The Cave Between Worlds pe 2 si 3 August la Rasnov


02 August 2019 - 03 August 2019
Rasnov - Pestera Valea Cetatii
Pret: 1000 RON

 Evenimentul "The Cave Between Worlds" va avea loc pe parcursul a doua zile, pe 2 si 3 august 2019, in interiorul Pesterii "Valea Cetatii" de la Rasnov. 

Rockstadt Extreme Fest announces a new event which will take place inside the Valea Cetatii Cave (The Fortress Valley): the artistic act and concept of "The Cave Between Worlds" wherefore a couple of musicians will offer their works in new shapes adapted to the environment's requirements and therefore transformed into unique moments.

*Prima zi va fi rezervata concertelor oferite de proiectele muzicale "Alone In The Hollow Garden" si "Aktau Eos".

*In ziua a doua, concertele vor fi sustinute de "ARAC Ensemble" si "Void Ov Voices".

Durata reprezentantiilor artistice din fiecare zi va fi de cel mult o ora si jumatate, din motive ce tin de protejarea ecosistemului pesterii. 

Pentru evenimentul "The Cave Between Worlds" vor putea fi puse in vanzare un maximum de 30 de bilete, ce vor putea fi achizitionate incepand cu data de 24.04.2019, la ora 10:00, numai de pe platforma online www.iabilet.ro si din reteaua iabilet. 

Persoanele care vor achizitiona bilete la acest eveniment vor beneficia de acces la sepctacolele din ambele zile, gustari si o sesiune de degustare de produse alcoolice din Republica Moldova (vin, cognac si altele).

In plus, participantii vor primi si alte doua amintiri: un tricou Rockstadt Extreme Fest 2019 si un tricou "The Cave Between Worlds 2019". Iar, daca pana la data evenimentului "The Cave Between Worlds" acestia au cumparat si un abonament pe toate zilele la Rockstadt Extreme Fest, vor beneficia de acces pe terasa VIP din cadrul festivalului, in baza bratarii primite in cadrul evenimentului de la Pestera "Valea Cetatii".

Biletul pentru evenimentul unic "The Cave Between Worlds" costa 1.000 RON.

Cu ocazia acestui eveniment, va fi desfasurat si un concurs cu premii constand in 30 de invitatii individuale nominale, premii ce vor fi acordate in urma unei trageri la sorti. 

Mecanismul concursului:

• Durata concursului: pe parcursul a 10 saptamani, cu incepere din 29.04.2019

• Frecventa extragerilor: extragerile vor avea loc saptamanal pentru a desemna cate 3 castigatori (in fiecare saptamana)

• In fiecare saptamana, pe pagina de Facebook a evenimentului va exista o postare care va avea doua afise (Rockstadt Extreme Fest si The Cave Between Worlds) care trebuie "share-uit" public (partajat)

• La finalul saptamanii: persoanele care au dat "share" public postarii mentionate la punctul anterior vor intra intr-o extragere "random.org" in urma careia vor fi acordate 3 invitatii, fiecare pentru cate 1 persoana.

Criterii de participare: la acest concurs pot participa numai persoanele cu varsta de peste 18 ani si numai daca au cumparat deja abonament la Rockstadt Extreme Fest.

Castigatorii concursului vor beneficia de acces la eveniment pentru ambele zile, gustari, degustare de produse alcoolice din Republica Moldova (vin, cognac si altele), tricou Rockstadt Extreme Fest 2019 si tricou "The Cave Between Worlds 2019" si vor avea acces pe platforma VIP din cadrul festivalului, in baza bratarii de la pestera.

Recomandare: reluam cu aceasta ocazie recomandarea ca persoanele cu claustrofobie sa fie precaute in ceea ce priveste participarea la acest eveniment din pestera intrucat spatiile din interiorul pesterii sunt foarte inguste. De asemenea, accesul minorilor la acest eveniment chiar si insotiti nu este permisa.

The Cave Between Worlds - dark ambient si experimental cu Attila Csihar, Arktau Eos si nu numai, in pestera Valea Cetatii, simultan cu Rockstadt Extreme Fest

Rockstadt Extreme Fest anunta un nou eveniment ce va avea loc in pestera Valea Cetatii si prezinta conceptul "The Cave Between Worlds" in care cativa muzicieni isi vor oferi creatiile in forme adaptate la conditiile mediului si transformate de acestea in momente unice.  Ce-i leaga pe acesti artisti este interesul pentru cele mai sumbre si mai salbatice tendinte din muzica experimentala, in special din dark ambient si pentru expresiile alcatuite prin reverberatii, care vor fi amplificate in moduri fantastice de natura pesterii.

Evenimentul se va desfasura simultan cu festivalul Rockstadt Extreme, deja notoriu in tara si in Europa de est si sud-est, anul acesta programat pentru intervalul 1–4 august, cand se va consuma editia cu numarul sapte. Pentru acest eveniment debut, sunt confirmate patru concerte distribuite pe doua zile.

Attila Csihar va fi prezent aici cu proiectul sau - Void ov Voices -  alaturi de Arktau Eos, Alone in the Hollow Garden si ARAC.   

In trecutul relativ recent s-a constat o deschidere uriasa si o diversitate in crestere in alegerea spatiilor pentru evenimentele in care muzicienii sunt actori principali. Exemplele de concerte sustinute altcumva decat pe scenele obisnuite amplasate in sali, cluburi si pe terenuri intinse, cucerite pentru cateva zile pe an de cate un festival, se gasesc in toate stilurile, de la muzica experimentala la metal si country pana la hip hop. Pentru comunitatea europeana asociata muzicii metal, Prophecy Fest, eveniment care se desfasoara intr-o pestera din Germania, formata natural in Epoca de Piatra, a creat un precedent care a starnit laude in toata lumea. De partea cealalta, in Tennessee, seria de evenimente Bluegrass Underground – in care artisti internationali din genuri diferite concerteaza la 10 metri sub pamant – produce de asemenea ecouri peste tot. Acestea sunt doar doua dintre exemple. In Valea Cetatii din Rasnov se organizeaza de ani buni, saptamanal, concerte ale Filarmonicii din Brasov, iar vara lui 2019 urmeaza sa fixeze o premiera in underground.

Sunetul este strict dependent de mediu, deci nu poate exista in vid. Fiecare tip de arhitectura si spatiu au deja un sunet propriu. De aceea, spatiul si muzica live se afla intr-o relatie foarte stransa. E lesne de inteles de ce multi din lumea muzicii se indreapta tot mai mult catre spatii considerate pana mai deunazi neconventionale, cum ar fi bisericile sau catedralele si pesterile. Pe de-o parte, spatiile religioase impun o acustica unica datorata geometriilor arhitecturale si, apoi, sunt responsabile de un simbolism foarte puternic in perceptia asculatorului. De cealalta parte, pesterile, prin forma si materialitate ofera o gama foarte complexa de semnale acustice, iar rezonanta si reverberatiile naturale influenteaza simturile ascultatorului intr-o maniera spectaculoasa. 

Prima zi din „The Cave Between Worlds" va fi 2 august, destinata celor de la Arktau Eos si Alone in the Hollow Garden. Grupul finlandez Arktau Eos va fi prezent pentru a doua oara in Romania si va impune un nou moment din existenta acestuia ca o "parada fantomatica de sunete si imagini obscure". Cei care au participat la concertul lor din Club Fabrica in 2012 au ramas cu o amintire zguduitoare care probabil ii va urma toata viata. Tipul de ambient cu care Arkatau Eos opereaza poate fi descris ca fiind calm si cavernos in egala masura, cu secvente de soc identice cu ceea ce percepe un individ in prag de iluminare. "Eremos" este cel mai recent material al finlandezilor, ale carui variatii au fost oferite publicului european cu prilejul unui turneu sustinut in luna martie, alaturi de reprezentantii psychedelic forest folk-ului din Tampere, Hexvessel.

Alone in the Hollow Garden este in mod clar cel mai potrivit proiect care poate aparea pe aceeasi scena cu Arktau Eos. Condus de Dan Serbanescu de la Tanz Ohne Musik, proiectul are ca scop reintoarecerea catre radacinile ritual ambient-ului si fazelor experiementale care au prins forma in anii '90. Totusi, constructia sonica se afla la intersectia dintre traditie si contemporaneitate. Se folosesc in acest scop instrumente cu istorie vasta, de la cele acustice la instrumente de suflat, percutie si ritual, cu sunete preluate intr-o forma inedita prin alaturarea sintetizatoarelor analogice si modulare, precum si a instrumentelor deosebite construite de insusi Dan Serbanescu. Incarcat la maxim cu ezoterism, Alone in the Hollow Garden ia ascultatorul in grija prin a-i oferi mediul perfect de contemplare si meditatie.

Void ov Voices, one-man-band-ul lui Attila Csihar - recunoscut pentru lunga sa activitate ca vocalist in Mayhem si Tormentor, plus alte participari in proiecte memorabile ca Sunn O))) – va face si mai mult intuneric in pestera Valea Cetatii in data de 3 august. Aici, vocea lui Attila este singurul instrument care se transforma intr-o creatura gigantica prin intermediul looper-erelor si efectelor. Misiunea lui Attila cu acest proiect nu este sa inregistreze si sa lanseze albume, ci sa transmita forte bizare acolo unde conteaza, adica in interiorul grupurilor de oameni. Primul concert Void ov Voices a avut loc in Moscova, in 2008, alaturi de veneratii ambient-jazzers Bohren & der Club of Gore. De-atunci, Attila a mers cu acest proiect peste tot, inclusiv Australia si Japonia si a colaborat cu Ulver,  Merzbow si multii altii, in paralel cu trupele de metal sau experimental din care face parte.

In ziua rezervata lui Attila Csihar va avea loc si premiera proiectului ARAC, despre care stim la ora actuala ca a pornit odata cu un manifest prin care muzicienii creatori de frecvente si armonii care transcend spatiul si timpul se adreseaza planetei cu privire la distanta imensa care s-a format intre oameni si mediul inconjurator. Adrian Tabacaru, percutionist renumit in scena locala si muzica de orchestra, fost membru in trupa de death metal Taine, s-a alaturat in acest proiect lui Costin Chioreanu, artist plastic cunoscut gratie ilustrarii materialelor unora dintre cele mai respectate trupe ale momentului. Este in acelasi timp un chitarist care s-a remarcat prin autenticitate si a avut onoarea sa inregistreze muzica alaturi de David Tibet, sau de mai sus mentionatul Attila Csihar. Din ansamblul lor face parte o voce puternica, straina de orice forma de previzibil, intrupata de artista greaca Sofia Sarri, care a explorat de-a lungul timpului o plaja foarte larga de stiluri, de la avant-garde, metal si post-rock, la free jazz, improviatie, coruri polifonice, fara sa omita latura folk pe care a cultivat-o in locul de origine, insula Creta.

Concertele din cadrul seriei "The Cave Between Worlds" nu vor avea o durata mare si vor fi limitate la doi artisti pe zi pentru a proteja ecosistemul din pestera Valea Cetatii.

Acest eveniment este destinat unui numar limitat de spectatori, conform capacitatii autorizate pentru pestera Valea Cetatii. De asemenea, accesul in pestera nu este recomandata persoanelor claustrofobe deoarece culoarul de acces este foarte ingust.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Diverta, Carturesti, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman, Libmag, Casa de Balet si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.



Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: bit.ly/METALHEAD-Newsletter

Concerte recomandate:


Înscrie-te la newsletter


Like us on Facebook