O piesa Beatles l-a ajutat pe Bill Ward sa se schimbe

de Ana-Maria Gavrila

O piesa Beatles l-a ajutat pe Bill Ward sa se schimbe


„A Day in the Life” a celor de la Beatles s-a dovedit o inspiratie si totodata o lectie pentru multi fani ai muzicii Rock si nu numai, dar povestea fostului tobosar Black Sabbath, Bill Ward, le intrece, credem noi, pe multe din acestea.

Ward isi reaminteste incidentul care avea sa ii schimbe atitudinea fata de propria-i viata, incident pe care il relateaza intr-un interviu acordat celor de la Sick Drummer Magazine: „In adolescenta mea am incercat intotdeuna sa merg dincolo de limite. Imi amintesc ca imi asumam tot felul de riscuri fara sa fiu macar atent ca imi pun viata in pericol.”

„Daca eram la volanul unei masini, conduceam cu 200 km la ora sau chiar mai mult. Am si platit pretul pentru aceasta – am avut cateva accidente de-a lungul tineretii mele, asa ca e o minune ca mai sunt inca in viata.”

In timp ce conducea un Jensen Interceptor pe un drum de tara ascultand muzica la radio, Ward isi aminteste: „Eram usor sub influenta alcoolului si ma duceam sa imi iau niste tigari. Ascultam „A Day in the Life” cand am plecat de acasa si cred ca mergeam cu 180 la ora cand am accelerat intr-o data. Am dat peste o denivelare pe drum si totul a scapat de sub control. Am fost aruncat de pe scaunul soferului si am apucat doar sa opresc motorul chiar inainte ca masina sa se rostogoleasca.”

Ward continua „... masina s-a oprit exact pe ultima nota a piesei. Nu-mi venea sa cred ca eram inca in viata, atarnand cu capul in jos intr-un sant. A fost terifiant – m-am lasat de baut si condus in viteza din acel moment.”



Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: