Concert Combichrist pe 18 iulie in Kruhnen Musik Halle din Brasov

Concert Combichrist pe 18 iulie in Kruhnen Musik Halle din Brasov

18 Iulie 2019
Brasov - Kruhnen Musik Halle
Pret: 45-65

 COMBICHRIST va concerta la Kruhnen Musik Halle din Brasov pe 18 iulie 2019, de la ora 21:00 grupul american alegand sa puna Transilvania pe harta turneului mondial „One Fire World Tour”, la patru ani distanta de la ultimul show sustinut in zona, cu ocazia Rockstadt Extreme Fest.

COMBICHRIST, unul dintre cele mai cunoscute si apreciate nume ale scenei internationale de aggrotech/ industrial metal, revine pe taramul contelui Dracula cu un show plin de forta extrema pentru a promova noul album de studio „One Fire” ce va fi lansat in curand anul acesta.

Infiintat in 2003 de Andy LaPlegua, initial ca un proiect cu influente powernoise/ techno denumit de Hudlager, grupul si-a schimbat numele in Combichrist si a lansat, in acelasi an, primul LP „The Joy of Gunz”. Materialul a atras imediat entuziasmul fanilor acestui gen, aducand la lumina un mix fresh de sound-uri energice si agresive, ce imbinau cu succes ritmurile alerte ale power noise-ului cu sonoritatile dure ale hard electronica. De Halloween, acelasi an, Combichrist au lansat un nou EP in editie limitata, „Kiss The Blade”, epuizat in mai putin de o saptamana. Succesul a fost urmat de un altul, la doar un an distanta, cu ocazia aparitiei celui de-al doilea EP, „Sex, Drogen Und Industrial”, ce s-a mentinut timp de mai multe saptamani numarul 1 in topurile DAC. 2005 a adus aparitia pe piata a unui nou material, albumul Everybody Hates You, ce include doua piese devenite, intre timp, clasice in cluburi: „This Shit Will Fuck You Up” si „This Is My Rifle”.

In 2006 e lansat EP-ul „Get Your Body Beat” cu care Combichrist ajunge in Top 10 Billboard Dance Singles chart si pe coloana sonora a filmului SF biopunk „The Gene Generation”. Urmatorul an vine cu un nou album, intitulat „What the Fuck is Wrong With You People?” care a fost primit cu entuziasm de fani si de industria muzicala, contribuind la cresterea numelui trupei datorita exploziei de energie si de ritmurile pline de adrenalina ale pieselor.

Efervescenta creativa a continuat, iar 2009 a venit cu „Today We Are All Demons”, material completat de un turneu in America de Nord, alaturi de Black Light Burns (featuring Wes Borland de la Limp Bizkit) si de un tur extins prin Europa, impreuna cu Rammstein. Succesul grupului american a continuat, astfel ca piesa „Shut Up and Bleed” a intrat pe cooloana sonora a filmului de groaza „The Collector”, iar melodia „Today We Are All Demons” (Beneath the World Mix) a fost selectata pentru coloana sonora a unuia dintre filmele seriei „Underworld” - „Underworld: Rise of the Lycans”. Au urmat „Making Monsters” (2010) album sustinut de un tur impreuna cu Aesthetic Perfection si iVardensphere (ca support acts) si de nou turneu alaturi de Rammstein, Combichrist devenind, de asemenea, o prezenta obisnuita la unele dintre cele mai importante festivaluri de profil, precum Brutal Assault, Wacken sau Summer Breeze.

Melodiile trupei americane au ajuns si in industria de gaming, track-uri ca „Never Surrender” sau piese de pe EP-ul „Throat Full of Glass” fiind incluse pe jocul video „DmC Devil May Cry”. Anul 2014 il aduce pe cel de-al saptelea material al formatiei, „We Love You”, cu noi melodii bine primite de public, videoclipul uneia dintre ele, „Maggots at the Party”, fiind nominalizat la Berlin Music Video Awards 2015 la categoria „Most Trashy Video”.

Daca pana acum amprenta muzicii electronice se simtea deosebit de puternic, albumul „This Is Where Death Begins” (2016) marcheaza o turnura pronuntata spre zona rock si metal. Acesta a fost urmat in 2017 de o piesa stand-alone, intitulata „Broken : United”, pentru ca 2019 sa vina cu un nou album si cu turneul mondial de promovare, „One Fire World Tour”, din care face parte si Romania.

Biletele pentru show-ul Combichrist de pe 18 iulie 2019 se vor putea achizitiona in reteaua iaBilet, pe iabilet.ro dar si la clubul Rockstadt.

• Pre-sale 1: include 150 de bilete la pretul de 45 lei/ buc., valabil pana la epuizarea stocului

• Pre-sale 2: va include 150 de bilete cu pretul de 55 lei/ buc., valabil pana la epuizarea stocului

• In ziua concertului biletele vor costa 65 lei/ buc.

Accesul la eveniment se poate face numai in baza biletului valid.

Minorii cu varsta intre 10 si 14 ani au acces numai insotiti de un parinte sau tutore legal adulti si numai in baza biletelor valide pentru toate persoanele.

Minorii cu varsta intre 14 si 18 ani au acces neinsotiti.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in reteaua fizica iabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Diverta, Carturesti, Hard Rock Cafe, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (in intervalul orar: 18:00-22:00), Beraria H, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX - Telekom, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman, sediul librariei Libmag (Bulevardul I.C. Bratianu, nr. 6, Sector 3), Casa de balet si pe terminalele Selfpay din toata tara.

Online pe www.iabilet.ro, puteti plati cu Cardul, prin Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange cu plata la sfarsitul lunii sau ramburs cu plata cash prin Fan Courier oriunde in tara.

 

 



Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram



Concerte recomandate:


f