ – efectul asupra tinerei generatii este nociv. In clipa urmatoare, trupa este reinfiinata la Tambov (Rusia), redesfiintata dupa un an si rereinfiintata in 1974 cu un alt nume – Contemporanul. Dupa alti 12 ani, in 1986, trupei i se permite sa revina la numele sau. Cel mai mare regret legat de Noroc este lipsa unor inregistrari de studio al repertoriului de concert.
Unicele inregistrari calitative, in afara de slagare, sunt piese cu tenta pop, admise de regim. Importanta trupei, in afara scenei, este data de rolul de scoala pe care l-a jucat pentru muzicienii din Chisinau si de standardul ridicat pentru alte trupe si artisti din acelasi oras.
La Chisinau toata lumea se cunoaste
Cind ai o trupa de anvergura Norocului, pur si simplu nu ai cum sa eviti contactul cu ea. Dintre multele proiecte muzicale, menionam doua, al caror parcurs a fost legat de Noroc.
Plai este o trupa de pop-rock, funk si soul din anii ’80, asociata cu figura lui Stefan Petrache – probabil cea mai puternica voce a estradei moldovenesti si unul dintre primii solisti ai Norocului. Plai a reusit sa coaguleze o suma de compozitori si interpreti remarcabili. Daca putem reprosa ceva Plaiului, e patosul care apare uneori in texte. Daca reusim sa fim indulgenti, insa si sa realizam contextul in care lucrau, vom vedea ca ceea ce conteaza la Plai este nu textul, ci muzica in ansamblu – nivelul de interpretare, atentia pentru detaliu, tendinta de a compune ceva complex, nu doar piese cu strofa/ refren.
Marea ruptura de vechea generatie, dar si de orasul Chisinau, e data de Valeriu Gaina – un tinar basarabean, trecut si el putin prin Noroc, care, odata ajuns la Moscova, infiineaza cu alti doi basarabeni ceea ce urma sa devina una dintre primele trupe de heavy-metal din spatiul sovietic. Trupa Kruiz (Croaziera) apare in 1980, ca parte a unui colectiv mai mare – (Vocile tinere) si in acelasi an scoate primul album, care da trei piese de succes – (Se invirte ruleta – Sarychev/ Gaina); (Tendine – Anichkin/ Shaferan); (Nebunii – Gaina/ Sautkin). In 1984, dupa patru albume, trupa, care trecuse prin mai multe modificari, este desfiinata de Ministerul Culturii. Peste un an, Gaina reuseste sa-i readuca in trupa pe cei doi basarabeni din formula initiala (Coroliuc si Chirnichi) si sa editeze un album nou – KiKoGaVVA, un acronim din iniialele membrilor. Trupa isi redobindeste numele dupa ce include in repertoriu citeva piese antirazboi. Atat inainte de desfiinare, cit si dupa, trupa susine un numar mare de concerte. In 1989, producatorul german Lothar Meid, la recomandarea lui Olaf Schroter (producatorul Scorpions), le propune membrilor Kruiz sa editeze un album la Munchen, ceea ce se si intimpla in acelasi an. Piesele de pe album sint compuse in maniera thrash metal si speed metal. Tot atunci, tot in Germania, trupa demareaza inregistrarea albumului Culture Shock.
