Concertele Coma au devenit atat de rare incat fiecare astfel de eveniment pare o reintoarcere in anii copilariei pentru cei care au prins primele concerte in Fire si Underworld cu trupe care acum strang sali neincapatoare...e drept, tot sali de club ca asa ne e soarta.
Daca se pastreaza acest obicei atunci vom ajunge la fel ca parintii nostri care mai trec pe la un concert Iris de dragul vremurilor din perioada comunismului cand devotamentul pentru muzica rock era treaba riscanta.
Sigur ca diferenta dintre anii 80 si perioada 2001-2006 este una de la cer la pamant si daca e sa ne amintim de primele concerte Coma, Luna Amara, OCS si multe altele atunci nu cred ca avem de ce sa nu retraim acele sentimente cu mare placere si satisfactie.
Acea generatie am intalnit-o aseara in Elephant...oamenii aceia frumosi. Am retrait acele amintiri de cand aveam 15-16 ani, n-aveam bani de o bere dar preferam sa-mi dau ultimul leu pe biletul de concert.
E drept ca acum apare alta generatie, se misca niste rotite, apare Breathelast. Eu cu astfel de hibriduri nu ma impac senzational de bine si pot spune ca ma depasesc chiar si in conditiile in care ma consider un om foarte deschis la stiluri muzicale de orice fel.
Am dat eu cu urechea la o piesa a baietilor, executata si compusa profi. Live se intampla ceva 'de bine' dupa cum spune un prieten. E mai multa forta, parca totul e mai compact, nu mai e chiar acel 'ceva' care sa ma faca sa inchid usor un ochi. Totul compus si executat 'occidental', la baza metalcore, live deloc montoon ba chiar intens. Astept albumul full-length pentru o clarificare definitiva. Momentan pot spune ca a fost mai mult decat ma asteptam!
Inapoi la generatie. Aceeasi oameni, mai batrani. Aceeasi formatie Coma...de fapt acelasi spirit avand in vedere ca formula s-a schimbat usor odata cu integrarea lui Sherifu'. Plus ca au mai crescut niste barbi, s-au mai taiat niste suvite...Apropo, Sherifu isi face foarte bine treaba.
Setlist bine conturat, parte pentru fetele care se atingeau in starea de melancolie impreuna cu baiatul care din spate tragea de bretele si o admira in secret, parte pentru amatorii de mosh/wall of death si tot ce e la mijloc.
Lasand deoparte setlistul, recunosc ca de foarte mult timp nu m-am simtit ca 'la tinerete', tineretea mea insemnand 14-15 ani. Pentru circa doua ore toata sala aia plina pana la refuz a fost in alta lume, o lume de unde se pare ca in realitate n-a plecat nimeni. Doar ca am uitat ca suntem p-acolo si trebuie sa ne reaminteasca cineva. Coma se descurca de minune la treaba asta.
Oricum nu credeam sa mai aud vreodata Bruce Lee Il Bate pe Van Damme sau Nu Vreau Fetito...mai tineti minte partea aia dupa refrenul cu 'Nu vreau fetito casa'? Partea cu 'ai ai ai'. O sala intreaga a urlat, acele suflete blocate in aceasta perioada frumoasa.
Si al naibii tinerete ca oamenii astia nu stau ca bolovanii la concert. Miscare, urlete, fericire, o adevarata nebunie! Unde mai pui ca a fost si momentul cu 'jump the f**k up', ce-i drept adaptat dupa alde Slipknot insa de foarte mare efect. Jos palaria pentru public.
Si da, a fost plin.
Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter
Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!
Ne gasesti si pe Instagram
