Cronica Belphegor - Bondage Goat Zombie

de Morrison

Cronica Belphegor - Bondage Goat Zombie
Unui album precum Pestapokalypse VI, distrugator, naucitor, rapid si violent, nu ii putea urma probabil decat tot un material care nu cauta o cale de mijloc cand vine vorba despre agresivitate, dar si tehnica interpretarii.

Cel de-al saptelea album de studio al austriecilor Belphegor, Bondage Goat Zombie, aduce chiar mai mult decat ingredientele cu care ne-au obisnuit Belphegor de la The Last Supper si pana astazi, aduce elemente mai catchy si mai variate, interludii care sporesc farmecul pasajelor rapide, precum si o inrudire foarte atragatoare pentru multi cu opera Marchizului de Sade.

Cronica Belphegor - Bondage Goat Zombie

Piesa ce deschide albumul si da si titlul acestuia este una dintre cele mai remarcabile, cu un
refren catchy, rapiditatea infernala a tobelor, deja o caracteristica distinctiva a celor de la
Belphegor, fiind completata de refrenul care centreaza atentia ascultatorului pe vocea diabolica, non-umana, ce profereaza versuri in trei limbi, engleza, latina si germana. Un intro foarte sugestiv al intregului album, la care Belphegor au declarat de altfel ca tin foarte mult, este sunetul putin estompat al unor clopote.

Stigma Diabolicum este o compozitie cel putin la fel de catchy, imnul albumului", cum o numesc Belphegor, partea recitativa scurgandu-se intr-un refren tipic black metalului, usor melodic, in care alterneaza doua voci. Austriecii nu renunta nici aici la blastbeats, care de altfel, inunda tot albumul.

Cronica Belphegor - Bondage Goat Zombie

Stigmei Diabolicum ii urmeaza Armageddon's Raid, deschis de un intro de inspiratie clasica (Bach si Mozart, dupa cum ne asigura Belphegor), realizat pe chitara acustica, continuat in modul tipitc al formatiei, cu blasturi si sceam/growl. Refrenul este din nou catchy, de fapt cred ca sunt putine refrene pe acest album care sa nu captiveze ascultatorul si sa se lase cu usurinta memorate.

Justine: Soaked In Blood, o piesa ce caracterizeaza intregul album, dominata de rapiditatea
executiilor, completata de cateva elemente pe care le putem numi atmosferice, screamurile sunt nemiloase, iar partile epice scot in evidenta brutalitatea blastbeaturilor. Piesa are ca inspiratie subiectul nuvelei Justine, Les Infortunes de la Vertu, una dintre operele celebre ale Marchizului De Sade. Austriecii nu se sfiesc sa includa spre sfarsitul piesei niste tipete
feminine, perfect in acord cu versurile:

Godless - flagellated - licked and sodomized
Nymphomania - buttlust - anus breaths for more
Strangle me - or take me - as I am
Because - I'll be damned - in eternity

Cronica Belphegor - Bondage Goat Zombie

Tematica este continuata cu Sexdictator Lucifer, al carei subiect este, asa cum spun Belphegor, sado-masochismul.

Una dintre cele mai dezlantuite compozitii, Shred For Sathan, este o etalare de violenta de la
primul riff pana la ultimul. Tempo-ul piesei este aproape incredibil, si totusi parca nici nu
te-ai fi asteptat la mai putin. Chronicles Of Crime prezinta mai multe schimbari de ritm, din nou elementele atmosferice, epice, isi fac simtita prezenta. Vocea lui Helmuth aduce pe toata durata Bondage Goat Zombie un plus de intensitate, pe un fundal populat de demoni, ganduri care ucid, perversiune, sfidare fata de reguli si de morala dobandita articifial.

Cronica Belphegor - Bondage Goat Zombie

Der Rutenmarsch, ultima piesa de pe album, cu versuri din nou in germana, este in a doua parte a sa un outro, pe care Belphegor o considera un experiment. Este o piesa instrumentala si melodica, intrerupta de sunetele unui ritual de flagelare, care, dupa cum tin sa ne asigure Belphegor, sunt pur autentice, formatia dorind sa incheie aceasta noua opera memorabila a sa printr-un element deopotriva socant cat si caracteristic pentru intreg conceptul care sta alaturi de Bondage Goat Zombie. "Nu am vrut sa ne folosim de o imitatie ieftina; in felul acesta, se potriveste perfect atmosferei albumului si conceptului sfidatorului De Sade", spune Helmuth.

O veste extraordinara pentru fanii Belphegor, majoritatea pieselor de pe Bondage Goat Zombie vor putea fi ascultate si in varianta live, cu ocazia concertului pe care Belphegor il vor sustine in luna septembrie la Bucuresti.

BELPHEGOR

www.belphegor.at
www.myspace.com/belphegor

Cristina

Nota: 9.5/10

Tracklist:

1.Bondage Goat Zombie
2.Stigma Diabolicum
3.Armageddon's Raid
4.Justine: Soaked In Blood
5.Sexdictator Lucifer
6.Shred For Sathan
7.Chronicles Of Crime
8.The Sukkubus Lustrate
9.Der Rutenmarsch


Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: