A trecut si Pastele, inca un pretext pentru imbecili de a iesii afara din casa si a se manifesta.

Inchid carciuma pe la 1 noaptea si ma deplasez vis-a-vis in Embasy la o bere cu colegii, ca de, asa s-ar face de sarbatori. Nu stiu de ce dar mereu am vazut Embasy ca o carciuma de fite asa ca eram oarecum intrigat de faptul ca o sa pasesc acel taram in starea ce ma aflam. Vedeti voi, cu cateva minute inainte de a pleca de la munca am batut un cui..,am batut un cui intr-un loc sensibil, lucru ce m-a bulversat psihic ceva vreme.

Ziceam ca am fost in Embasy, noua crasma de fite de la Romana, cum intru ma izbesc vreo 10 miresme interesante asa ca patrund cu oaresce siguranta in vila proaspat renovata. Timpul si distantele variau datorita starii mele de explorare spirituala asa ca nu pot spune cat de mare este locul sau timpul in care am pasit de la intrare pana la masa colegiilor mei. Peste tot oameni  „frumosi”, barbatii atent barbieriti si cu freza imacultata, fumeile cu stratul subtil de var pe fetele lor dealtfel frumos decorate. Mobilierul modern cu alura clasica asigura o atmosfera placuta dar exclusivista in acelasi timp. Eram putin ofticat ca am ajuns acolo, ma deranja ideea ca va trebuii sa dau juma din spaga facuta in acea noapte pe doua sucuri, as fi vrut mai degraba sa o dau pe toata in Green Hours, macar acolo eram inconjurat de oameni mai putin superficiali.

Stand la masa am fost lovit violent de sentimentele datorate cuiului brutalizat cu cateva minute in urma, observam cu atentie gesturile si mimica oamenilor din jur, eram fascinat, parca eram la teatru, inconjurat de actori ce-si jucau ostentativ rolurile. Pluteam intr-o stare de bine, ma amuzau toate micile gesturi ce erau interprinse in jurul meu. Observ meniul si constat cu fericire ca preturile nu sunt exagerate, nedumerirea ma loveste iar, de ce este crasma asta de fite ? preturi ok, aranjata ok, simplu, curat, muzica un acid jazz agreabil, de ce este aceasta separare a clasei sociale ? Locul e misto, placut chiar pacat de oamenii ce nu erau acolo pentru a-l aprecia ci erau acolo pentru a fi vazuti acolo.

Rapunsi de foame, eu si colegul ce m-a ajutat sa bat cuiul mai sus amintit am parasit ambasada exclusivista si ne-am indreptat spre mijlocul nostru de transport terestru, desi nu parem, noi circulam cu o chestie mai scumpa decat toate masinile din fata Embasy: metroul (ce pacat ca-i deschis noaptea doar de sarbatori).

Nu s-a intamplat nimic interesant pana am ajuns la Unirii. Acolo, in tunelul ingust ce face legatura intre tronsoane  ne-am intalnit cu oameni. Da, o tipa blonda de la munca si prietena ei cu tzatze misto. Imediat, gagica blonda a observat ochii mei iritati de praful din Bucuresti si a izbugnit intr-o manifestare greu de descris. Cu ele, mai erau doi ciumpalai, unu’ dintre ei mi-era cunoscut printr-o asociere dubioasa: amicul fostei prietene al unui prieten de-al fostei mele prietene, adica exact genul ala de om pe care-l saluti doar asa ca i-ai vazut moaca de cateva ori si ca-i cunoaste pe unii de-i cunosti tu.  Tipu parca-i scos dintr-un comic cu blackeri: subtire, cu parul pana pe la cur, imbracat in negru si cu pentagrama atarnand dramatic de la gat, stiti voi tampii aia TRV de 16-17 ani. In orice caz, ciumpifricii astia pareau recalcitranti asa ca am ales sa ne indepartam putin de ei ca deh, nu aveam buletin prin buzunare.  Prin ce miracol s-au asociat tipele ce pareau a avea ceva in cap cu creaturile astea nu stiu.

Ajunsi in statie, constatam cu stupoare ca nu exista sandvis-uri in aparatele ce ne-au scapat de foame de atatea ori,  ne multumim cu ceva dulce si niste prigat si observam cum specimenele mai sus amintite se cearta cu paznicii din metrou. In statie erau tot felu de creaturi, de la babute cu lumanarele, la cocalari pe jumătate beti, la minimalisti insetati. Si totusi, singurii care faceau scandal erau acei 2 „roacheri”  adolescenti.

Datorita altercatiei am facut o observatie ce inca ma nedumereste: de ce poarta paznicii in metrou sapca?

Urcam noi in metrou si nu stiu cum se face de ne asezam pe acelasi rand de scaune cu roacherii mult iubiti. Mintea-nfometata mi-era asaltata de acelasi sentiment din Embasy, parca iar eram la teatru si asistam la un specacol jucat exagerat de prost de doi tineri actori pletosi. Era o lupta a coolness-nessului intre un fan heavy metal (imaginea cowboy-ului indiferent) si un fan black-o-doom-o-gothic (imaginea individului din umbra, ce paseste usor scarbit printre oameni). Ritualul era cel cunoscut, afisarea numelui persoanelor cunoscute, nume gen: „rama”,” coiotu”, „circaru”, „tauru”, „postasul ala mic” urmate de explicatii aditionale gen: „ca ala mare a murit calcat de tren”.Un spectacol fascinant chiar, pacat ca era jucat de niste actori foarte prosti.

Pe fata mi s-a afiat un zambet scurt, urmat si de o scurta incruntare vazand ca unu dintre dobitoci a coborat si in sfarsit s-a terminat spectacolul. Blackerul, simtindu-se invingator datorita faptului ca a ramas in metrou s-a plictisit teribil si a hotarat ca ar fi mai bine ca la el in regat, adica metrou, sa nu existe paznici. A urmat o cearta de 2 statii intre un dobitoc si paznicul din metrou. Ciudat cum in metrou erau tot felu de oameni,  si dintre toti, singurul care facea scandal era al nostru drag pletos.

Cobor din metrou, fericit ca in sfarsit pot sa ma bucur si eu de liniste. Netemator cum sunt eu, o iau prin IOR-ul neluminat spre casa, in stanga cat si in dreapta mea auzeam zbierete si urlete, era normal, era sarbatoare, evident ca toti aveau de ce sa se imbete im public. Observ oarecum mirat ca din telefoanele puse pe speeker din centrul fiecarei gasti rasunau metale, si nu manele sau house.

Mintea mea a facut o comparatie scurta intre actorii fitosi din Embasy, atent dichisiti cu blugii si sacourile lor, si roacherii „liberi” din metrou si parc. Parca primii ma-au deranjat mai putin prin incercarile lor de a parea mai importanti decat roacherii cu galagia si cheful lor de scandal.

Oricum, bine ca a fost Pastele, ca am mancat cozonac, drob si sarmale, si ca mai e doar o sarbatoare in care lumea se va putea manifesta „liber”, si anume 1 mai. Da, ziua in care copilul ce nu a muncit 1 ora in viata lui, dar a citit despre asta, se va duce in vama cu dalta si cheful de futai. Eu o sa-i vad de la munte, preferand sa transpir singur decat prin vreo tipa ce noaptea dinainte si-a borat matele in mare.