Cuvinte. Ce cuvinte ?! De unde cuvinte ?... Retraiesc clipele de la ROCK `91, prima oara cind am ramas fara cuvinte in fata lor, cind mai mult din semne si priviri au inteles ca nu vreau decit sa le fac niste fotografii si sa le pastrez cu sfintenie semnaturile.
Le mai privesc si acum, cind mi se face dor de niste vremuri mai bune : cele mai frumoase autografe din colectia mea de pustan coclit, de-abia iesit din negurile comunismului in care doar ei si citiva asemenea lor ne mai aruncau raze de Lumina si Speranta.
Imi amintesc cum imi tremurau miinile pe aparatul de fotografiat si pe carnetul pentru autografe. Iar cind am citit `Pentru Nicu, un car de bafta !` sau `Cu mult Heavy, Calin Pop !`, senzatia spatiala de lesin a fost totala !
Ii stiam bine pe Iris, Holograf , Compact. Venisem pentru Phoenix si Iris si am ramas siderat in fata lor si a lui Kempes. Asa ceva nu vazusem decit pe o caseta video de la Dortmund`83 si mintea mea nu putea sa realizeze ca se poate cinta asa in Romania ! Atita meserie si atita bun-simt in niste muzicieni romani mi se par si acum de domeniul S.F.
Am mai avut ocazia unei lungi discutii cu Marcel Breazu in 1995, inaintea primului concert Maiden in Romania. Nu stiu ce impresie i-am facut, dar am ramas din nou perplex intr-o vasta demonstratie de profesionalism, inclusiv in domeniul management-ului. De ce si cum pot niste uriase valori sa se coboare la nivelul unui simplu fan va ramine mereu un mister pentru mine.
Cind lumea muzicala (si nu numai) se umple zilnic cu pseudo-vedete si tot felul de nechemati, cind iti vine sa urli de neputinta in fata tsunami-ului zilnic de non-valoare, una dintre putinele optiuni valabile ramine violenta artistica, exprimata prin cuvinte bine alese. Care cuvinte ? Celelalte Cuvinte ! Cele de multe ori nespuse, subintelese, dar cu atit mai grele, cu atit mai mult sens...
Cuvinte atit de pline de bun-simt artistic, a caror greutate o simti cum te apasa ce creier, o simti in singele a carui curgere parca o ingroasa si o modifica...
Cuvinte de care te agati cu disperarea ultimei sanse.
Aceleasi senzatii le-am retrait in Clubul Zodiar din Galati, la concertul turneului aniversar 30 de ani Celelalte Cuvinte. Public putin, de toate categoriile: tipi si tipe bete dinaintea inceperii concertului, boschetari rataciti, in separeuri cefe groase gen `Si eu am fost roacher, wei !`, cu pitzi de rigoare alaturi si citiva tineri si mai putini tineri care pareau sa stie ce cauta. Foarte putini, insa...
Dupa momentul de dezamagire la vederea publicului, lesne de citit mai ales pe fata lui Calin Pop, concertul a inceput in forta, cu suita Oglinda, creatie
ce marcheaza deplina maturitate a trupei. A urmat o ora si jumatate de calatorie inapoi in timp pina in anul 1994, cu opriri in toate statiile importante:
`Stem`,`WWW`,`Zmeie`,`Pasarea de plumb`. Piese grele, introspective, cu priza la public mai ales datorita sound-ului ireprosabil si mult mai agresiv decit cel de pe variantele de studio. O ora si jumatate innobilata, totusi, de recitalul de tobe al lui Leontin Iovan, o combinatie grozava de Neil Peart si John Bonham, asezonata cu accente proprii de mare finete si efect. O reprezentatie care mi-a readus in minte declaratia Sa (observa?i majuscula !) conform careia
El vrea mereu sa arate ca la tobe se poate cinta, nu doar bate ! Minunata declaratie, minunata demonstratie, multumim cu nemasurat Respect !
Dupa o pauza de cam zece minute, partea a doua, probabil cea mai asteptata, dezlantuie Armaghedon-ul ! Diferenta fata de prima parte a concertului este
neta si mult mai apropiata de gustul publicului, de ceea ce se asteapta de la aceasta trupa.
Si ne-a adus, apoi, Calin Pop aminte ca sintem un `Neam blestemat`, ca `Asa e viata mea`, in care totul se masoara cu `Balanta`, dar - mai ales – ca `Se lasa
rau` ! A tinut sa precizeze (cu subinteles, cu celelalte cuvinte), ca `trupa asta nu a facut niciodata nici un milimetru, nici o sutime de milimetru, nici o miime de milimetru de compromis, a cintat mereu doar cum a simtit !`. Fantastice simtiri, Maestre !
Si ne-am trezit, mult prea repede, in perioada `de vinyl`, de fapt cea care a dat notorietate trupei, in pofida (sau cu atit mai mult) influentelor Rush. Absolut minunate variante la `O sa am`, `Fintina suspinelor` , `Scrisori iubite`, `Daca vrei` ! Cu Ovidiu Rosu la vioara, cu Calin Pop in genunchi, pierdut intr-un solo de chitara, cu pasaje de bas, tobe si clape care au dat impresia ca daca nu ar fi existat, aceste instrumente ar fi trebuit inventate special pentru Marcel Breazu, Leontin Iovan si Tiberiu Pop !
Dar, din pacate a venit si finalul. Un bis prevazut, cu `Un sfirsit e un inceput` si inegalabila `Iarba prin par`. Un final venit, parca, mult prea repede, desi ceasul ne arata fara dubii trei ore petrecute in compania Maestrilor... Prea putin pentru o asteptare de 30 de ani, prea mult pentru o organizare de nici doi bani, care, parca abia astepta sa se termine stress-ul concertului si sa inceapa adevarata distractie cu ritmuri tribale, pentru care venise marea majoritate a publicului...
Am plecat repede, scirbit, intrebindu-ma daca trupa considera meritat efortul din aceasta seara. Dar sper ca stiu si ei axioma prietenului lor Florian Pittis, conform careia daca ceva trebuie sau face placere macar unui singur om, atunci acel ceva merita sa existe.
LA MULTI ANI, CELELALTE CUVINTE !!!
Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter
Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!
Ne gasesti si pe Instagram
