Mai jos va prezentam un articol adaugat de ghostofperdition cu ajutorul tool-ului de Citizen Journalism oferit gratuit de METALHEAD. Scrie si tu !
Apelul este unul la rabdare, intelegere si unitate
De-a lungul timpului, fiind de-o viata pasionat de rock si nu numai, am asistat la nenumarate discutii in contradictoriu, polemici care au depasit limita limbajului civilizat, ca sa nu mai spun literar, privitoare la diferite aspecte muzicale – trupe, albume, concerte etc. Astfel, un articol de natura celui aici de fata a devenit pentru mine o necesitate.
Ce voi incerca sa fac este sa expun cele mai des intalnite subiecte care au starnit reactii extreme, fierbinti, dar si de multe ori nejustificate, fara ancora in realitate si puerile. De asemenea, ca o opinie personala si nicidecum un ordin de valabilitate generala, voi incerca sa recomand o solutie, o cale de mijloc pentru ameliorarea dezbinarii de care da dovada uneori o parte a clasei ascultatorilor de rock. Tin sa reiterez ca in acest articol ma voi referi tocmai la acest segment de ascultatori, bolnavi iremediabil de exclusivism, si nicidecum la intreaga populatie iubitoare de rock.
Cazul Guns N`Roses versus Metallica. Imi aduc aminte ca in anii `90, o asa-zisa rivalitate intre cele doua trupe era la mare moda in Romania. De ce asa-zisa? Pentru ca a fost doar o creatie de presa. Realitatea statea cu totul altfel. Slash o declara raspicat in captivanta sa autobiografie. „Pentru noi, Metallica erau zei. Nu putea fi vorba de o competitie.”. Oricum, taberele erau impartite. Cine e mai bun? Slash sau Kirk Hammett? E mai tare November Rain decat Nothing Else Matters? Culmea este ca aceste intrebari absolut imposibile si ilogice isi gaseau raspuns in capul unora.
Daca cineva il prefera pe Axl Rose automat il declara pe Hetfield ca fiind „praf”. Si inversul, era, in mod automat, valabil. Intre cele doua trupe am si eu preferata mea. Dar asta nu ma indreptateste sa spun ca respectiva formatie este mai buna. Si ce inseamna a fi mai bun, in cele din urma? Cum se poate cuantifica acest aspect? Ce face imposibil a asculta cu mare placere Use Your Illusion, de exemplu, fara a considera Guns N`Roses o trupa care sa fi reinventat genul din care au facut parte? De ce nu se poate „muri” dupa Master Of Puppets fara a elimina in totalitate valoarea unui Appetite For Destruction? Explodeaza cele doua trupe daca fac parte din aceeasi colectie de muzica? In cazul adversarilor mai sus mentionati, asa ceva era imposibil.
O alta polemica pe care am intalnit-o deseori este aceea care origineaza in anul fatidic 1996, cand a aparut albumul Load – Metallica. La momentul lansarii sale, intr-adevar, asteptarile fanilor erau imense, dar si diferite. Multi isi doreau o intoarcere stilistica spre ...And Justice For All. Altii au vrut sa asculte un album Metallica 1991, vol. 2. Si astfel, Load a fost un disc care a expus Metallica la tot felul de acuze: ca au devenit comerciali, ca s-au tuns, ca acum canta prost etc.
Tin minte ca in cronica la concertul sustinut de Metallica la 9 iunie 1999 pe stadionul Lia Manoliu, in HMM, cineva scria: „Bine ca nu ne-au plictisit prea mult cu piese de pe Load si Reload”. Sa fi fost noi oare, cei ce am fost la acel concert, atat de mofturosi cu niste legende la care nici nu visam a le vedea in carne si oase in intunericul comunist? Cealalta „armata” cade in greseala de a supraevalua Load si de a-l considera genial.
Tactica pe care am aplicat-o personal a functionat perfect. Am luat discul respectiv ca un produs separat de istoria de pana atunci a trupei. Nu l-am comparat cu nimic. Am respectat dorinta Metallica de a isi cauta un alt mod de exprimare a muzicii lor. In acest fel, ascult si acum cu deosebita placere Load si nu pierd timp in a-l pune „in ring” cu albumul meu de suflet de la americani.
O meteahna la care niciodata nu am aderat ca ascultator este exclusivismul multora. Declaratiile celor ce sufera de o asa boala sunt, fara doar si poate, perle. „Bijuterii” din taramul non-sensului. „Cum sa ascult eu Bon Jovi si Europe, cand am tricou cu Manowar?”. „Cum sa se poata afirma ca Mariah Carey are o voce incredibila cand eu ii ascult numai pe Halford si Dickinson?”.
Tare as vrea sa stiu care este acel mecanism care se declanseaza cand se verbalizeaza asa ceva. Nu am inteles niciodata de ce unii nu pot spune doar „nu imi place trupa respectiva” fara a supraanaliza aspectul, fara a face comparatii, fara a arunca cu noroi in ceea ce nu le place. Uneori, pentru amuzamentul propriu, am facut si testari de teren. Intrebat la ce concerte am mai fost, intentionat, le-am mentionat pe cele care ar starni reactii stupide. De exemplu, am pus in fata nume ca Tracy Chapman, Chris De Burgh, Eagles, Bon Jovi sau Chris Rea. „Cum ai putut sa te duci la ala care canta numai pentru gagici si are o singura piesa?”.
Cel care a interogat in mod sublim se referea la Chris De Burgh, care se pare ca are un singur album care contine o singura piesa. Oricum, apoi am mentionat alte concerte pe care le vazusem: Heaven And Hell, Dio, Dream Theater, Iced Earth, Symphony X, Lamb Of God, Motorhead, Obituary si Ac/Dc. Caz inchis. Ce a fost frumos este ca domnul nu mai stia ce sau cum sau cand sa articuleze.
Ce am considerat intotdeauna captivant la muzica rock este ca reprezinta un gen care deschide orizonturile spre alte genuri. In cazul meu a facut posibil ca numeroasa colectie de cd-uri sa contina atat Iron Maiden cat si Frank Sinatra. Atat Def Leppard cat si Celine Dion. De ce sa te lasi prizonier a ceea ce posturile tv sau presa scrisa vor sa transmita? Daca Linkin Park este o trupa supra-promovata si la moda, cu succes in vanzari, asta nu o face automat o formatie slaba, care nu are ce cauta pe teritoriul rock. Parerea mea. Este doar un exemplu din sutele care se pot da.
Un ultim aspect pe care vreau sa-l mentionez a fost intalnit pe diferite site-uri din tara ce au ca obiect muzica. Am citit articole din cele mai variate care in mod obligatoriu cauzeaza reactii scrise urate, vulgare. Paradoxul este ca oameni cu gusturi bune de muzica si foarte apropiate, ajung sa se jigneasca, sa injure ca la usa cortului. Argumentele, arme fara de care nu poti pleca intr-o polemica civilizata, pot lipsi atata timp cat se poate arunca, in toate directiile, cu noroi.
Uneori, si asta e foarte interesant, se uita subiectul de la care s-a plecat si disputa devine doar o ustensila de descarcare a unor frustrari sau energii negative. Totul pe cheltuiala demnitatii si repectului la care fiecare are dreptul. Socant, dar adevarat.
Totusi, vreau sa inchei pe un ton optimist.
Nu stiu daca am mai spus, dar apelul este unul la rabdare, intelegere si unitate. Apelul este pentru clasa din care sunt atat de mandru ca fac parte. Ascultatorul de muzica rock. Si, bineinteles, nu numai.
Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter
Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!
