Anii '80 au fost foarte darnici pentru muzica rock, numeroase albume, si astazi considerate clasice, vazand lumina in acea decada. In aceasta categorie selecta intra, fara nici o indoiala, cel de-al treilea disc semnat Bon Jovi, Slippery when wet.
Desi aveau in plan realizarea unui material muzical care sa impuna numele Bon Jovi in prim planul rockului mondial, americanii nu aveau cum sa poata prevedea succesul devastator ce avea sa urmeze. Astazi, albumul atinge o cota de vanzari de 28 de milioane de unitati.
Primii pasi pentru compunerea celor zece cantece ale discului au fost facuti in subsolul casei parintilor lui Richie Sambora. Acolo, Jon si Ritchie, cu chitarile in mana si cu un casetofon inregistrau fiecare idee muzicala survenita in urma sesiunilor zilnice de jam session. Printre cantecele ce au luat nastere in acel subsol neprimitor, se numara si Wanted dead or alive. Cei doi au scris texte despre viata de turneu pe care trupa a experimentat-o din plin pentru promovarea primelor doua albume, iar compozitia a fost finisata in cateva ore.
In continuarea lucrului pentru Slippery when wet, cei doi au facut echipa cu renumitul compozitor Desmond Child. Din colaboarea celor trei, pe langa piesa Without love, s-au dezvoltat si doua dintre cele mai cunoscute cantece rock, nu doar din catalogul Bon Jovi, ci si din inteaga istorie a genului: You give love a bad name si Livin` on a prayer. Cheia succesului unor astfel de imnuri rock a constituit-o talentul componistic impresionant al duo-ului Sambora/Bon Jovi. Refrenele erau de o eficienta fascinanta, melodioase si usor de retinut si fredonat.
Producatorul ce avea sa se ocupe de proiect, Bruce Fairbairn, a hotarat ca ar fi in beneficiul trupei si al viitorului album daca munca ar continua in studioul Little Mountain, Vancouver, Canada. Cazati intr-un motel in apropierea studioului de inregistrari, membrii trupei aveau sa beneficieze din plin de viata exotica de noapte a barurilor de striptease din apropiere. De fapt, nu exista nici cea mai mica dorinta de a rezista numeroaselor tentatii pe care orasul le avea de oferit.
Cu toate acestea, in studio Bruce Fairbairn mentinea viu impulsul creativ al trupei, dand dovada de o incredere oarba in valoarea muzicala a americanilor. Iar cand acestia se impotmoleau, Fairbairn venea intotdeauna cu solutia. In cazul piesei Wanted dead or alive, Richie si Jon stiau ca au pus bazelei unei compozitii epice deosebite, insa nu puteau capta cu succes atmosfera pe care ei si-ar fi dorit-o. Fairbairn le-a propus baietilor sa mearga si sa se relaxeze intr-un bar din apropiere in compania catorva sticle de vin. Apoi, reveniti in studio, piesa a fost inregistrata in varianta atat de cunoscuta lumii, in a doua incercare.
In afara single-urilor pentru care albumul este astazi cunoscut intregii lumi, se gasesc cantece ca Let it rock, Social disease sau Raise your hands, care urmeaza aceeasi linie de hard rock melodios, cu refrene superbe, si care pastreaza la un nivel foarte ridicat standardul intregului disc. De fapt, inspiratia componistica constanta a trupei, si nu doar pe durata a catorva cantece, i-a separat valoric pe Bon Jovi de restul scenei „hair metal”.
Dupa opt saptamani petrecute in Vancouver, albumul era gata. Completat cu piese ca Never say goodbye, I`d die for you sau Wild in the streets produsul era unul echilibrat, puternic, unitar, care suna extrem de bine.
Povestea copertei discului este una interesanta. Casa de discuri realizase design-ul acesteia impreuna cu intregul booklet. Imaginea era reprezentata de bustul generos al unei tinere din New Jersey care purta un maiou pe care era scris titlul discului, totul incadrat de o rama roz. La vederea copertei, Jon a spus raspicat ca in nici un caz o trupa rock ca cea din care facea parte nu va accepta o asemenea coperta si incadrata in roz, pe deasupra. Astfel, casa de discuri i-a acordat lui Jon o zi sa vina cu o alta imagine. Fotograful Mark Weiss a fost contactat. Fotografia care a ramas coperta marelui album a fost ideea lui Jon. Folosind mai intai un spray cu apa pe suprafata unui sac negru de gunoi, a fost scris apoi cu degetul Slippery when wet.
La scurt timp dupa lansare, albumul a explodat efectiv. Bon Jovi au fost propulsati spre culmi ale gloriei la care nici macar nu indraznisera sa viseze. Turneul de promovare al discului s-a intins pe durata a 16 luni, americanii suprasolicitandu-se fizic doar pentru a le oferi fanilor cel mai bun show posibil. Clipul piesei Wanted dead or alive vorbeste despre aceasta epuizare extrema la care trupa ajunsese in urma solicitantelor concerte. Wayne Isham, care a filmat video-ul, declara: „Ce se vede acolo, nu este actorie. Totul e real, acele fete si trupuri extenuate chiar asa erau de fapt”.
Slippery when wet a ramas astazi, la 25 de ani de la lansare, un disc esential in muzica rock. Cu o atmosfera pregnanta de voie buna, de tinerete exuberanta, albumul contine adevarate bijuterii muzicale care vor ramane mereu actuale, in ciuda curgerii anilor. Si cu asta numai o trupa care a crezut mereu in destinul ei si in puterea unei muzici scrise cu sinceritate se poate lauda.
Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter
Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!
Ne gasesti si pe Instagram
