Cronica November Metal Fest - Ziua 2

de Morrison

Cronica November Metal Fest - Ziua 2
A doua zi November Metal Fest a avut parte de un public mai numeros decat in prima zi, public care a disparut brusc la un anumit punct si veti afla de ce. Sambata avea sa fie lansat noul videoclip si in acelasi timp single al trupei craiovene Avatar, intitulat Pendulum, un fel de prefata al viitorului album.

Pana la Avatar au cantat si ceva trupe de deschidere, seara fiind deschisa de baietii de la First Division pe care din pacate i-am ratat si cu aceasta ocazie imi cer si scuze. Asadar pentru mine concertul a inceput cu Akral Necrosis, formatie care in continuare nu scapa de problemele legate de componenta dovada fiind lipsa (din nou) a unui al doilea chitarist. Clapa si a doua chitara au mers de minune in Akral, in prezent se merge doar pe toba/chitara/bas/voce. Astfel, soundul trupei este mult mai raw, o catalogare de care trupa incearca sa scape de ceva vreme. Pe partile de solistica se simte grav lipsa a doua chitari. Exista foarte mult potential pe partea atmosferica, o clapa ar schimba radical esenta trupei.



Urmatorii pe 'lista' au fost cei de la Snapjaw care au avut parte de cel mai numeros public al serii, ce-i drept format din admiratoare aflate inca in anii de liceu, dar pline de entuziasm. Practic dupa fiecare piesa auzeai chiar si din fundul salii, urlete de admiratie probabil pentru vocal. Ideea e urmatoarea, chiar daca Snapjaw raman voluntar blocati in stilul anilor 80-90, trupa este una extrem de compacta, foarte unita, cu o executie perfecta. Nu ai ce comenta la acest capitol, se simte in muzica. Reprosuri se pot aduce cu usurinta la adresa vocalului, care incearca sa intre in pielea unui personaj senil, cu tendinte psihopatice insa adesea reuseste sa impinga totul spre ridicol. Dar cum am spus si mai sus, Snapjaw au o executie impecabila iar pentru amatorii de old school reprezinta alegerea perfecta.



Problema a fost alta. Imediat dupa ce Snapjaw au terminat recitalul spatiul din fata scenei s-a golit brusc, semn ca acele admiratoare venite pentru trupa bucuresteana n-au putut include in lista de prioritati una din cele mai bune formatii din Romania, anume Avatar.

Desi pe scena lucrurile evoluau aproape perfect, in fata era pauza. Cativa scuturau o pleata ici pe colo, insa in rest pauza. E pacat ca o trupa care se straduie din rasputeri pentru a scoate pe piata un produs de calitate (vezi single-ul si clipul pentru Pendulum) este rasplatita cu o lipsa de interes din partea publicului. In fine, pentru Avatar tot respectul.

O evolutie continua si nu in ton cu tendintele muzicale actuale ci conform starii fiecarui membru. Nu poti incadra Avatar intr-un anumit stil, sigur poate cel mai apropiat ar fi death metal dar craiovenii au cate ceva din fiecare. Ca un detaliu ce a ramas intiparit in minte, basul are o importanta majora in concert, se simte greutatea sonora a instrumentului. Foarte bine suna piesele in varianta live, linie muzica lucrata pana la cel mai mic detaliu, fiecare instrument are rolul sau crucial. Completata de vocea lui Marius Popeanga, Avatar este un intreg ce pare indestructibil.



Astfel s-a terminat November Metal Fest, cu o trupa ce merita toate laudele si in acelasi timp cu un public deloc interesat de ce se intampla cu trupele din Romania, decat de trupele cu care sunt prieteni.

Gisaz

Galerie foto November Metal Fest

Filmari November Metal Fest


Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: