Eveniment caritabil: Margarita Mamsirova si London Festival Opera canta la Bucuresti pentru copiii si adultii cu boli incurabile

Eveniment caritabil: Margarita Mamsirova si London Festival Opera canta la Bucuresti pentru copiii si adultii cu boli incurabile

16 Octombrie 2015
Bucuresti - Palatul Cercul Militar National

 Edelweiss Grand Opera Dinner va avea loc in 16 octombrie 2015, la Palatul Cercul Militar National din Bucuresti. Protagonistii evenimentului caritabil organizat de HOSPICE Casa Sperantei sunt Margarita Mamsirova, vedeta Teatrului Bolshoi din Moscova, si London Festival Opera, una dintre cele mai cunoscute companii independente de opera din lume. 

George Loomis, intr-un articol din Financial Times, a descris-o pe Margarita Mamsirova drept o persoana cu o carisma aparte pe scena, o cantareata stralucitoare, o artista vitala si o femeie extraordinara care canta cu usurinta si pasiune si care este foarte populara in randul publicul iubitor de opera ruseasca. Sub numele London Festival Opera evolueaza membrii celor mai importante opere britanice, dar si o serie impresionanta de tinere talente.

Philip Blake-Jones, directorul London Festival Opera a afirmat: „Suntem incantati ca vom evolua in premiera in Romania si onorati ca o vom face pentru o cauza nobila. London Festival Opera a sustinut spectacole peste tot in lume, inclusiv in zone indepartate ca India, Hong Kong si Africa, iar recent a performat in «La Fenice Opera House» la Venetia si pentru presedintele Maltei la Palatul din Valetta.”

Invitatii Edelweiss Grand Opera Dinner vor avea parte de o seara artistica de exceptie, completata de o cina gourmet si de bauturi rafinate. 

Edelweiss Grand Opera Dinner are ca scop strangerea de fonduri pentru functionarea Centrului HOSPICE din Bucuresti, inaugurat in toamna anului trecut. Acesta este primul centru de ingrijire paliativa cu servicii integrate din Bucuresti. Realizarea sa a fost posibila in urma unei campanii de sase ani in care s-au strans peste 5 milioane de euro. 

Graham Perolls, Presedintele HOSPICE Casa Sperantei, a declarat: „Ne aflam intr-o perioada in care continuam strangerea de fonduri, pentru ca Centrul HOSPICE din Bucuresti sa ajunga sa functioneze la capacitate maxima. Eforturile nu sunt doar de natura financiara. Suntem in plin proces de instruire a unei intregi noi echipe. Dincolo de greutati, este incredibil sa vezi cum pacientii  cu boli incurabile din Bucuresti primesc gratuit si neconditionat ingrijirea de care au nevoie. Edelweiss Grand Opera Dinner este cel mai mare eveniment al nostru de strangere de fonduri din acest an si suntem incantati sa dam nastere unui seri speciale care va integra un concept, credem noi, nou in Romania.”

Biletele pentru Edelweiss Grand Opera Dinner au fost puse in vanzare, asa ca orice companie interesata de pachetele de sponsorizare sau iubitorii de opera care doresc sa rezerve un loc la eveniment o pot contacta pe Ana Dinescu  (ana.dinescu@hospice.ro), Business Support Executive HOSPICE Casa Sperantei. Mai multe detalii despre eveniment, pe http://www.hospice.ro/wp-content/uploads/2015/08/HCS_Edelweiss-Grand-Opera-Dinner.pdf

***

HOSPICE Casa Sperantei, organizatie non-profit infiintata in 1992 la Brasov, a introdus conceptul de ingrijire paliativa in Romania. HOSPICE este cea mai mare fundatie din tara, care ofera gratuit servicii specializate de acest tip. 

Organizatia isi desfasoara activitatea in Brasov si Bucuresti, ingrijind copii si adulti diagnosticati cu boli incurabile. HOSPICE a dezvoltat servicii complete de ingrijire paliativa, care sunt oferite in centre de zi, ambulatorii si unitati proprii pentru internare, la domiciliul pacientilor si in spitalele partenere.

HOSPICE Casa Sperantei dezvolta ingrijirea paliativa la nivel national si international prin informare, prin programe educationale dedicate profesionistilor, pacientilor si comunitatii si prin imbunatatirea legislatiei in materie.  



Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram



Concerte recomandate:


f