Autumn Hotel - Lights And Downers videoclip


“Lights and Downers” este piesa cu numarul 9 de pe albumul Autumn Hotel, lansat la inceputul lunii decembrie, si prima insotita de un videoclip.

Filmarile la acesta au avut loc in vara lui 2012 la Cluj, protagonista fiind o tanara studenta la actorie. Ideea si intreaga realizare a videoclipului ii apartin Anei-Maria Vijdea, studenta la regie in Cluj.

“Am ales sa las libertate totala de expresie realizatorului si nu am intervenit deloc in procesul creativ. Tot ce am facut a fost sa-i pun la dispozitie muzica si versurile. Povestea piesei, asa cum o stiu eu, e destul de intortocheata. A trecut prin numeroase faze, modificari, decantari si pana la urma a sfarsit prin a fi una dintre preferatele mele de pe album. Piesa vorbeste despre felul in care nu stim de cele mai multe ori sa pretuim prietenia si oamenii apropiati, despre cum in cele din urma, toata fragilitatea relatiilor noastre se rasfrange in alegerile, uneori nedrepte si dureroase  pe care le facem. E, de asemenea, o piesa despre singuratate si tradare” spune Nick Fagadar.

Autumn Hotel este proiectul muzical initiat de catre Nick Fagadar (voce, chitara - Luna amara) impreuna cu Domi (tobe - Urma), Andras (keyboards - Kumm), Oigan (chitara - Kumm) si Sorin (bass - Luna amara). Pe langa ei, au mai participat la inregistrari Dan Vaida (bass - Sfantu’ Asteapta), Andrei Rosulescu (chitara - Seven) si Adrian "OQ” Neagoe (chitara – Masterpiece).

Albumul Autumn Hotel contine 12 piese originale si un remix, scrise de catre Nick si apoi orchestrate, interpretate si inregistrate impreuna cu invitatii sai in Luna Recording Studio din Cluj, unul dintre putinele studiouri profesionale cu echipamente high-end din tara.

Albumul este editat ca produs Premium Digipak, in conditii grafice deosebite, cu un booklet generos de 28 de pagini care include si versurile pieselor. Grafica este semnata de Catrinel Sabaciag, o foarte talentata eleva a unui liceu de arte plastice din Cluj, ale carei viziuni personale captivante si deosebit de expresive potenteaza mesajul si starea fiecarei piese Autumn Hotel.

Albumul Autumn Hotel poate fi comandat on-line la adresa nickfagadar@gmail.com iar incepand din 1 decembrie este disponibil in reteaua librariilor Carturesti precum si la concertele Luna amara.

www.facebook.com/AutumnHotel


500.000 rock & metal videos on ROCKTUBE and METALHEAD