Concert Simple Minds in Romania la Sala Polivalenta

Concert Simple Minds in Romania la Sala Polivalenta

15 Decembrie 2009
Bucuresti - Sala Polivalenta
Pret: 250 lei, 180 lei, 120 lei şi 90 lei

Astazi, marti 15 decembrie, o adevarata legenda a rockului international, Simple Minds, canta la Bucuresti intr-un concert de exceptie organizat la Sala Polivalenta din Bucuresti.

41 de videoclipuri ale trupei care a facut istorie pot fi urmartie pe Youtube aici.

Turneul Graffiti Soul, in care este inclus si evenimentul de la Bucuresti, a debutat in data de 13 noimebrie, in Croatia si va trece prin Cehia, Spania, Danemarca, Suedia, Norvegia, Olanda, Germania, Belgia si Marea Britanie. Chiar inainte de a ajunge in Romania, cei de la Simple Minds au sustinut un concert in Bulgaria, la Sofia, in data de 14 decembrie, urmand ca din Bucuresti sa porneasca din nou spre Olanda. Turneul se va incheia in data de 18 decembrie, in Germania.

Fanii Simple Minds vor putea asculta in cadrul concertului de la Bucuresti atat hit-urile din cei peste trei decenii de cariera a trupei, cat si materiale de pe noul album „Grafitti Soul”.

Concertul Simple Minds este oferit de Magic FM si organizat de D&D East Entertainment, in colaborare cu Marcel Avram.

Biletele pentru concertul Simple Minds se pot achizitiona prin Eventim din reteaua magazinelor Germanos, magazinele Vodafone, Sala Palatului si Librariile Carturesti. De asemenea, biletele se pot cumpara online, accesand www.eventim.ro, www.bilete.ro sau www.blt.ro

Biletele costa 220 lei si respectiv 150 lei.

UPDATE 22 Septembrie 2009:

Concertul pe care trupa Simple Minds urma sa il sustina la Sala Palatului din Bucuresti, in data de 20 noiembrie 2009 se amana pana in primavara anului 2010, din cauza turneului extrem de incarcat al trupei.

Biletele achizitionate raman valabile pentru noua data a concertului, care va fi comunicata in urmatoarele patru saptamani.

Cei care doresc sa isi recupereze banii o pot face apeland la punctele de vanzare de unde au cumparat biletul.

D&D East Entertainment doreste sa precizeze ca show-ul celor de la Simple Minds nu a fost anulat, ci va fi reprogramat cel mai probabil in luna februarie sau in luna martie 2010. Organizatorii doresc sa multumeasca anticipat publicului pentru intelegere.


Dupa cum va anuntam pe METALHEAD acum cateva zile, Simple Minds vor concerta la Bucuresti. D&D East Entertainment, in colaborare cu Marcel Avram, prezinta concertul formatiei Simple Minds in Romania. Evenimentul va avea loc in data de 20 noiembrie, la Sala Palatului din Capitala, de la ora 20.00.

Biletele se pun in vanzare in cursul zilei de luni, 17 august si se pot achizitiona din reteaua magazinelor Germanos si online, pe www.eventim.ro si www.bilete.ro . Preturile biletelor sunt de 250 lei, 180 lei, 120 lei si 90 lei, in functie de pozitia locului din sala.


Una dintre cele mai indragite trupe ale anilor ‘80 si ‘90, scotienii de la Simple Minds vor ajunge in Romania in cadrul turneului de promovare al noului lor album Graffiti Soul, lansat in 2009.

Graffiti Soul este cel de-al 15-lea album de studio al trupei Simple Minds. Cu un sound contemporan, dar in acelasi timp pastrand elementele caracteristice care au definit Simple Minds de-a lungul anilor, Graffiti Soul a urcat pe locul zece in topul albumelor din Marea Britanie si pe locul 9 in European Top 100 Album Chart.

Cu un sound inconfundabil pop-rock si spectacole live pe masura, cei de la Simple Minds vor canta pentru prima oara in Bucuresti, in cadrul unui concert oferit de D&D East Entertainment, impreuna cu Marcel Avram. Repertoriul trupei va cuprinde atat hit-urile internationale, ca "Don't You (Forget About Me)”, "Alive and Kicking" sau “Belfast Child”, cat si materiale de pe noul album!

Despre SIMPLE MINDS

Luand fiinta in 1978, la Glasgow, Scotia, Simple Minds se pot mandri cu 20 de piese care au ajuns in Top-urile 20 internationale, in decursul celor peste trei decenii de cariera. Trupa a avut vanzari de peste 35 de milioane de albume, cinci albume pe locul 1 si a fost votata cea mai buna trupa live de prestigioasa revista Q.

De-a lungul anilor, Simple Minds au avut nenumarate turnee de stadion, majoritatea sold-out, incluzand trei show-uri in cadrul carora au fost headlineri pe Stadionul Wembley.

Vocea solistului Jim Kerr este fara indoiala una dintre cele mai bune de pe scena pop-rock, iar stilul Simple Minds a influentat trupe ca The Killers, Muse, Keane, Moby si Manic Street Preachers.

In prezent, trupa este compusa din membrii fondatori Jim Kerr, Charlie Burchill (chitara, clape) si bateristul Mel Gaynor, alaturi de Andy Gillespie (clape) si Eddie Duffy (chitara bas).



Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram



Concerte recomandate:



Cele mai citite articole

f