Concert de lansare Byron la Casa Studentilor din Timisoara

Concert de lansare Byron la Casa Studentilor din Timisoara

30 Martie 2013
Timisoara - Casa Studentilor

Pe 30 martie, incepand cu ora 20:00, la Casa de Cultura a Studentilor din Timisoara (b-dul Regele Carol nr. 9), cei de la byron vor incepe turneul national de promovare a celui de-al patrulea album de studio: "30 Seconds of Fame / 30 de secunde de faima". In deschiderea evenimentului va fi invitata formatia timisoreana Persona, iar dupa finalul concertului The Note Pub (b-dul Mihai Eminescu nr. 2) va gazdui afterparty-ul oficial.

Noul album byron va contine 13 piese noi si va fi disponibil atat in doua editii distincte – „30 Seconds of Fame” in limba engleza si „30 de secunde de faima” in limba romana – cat si intr-o editie limitata de colectie, lucrata manual, ce va cuprinde ambele versiuni.

Pe langa membrii trupei, pe album se vor face auziti mai multi muzicieni invitati. Dintre acestia ii amintim pe Alexander Balanescu (vioara), Luiza Zan (voce) si Petre Ionutescu (trompeta – membru Blazzaj). In plus, pe una dintre piese apare cantand in cor insusi publicul byron, inregistrat live in timpul unui concert!

byron au dezvaluit deja doua single-uri de pe noul album, cu videoclipurile aferente: “Road Trip / Cu capul in nori”, lansat in vara anului trecut, si “ It Ain’t Gonna Happen Today”, filmat recent in Bucuresti, ce a avut premiera saptamana trecuta. Varianta in limba romana a acestui nou single, „N-o sa se intample azi”, se va putea auzi in curand!

Biletele la concertul de lansare din Timisoara costa 35 de lei, ofera loc pe scaun in sala de spectacol si sunt disponibile in numar limitat online pe www.eventim.ro (http://bit.ly/byron-timisoara) si in reteaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librariile Humanitas, librariile Carturesti). Dupa Timisoara, byron vor mai sustine concerte de lansare la Cluj (5 aprilie), Targu Mures (6 aprilie) si Iasi (12 aprilie).

Un eveniment InterArtist si byron Management cu sprijinul Aqua Carpatica, Domeniile Samburesti, Clinica de Bere si The Note Pub.

byron este o formatie de rock alternativ/progresiv. Din 2006 si pana azi au lansat 3 albume de studio ("Forbidden Drama", "A Kind of Alchemy" si "Perfect" - un album de prelucrari dupa melodii romanesti). Trupa are la activ si doua productii video - "Acoustic Drama", primul DVD unplugged romanesc, si "Live Underground in salina Turda", primul concert romanesc difuzat pe HBO si disponibil pe disc Blu-ray.

byron:

Dan Byron – voce, chitara acustica, flaut
Costin Oprea – chitara electrica
6fingers – clape, chitara acustica, voce
Laszlo Demeter – bass
Dan Georgescu – tobe

Videoclip byron - It Ain't Gonna Happen Today:

youtu.be/e0xYS3Eo-Ww

Videoclip byron - Cu capul in nori:

youtu.be/tLhjo-ahDb0



Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram



Concerte recomandate:



Cele mai citite articole

f