Programul concertului Svart Crown si Bane. Rockoteca METALHEAD dupa concert

de Buvnitz

Programul concertului Svart Crown si Bane. Rockoteca METALHEAD dupa concert


Programul pentru concertul Svart Crown, Bane, Cap de Craniu si Kistvaen din data de 4 martie, in Club Fabrica, este urmatorul:

20:25 - 21:00 - Kistvaen
21:10 - 21:50 - Cap de Craniu
22:00 - 22:50 - Bane
23:00 - 00:00 - Svart Crown

Dupa concert sunteti invitati la rockoteca METALHEAD ce va avea loc in aceeasi locatie pana in orele diminetii. Consideram ca exista toate sansele pentru un eveniment memorabil pentru fanii scenei extreme.

Pentru a asigura buna desfasurare a evenimentului, Svart Crown si Bane vor veni cu propriul backline si sunetist, astfel evitand orice probleme neplacute la acest capitol.

Pretul unui bilet pentru concert este de 15 Ron.

Biletele vor fi disponibile doar in seara evenimentului la intrarea in club.

Svart Crown (black metal/death metal, Franta) - www.myspace.com/svartcrown

Adepta a stilului modern de black/death, Svart Crown a semnat recent cu Listenable Records, aceeasi casa de discuri la care au activat in ultimii ani nume precum Gojira, Aborted, Exhumed, Textures sau Hate. Contractul a insemnat si lansarea lui Witnessing The Fall, disc inregistrat si produs alaturi de Francis Castle (Kickback, Arkhon Infaustus, Phazm).

Materialul prezinta un mix devastator de old school cu diverse influente moderne, o masinarie plina de furie si in acelasi timp un simbol al unei civilizatii aflata in pragul distrugerii. Svart Crown este inca unul din grupurile franceze catalogate de presa de specialitate drept speranta pentru scena underground europeana.

Bane (black metal/death metal, Serbia) - www.myspace.com/baneband

Grupul sarb a luat nastere in 2006 drept one-man band urmand o perioada de doi ani in care proiectul a fost lasat deoparte. Perioada 2008-2009 a insemnat consolidarea unei formule stabile cu ajutorul careia a fost inregistrat EP-ul Misanthropia.

Au urmat concerte in Germania, Polonia, Cehia, Slovenia si Serbia unde Bane au promovat albumul de debut intitulat Chaos, Darkness & Emptiness, disponibil via Abyss Records. Spre deosebire de Svart Crown, Bane este adepta unul black/death axat pe sonoritatile old school, recomandat fanilor Dissection, Dark Funeral sau Behemoth.

Cap de Craniu (grindcore/death metal, Bucuresti) www.myspace.com/capdecraniu

Grup etalon pentru scena autohtona de death metal, Cap de Craniu revin in atentia publicului bucurestean pentru a prezenta compozitii de pe viitorul album, programat pentru lansare in cursul anului 2011. In Cap de Craniu activeaza membri H8, Mediocracy, Nightpray sau Crize, noua formula fiind completata de Radu Ionascu (Mediocracy, ex-Protest Urban).

In ce priveste noul material, muzica prezentata se dovedeste mult mai complexa decat EP-ul de debut lansat in urma cu aproximativ trei ani.

Kistvaen (depressive black metal, Bucuresti) www.myspace.com/kistvaen

Kistvaen este trupa ce va deschide evenimentul, actualmente singurul nume autohton confirmat pentru festivalul Metal Fest Open Air Ungaria unde trupa va urca pe scena alaturi de nume precum Arch Enemy, Primordial, Alcest, Kataklysm sau Cradle Of Filth.

Grupul va sustine in luna aprilie o noua serie de concerte in tara dar si in Balcani. Cu un prim album si un turneu national deja efectuat, Kistvaen este in acest moment una dintre cele mai apreciate formatii de black metal din Romania.



Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: