Behemoth - Ora Pro Nubis Lucifer (piesa noua)

de Buvnitz

Behemoth - Ora Pro Nubis Lucifer (piesa noua)


Ora Pro Nubis Lucifer, o piesa noua semnata de grupul polonez Behemoth, poate fi ascultata mai jos.

Piesa este extrasa de pe noul album intitulat The Satanist, disponibil pe piata incepand cu luna februarie a acestui an.

Albumul a fost inregistrat in studioul Hertz din Polonia cu ajutorul fratilor Wislawscy si a lui Daniel Bergstrand (Meshuggah, In Flames, Soilwork, Strapping Young Lad). Printre piesele incluse pe album se numara Blow Your Trumpet, Gabriel, Messe Noir si Ora Pro Nobis, Lucifer.

Intregul artwork este realizat de pictorul rus Denis Forkas, iar vopseaua folosita pentru tablou include si sangele lui Nergal. Designul aditional este semnat de Metastazis (Paradise Lost) si Zbigniew Bielak (Watain, Ghost).

Intr-un interviu acordat pentru revista Revolver, Darski descrie piesele drept 'foarte atmosferice si emotionale'.

'Ganditi-va la Burzum cu New Order si Killing Joke. Fanii nu ar trebui sa se astepte la un album radical diferit. Este acelasi caz ca si Slayer. Indiferent de genul abordat, discul suna a Slayer. Fie ca era vorba de thrash sau nu-metal, era Slayer. Acelasi lucru si cu Behemoth.'

Darski recunoaste ca o parte din inspiratia pentru noul disc a venit ca rezultat al celor cinci luni de tratament.

'In perioada petrecuta in spital am adunat experiente si emotii. Am fost eu impotriva vietii, eu impotriva mortii. Este o experienta care mi-a schimbat radical modul de a gandi. Sunt mult mai radical.'



Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: