Children of Bodom-Follow the reaper ( cronica album )

de George Lazar

Children of Bodom-Follow the reaper ( cronica album )


“Death be not proud. Though some have called thee mighty and dreadfull... heart not soul”.

Astfel este deschis albumul “Follow the Reaper” de piesa ce ii ofera si numele celebru. Se face o greseala grava in legatura cu acest citat : nu este un citat complet dupa “Death be not proud”, opera lui John Donne. Ultima parte nu este “thou art not so” cum au scris toti cronicarii straini(am citit mai multe cronici pentru a-mi putea permite sa scriu aceasta cronica), ci este “heart not soul”. Aceasta este modificarea importanta adusa citatului, care de altfel prezinta personajul principal din albumele si copertile de albume Children Of Bodom : Grim Reaper. “Heart not soul” sunt cuvintele ce pot descrie foarte bine “moartea”, tinand cont de faptul ca ai inima, dar nu e obligatoriu sa ai si suflet. Dupa acest citat, piesa si albumul in sine izbucnesc., riff-ul de inceput definind intregul album. “Follow the Reaper”, album si piesa, inseamna agresivitate, solo-uri incantatoare, riff-uri complexe si clape construite mai mult decat fenomenal. Depresivitatea din versuri este confirmata in cuvintele de sfarsit : “I was only 21 when I died”.

Cum ne obisnuisera pana la “Relentless Reckless Forever”, piesa cu numele clasic “Bodom” undeva in titlu apare si in “Follow the Reaper”. “Bodom after midnight” are unul din cele mai bune solo-uri de clape din istoria Children of Bodom. E dificil sa decizi care este cel mai bun solo al lui “Warman”, dar e usor sa spui care e printre cele mai bune.

“Children of Decadence” este cale de mijloc intre “Children of Bodom” si “Hate Crew Deathroll”. Cu referire la cele doua capodopere ale finlandezilor. Din punct de vedere liric, este o evolutie ce se indreapta intr-un mod vadit spre “Hate Crew Deathroll”. Probabil “Hate Crew Deathroll” este inspirit din aceste versuri, altfel nu imi explic asemanarile. Sunt lucruri pe care le vad eu, si e posibil sa le vad gresit. Refrenul este varianta depresiva a celui din HCD: “Don't try to come to preach over us and over me, we're children of decadence, we''''re right, we're real, we will fight, we'll bleed, we're motherfucking dying breed, we're dying...". Partea de final confera depresivitatea, pe cand in “Hate Crew Deathroll” versurilor nu le poate fi acordat nici un sens depresiv: “We're hate crew, we stand and we won't fall... We're all for none and none for all. f**k you! We'll fight 'til the last hit, and we sure as hell ain''t taking no s**t!”.


Pentru multi fani Children of Bodom, “Everytime I Die” este melodia preferata. Poate e de vina videoclipul piesei, prin el au aflat multi de ei, poate e diferenta uriasa dintre “Everytime I Die” si restul albumului, care este mai rapid decat toate celelalte. Poate este faptul ca, la fel cum am spus mai sus, “Follow the Reaper” este un album depresiv, iar “Everytime I Die” reprezinta depresivitatea in cel mai pur mod al ei. Totusi, spuneam in cronica “Hatebreeder” despre “Warheart”, ca ma face sa ma simt foarte puternic. Nu stiu de ce, dar ma trec senzatii asemanatoare si cu “Everytime I Die”. Nu stiu daca ceilalti simt acelasi lucru, dar depresivitatea nu ma atinge. A fost preferata mea pentru mult timp, dar ascultarea repetitiva m-a transformat intr-un plictisit. Am inlocuit “Everytime I Die” cu “Downfall”, iar acum am inlocuit “Downfall” cu “You’re better off dead”(despre asta, mai tarziu :) ). Tocmai asta ma face sa ii inteleg pe cei care traiesc “Everytime I Die” in cea mai puternica forma…este o capodopera.

Daca nu ma insel, in scandalul care s-a iscat dupa concertul din 20 aprilie, chriscyrus spunea ca este piesa lui preferata :) (scuze pentru reactiile de atunci).

Din demo-urile IneartheD imi place o singura piesa: “Talking of the Trees”. Nu stiam de ce, dar dupa ce am citit descrierea albumului pe Wikipedia, am aflat. Seamana cu “Mask of Sanity”, care, scuzati-ma…armonie perfecta intre clape, chitara si partea de ritm, atribuita celorlalti 3 membri ai trupei in acel moment: Alexander Kuoppala(rhythm guitar, backing vocals), Henkka Seppala(bass, backing vocals) si Jaska Raatikainen(drums). Ce m-a impresionat la “Mask of Sanity” la prima ascultare, lucru pe care l-am observat imediat, a fost intro-ul de solo, care seamana puternic cu linia melodica din “Down with the sickness” de la Disturbed. In acel moment a fost un lucru interesant, deoarece ascultam destul de mult Disturbed :).

Cu un efect al versificatiei apropiat de cel din “Warheart”, “Taste of my Scythe” se autoimpune ca o melodie dura din intro: “Rip! And cut! And mutilate the innocent! His friends, and again, and again, and on and on” . Acum “Grim Reaper” e personajul “pozitiv”, el reprezentand eroul, nu adversarul din trecut.

Albumul “Follow the Reaper” a beneficiat de un singur single, pe care si-a facut loc si cover-ul dupa W.A.S.P., “Hellion” . “Hate me!” face, prin versificatie, echipa cu “In your face”. Cel putin prin refren. Clapele din inceput pregatesc riff-ul care deschide una din cele mai iubite piese CoB. Primul solo porneste extraordinar, dar e prea scurt, facandu-te sa crezi la o prima ascultare ca baietii au suferit din punct de vedere compozitional. Si se ajunge la cel de-al doilea solo/duel Laiho/Wirman, care este nu impresionant, ci fabulos de bine pregatit si rapid. La fel ca in “In your face”, Laiho se exprima liber si concis: “I don’t give a f**k if you hate me!”.

“Northern Comfort” e o capodopera din punct de vedere al clapelor. Este una din piesele in care se simte cel mai mult “Warman”, acoperind aproape in totalitate chitara. Doar inceputul il salveaza pe Laiho, dar de la acel “You’re alone!” ce introduce refrenul, clapele preiau controlul intr-un mod clar. Bineinteles ca la solo nu se poate comenta, aici fiind de asemenea mai multe bucati ce par taiate din simfonii nemaiauzite.



Din punct de vedere instrumental, “Kissing the Shadows” este probabil cea mai buna piesa de pe “Follow the Reaper”. Finlandezii au lasat ce e mai bun la sfarsit, deoarece acest “masterpiece: inchide albumul in forta. Riff-uri ce ar putea fi de altfel solo pentru melodiile altor trupe mai putin avantajate de talentul unui chitarist ca Alexi Laiho, clape ce se bat cap la cap cu chitara si, desigur, un duel ce dureaza mai mult decat oricare altul in istoria Children of Bodom. Asa au decis sa inchida albumul, si este numai bine. Un minut si jumatate de muzica extraordinara ce nu lasa decat o idee: replay!!!



In incheierea “Hatebreeder” am spus ca e albumul meu preferat. A fost o declaratie gresita, pentru ca mi-ar fi imposibil sa spun asa ceva. Albumul meu preferat nu ar putea fi decat o combinatie intre aceste doua albume de referinta pentru melodic death metal. “Follow the Reaper” ar putea fi oricand un album de capatai pentru trupele Power Metal, chiar daca vocea lui Alexi e total diferita de ce se canta in Power.

Instrumental, “Follow the Reaper” e Power. Si are o poveste :) a lui Grim Reaper. Probabil, in viitor, “Follow the Reaper” va fi un clasic pentru metal.

Tracklist :

1. Follow The Reaper
2. Bodom After Midnight
3. Children Of Decadence
4. Everytime I Die
5. Mask Of Sanity
6. Taste Of My Scythe
7. Hate Me!
8. Northern Comfort
9. Kissing The Shadows
10. Don't Stop At The Top
11. Shot In The Dark
12. Hellion.

Nota album : 9.5/10 .



Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: