Sa-ti iei steagul si sa ti-l bagi in...

de Buvnitz

Sa-ti iei steagul si sa ti-l bagi in...


Dragostea personala pentru Manowar este cunoscuta pana in Oradea si Sighetul Marmatiei. De la excesul de zel, pana la amenintari catre festivaluri, fotografi, trupe, sali de concerte, blanuri, excesul de zel, concertele de 4 ore la care se vorbeste 2 ore, smecheria cu decibelii, smecheria cu vorbitul intr-o limba anume cu casca in ureche...deci NU! Nu si nu! Fashion before passion?

Primele trei albume Manowar sunt atat de bune, clasice chiar. Si nu glumesc. Recunosc, ce au facut pe primele albume a fost si va ramane heavy metal de calitate...apoi s-a rupt filmul. Declaratii si decizii din ce in ce mai stupide, formarea unui cult demn de filmele cu Conan barbarul, acest sentiment de 'ola ola e, macho man, sexy baby', noi suntem atat de cool ca putem sa-ti f*tem prietena cand avem chef, muzica si berea e viata mea.

N-am sa uit in viata mea Manowar la Hellfest: Pentru ca Manowar sunt mai speciali decat altii, staff-ul si-a adus propriul stand de merchandise, fapt pentru care nimeni altcineva din festival nu avea voie sa vanda articole cu Manowar. Americanii si-au angajat inclusiv oameni care sa mearga la fiecare stand sa verifice daca cineva vinde ceva. Unul din acesti indivizi cu exces de zel a gasit o insigna cu Manowar catre vanzare la un stand al unei case de discuri. A inceput omul sa urle mai ceva ca in Braveheart. Respectivul vanzator a luat frumos insigna, a scuipat-o si a aruncat-o la gunoi. Deci fashion before passion?

Acum motiv de mandrie nationala, steagul Romaniei a aparut pe coperta celui mai nou album, Kings Of Metal MMXIV, o coperta atat de originala incat a mai fost folosita pe...aproape toate albumele Manowar???

Coincidenta (sau nu), Romania apare fix langa Rusia. Ca bine mi-a spus un prieten ieri, nu ei ne-au pozitionat acolo ci soarta. Pe langa faptul ca jumatate din acele tari au avut legaturi mai mult sau mai putin cu spatiul sovietic, alta jumatate - inclusiv noi - suntem catalogati de occident drept tara de mana a doua, in cel mai bun caz. Am prins asta si la managementul unei trupe care a poposit pe la noi, initial cu ipoteza in care 'noi nu luam bani de la tari de lumea a treia.'

In orice caz, faptul ca Manowar ne-au inclus pe coperta acestui album reflecta si gusturile muzicale ale rockerului majoritar. Restul raman doar in ipostaza de uber troll, eu personal sunt doar nemultumit de acest exces de zel si usurinta cu care o imagine devine mai importanta decat muzica in sine, chiar si muzica metal. Adica, suntem in 2014..chiar mai inghitem toate falsitatile care ne sunt servite pe tava fara nicio retinere? Daca vreau sa fiu razboinic ma duc sa joc Dungeons And Dragons.

Nu vreau steagul Romaniei pe nicio coperta Manowar, il vreau pe copertile Motorhead si Saxon - unde au si aparut - il vreau pe copertile unor trupe umane care inca n-au uitat ce inseamna 100 % pasiune si devotament pentru muzica si nu pentru o afacere la nivel de Caritas.

Ii ascultati? Foarte bine. Va plac? Excelent. Avem o problema? Nu. Insa nu va uitati urat la mine sau la oricine altcineva atunci cand strambam din nas la auzul cuvantului Manowar, nu ne tineti prelegeri daca va spunem ca pur si simplu nu inghitim asa ceva, nu faceti exces de zel in sustinerea cauzei, nu ne fortati sa intelegem ca Manowar este cea mai cea trupa. Nu incercati sa ne bagati pe gat, am intalnit cazuri peste cazuri, nu e normal asa ceva, mai e putin pana la actele de barbarism. Altfel credeti-ma ca acest articol n-ar fi existat.

Fashion before passion.



Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: