Recenzie Coldplay la Berlin: Nostalgie si Optimism

de Morrison

Recenzie Coldplay la Berlin: Nostalgie si Optimism
Trebuie sa recunosc ca toti banii ramasi dupa vacanta de vara au fost cheltuiti pe acest recital al trupei Coldplay. Unde? In noua locatie O2 Arena din Berlin, cantand alaturi de 17.000 de oameni.

Epuizata de activitatile zilnice, am decis sa dorm putin inainte de concert astfel ca trupa de deschidere am ratat-o din start (era vorba de Albert Hammonnd Jr. component al trupei The Strokes). Daca au cantat sau nu ramane o necunoscuta pentru mine, cert e ca am ajuns cu circa 10 minute inainte de concert.



O2 Arena este in sine un monument tehnologic, situat intr-un oras cu o istorie fulminanta. In concordanta cu imprejurimile, Arena arata ca un mall gigant cu tot felul de reclame a viitoarelor evenimente. La oficiul de presa am primit acreditarea care arata exact ca un bilet. Am primit confirmarea inca de la inceput: " Coldplay nu vor oferi interviuri in timpul acestui eveniment".

Acerditarea in sine mi-a oferit un loc pe scaun intr-un spatiu izolat si de asemenea foarte retras. Astfel ca am facut schimb pentru un bilet in picioare, pentru ca pana la urma acolo se intampla totul, este locul unde se petrece toata actiunea.

O trupa care reuseste sa "manipuleze" un public german de altfel foarte pretentios, merita tot respectul. Sala pur si simplu a explodat, toti au cantat vers cu vers alaturi de trupa. Setlist-ul in sine a fost foarte epuizant, insa Coldplay nu s-au aratat deloc extenuati. Concertul a facut parte din turneul de promovare a noului album intitulat Viva La Vida. Am recunoscut si cateva piese deja clasice marca Coldplay, compozitii cu un acelasi inconfundabil Chris Martin.

Public foarte disciplinat, nimeni nu ne-a deranjat in efortul nostru de a gasi un loc cat mai bun in sala. Imaginea de fundal de pe scena era de fapt celebrul tablou a lui Delacroix (La Liberte Guitant Le Peuple). Pe Life In Tehnicolor atmosfera din sala a atins cote maxime. Chris Martin a inceput concertul cu o serie de piese noi printre care si deja cunoscuta Violet Hill.

Un aspect care m-a uimit chiar si dupa concert a fost prestatia absolut psihedelica a lui Chris cantand la pian pe Clocks. Mi-a fost confirmat faptul ca este destul de greu sa-i urmaresti viteza de executie. Daca aceasta zi de luni nu l-a putut opri, nu vreau sa-mi imaginez cum arata un concert la debutul unui turneu.




Dupa o mica conversatie intre Chris si publicul german in care solistul si-a etalat cunostintele de limba germana, Coldplay au continuat cu Speed Of Light, In My Place, Cemeteries of London si Chinese Sleep Chant. Am descoperit si cateva compozitii foarte bune de pe Viva La Vida, iar 42 cu siguranta se afla printre ele.

Cu o linie muzicala deosebita ce porneste de la nostalgie si ajunge la optimism, piesa este una care cu siguranta va ajunge un hit. A urmat Trouble, completata de Fix You care a venit ca o usurare pentru cei ce credeau ca vor pleca acasa fara a auzi piesa preferata. Principalul minus al concertului a fost incercarea de a combina doua versiuni tehno (God Put A Smile Upon Your Face si Talk) cu versiunea de pian a piesei The Hardest Part, efort care s-a dovedit cu totul neinspirat.

A urmat inevitabil si Viva La Vida, cu acel intro al clopotelor. Sa canti alaturi de cateva mii de oameni este un sentiment incredibil. Viva La Vida este o intoarcere la stilul ceva mai vechi, precum un manual ce contine o sumedenie de notiuni si explicatii.

Dupa Lost, am simit o legatura mult mai adanca intre versuri si modul in care decurge tot show-ul. Trupa a disparut brusc de pe scena, ulterior revenind in cel mai neobisnuit loc posibil.

"Credeati ca voi aveti cele mai proaste bilete? Acum vom transpira peste voi astfel ca la sfarsitul concertului veti urla dupa banii dati pe concert". Asa a inceput versiunea acustica a piesei The Scientist. Pe Death Will Never Conquer, Chris a fost "inlocuit" de tobarul Will Champion care in acelasi timp este atat chitarist cat si vocal. Chris l-a insotit la armonica. Cine a crezut ca Coldplay au atatia muzicieni eclectici?

Dupa Lovers in Japan si Death and all of his Friends, Yellow a fost probabil cea mai asteptata piesa din tot setlist-ul. Concertul s-a incheiat cu The Escapist. Per total Chris a resusit sa intretina atmosfera, cu o vulnerabilitate care s-a dovedit captivanta.




In general nu sunt o mare fana a turneelor de promovare pentru ca nu vei auzi piese vechi, insa acest concert este printre putinele care a reusit sa satisfaca asteptarile fiecarui fan, chiar si a celor extrem de pretentiosi. Asa ca daca vorbim despre moarte, tentative de evadare sau revolutia franceza, intotdeauna va ramane un singur lucru: Viva la Vida!

Andreea Balica


Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: bit.ly/METALHEAD-Newsletter

Concerte recomandate:






Like us on Facebook