byron lanseaza concertul Live Underground pe 1 decembrie la HBO Romania

de Buvnitz

byron lanseaza concertul Live Underground pe 1 decembrie la HBO Romania


Pe 1 decembrie 2011, de la ora 19:00, HBO Romania va difuza in premiera materialul Live Underground, inregistrat de catre trupa Byron in Salina Turda.

Concertul, primul al unei trupe romanesti difuzat de catre HBO, a fost filmat in noiembrie 2010. Atunci, membrii trupei au coborat la peste 100 de metri adancime alaturi de echipa de productie si de invitatii speciali Nicu Alifantis, Ioana Mantulescu, Rene Popescu, Alexandru Gorneanu si Gabriel Balasa.

Materialul a carui premiera va avea loc pe 1 decembrie contine setul unplugged sustinut de byron pe insula de sare de pe lacul subteran din mina Terezia, precum si selectiuni din concertul electric sustinut de trupa in amfiteatrul din mina Rudolf.

Acolo, printre piese deja cunoscute, unele interpretate in variante noi, byron au cantat in premiera o piesa ce va aparea pe urmatorul album de studio, pentru care se compune in prezent. Alaturi de trupa a coborat in subteran si actorul Marius Florea Vizante, care ii va conduce pe telespectatori prin salina pana in locurile unde vor canta byron.

In prima jumatate a anului 2012 Live Underground va fi lansat pe suport DVD si Blu-Ray intr-o varianta extinsa, continand si mai multe minute de muzica, un
documentar, interviuri cu cei implicati si un making of, toate la o calitate a imaginii nemaiintalnita pana in prezent in Romania.

Asadar, pe 1 decembrie 2011, in ziua in care trupa byron implineste 5 ani de la prima sa aparitie live, sunteti invitati incepand cu ora 19:00 sa urmariti pe HBO Romania un concert inedit sustinut intr-un loc fascinant, care i-a impresionat pe toti cei prezenti. Din fericire nu i-a lasat si fara glas, asa ca va veti bucura de o ora de muzica buna alaturi de cei de la byron si invitatii lor de exceptie la o calitate desavarsita a sunetului si a imaginii.

Live Underground:

Adrian Baltaretu – director de imagine
Victor Panfilov – inginer de sunet

byron:

Dan Byron – voce, chitara acustica, flaut
6fingers – clape, chitara acustica, voce, glockenspiel
Costin Oprea – chitara acustica, chitara electrica
Dan Georgescu – bass
Vlad Bolborea – tobe



Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: