Biografie Cover



Cover

Genuri muzicale:
Hard RockHeavy

Trupe similare:
Metallica  AC/DC  Iron Maiden  Truda  Guns N Roses  Linkin Park  Ozzy Osbourne

Dán Attila (chitară) şi Nagy Zsolt (tobe) în toamna anului 2000 au decis să infiinţeze o formaţie. Acest lucru n-a fost deloc uşor de realizat, chiar dacă credeau la început că va fi, pentru că nici după mai multe încercări n-au reuşit să găsească alţi membri. Norocul le-a surâs atunci, când au primit o invitaţie din partea lui Szakács Botond, care se ocupa de organizarea întâlnirii fanilor Queen. Cu această ocazie Kucsván Árpád a acceptat rolul de vocalist-chitarist, şi astfel formaţia, crescută în număr la 3 membri – după numai câteva repetiţii – a asigurat o bună dispoziţie la 22 decembrie 2000 la prima întâlnire a fanilor formaţiei Queen. Programul conţinea prelucrări Pokolgép, Metallica şi Queen. Numele formaţiei (COVER) s-a născut la începutul lui decembrie, acesta sugera faptul că formaţia urma să cânte doar prelucrări. În timp viziunea şi planurile s-au schimbat, deoarece şi-au propus şi realizarea unor piese proprii, dar numele a rămas acelaşi. De la începutul anului 2001 formaţia a fost nevoită să ia o pauză, deoarece Attila a fost recrutat în armată. Începutul anului 2003 însă a prezentat formarea unui nou val. Nagy Árkosi Árpad, care în alte formaţii a fost cunoscut ca vocalist-chitarist, a acceptat rolul de basist în formaţie. În noua componenţă, în data de 19 decembrie 2003, au participat la festivalul Rock Christmas din Tg Mures. Anul 2004 a adus noi schimbări. Cu plecarea lui Dán Attila, formaţia avea nevoie din nou de un nou membru. Hegedüs Károly a devenit noul basist al formaţiei, iar Nagy Árkosi Árpád a preluat rolul de chitarist. În această componenţă formaţia a participat la festivalul Rock Christmas 2004, unde a cântat prelucrări Metallica, respectiv în premieră o piesă proprie publicului. 2005 a fost un an important în istoria formatiei. La începutul anului a fost creata pagina oficiala a formatiei cu ajutorul prietenului Szakács Botond dupa care în luna Martie in propriul ‘Home Studio’ au început înregistrarile primului material Demo al formatiei. Materialul se numeste ‘Covering The Past’ contine 7 piese si primul videoclip al formatiei filmat într-o padure din apropierea Tg Muresului cu ajutorul lui Székely Róbert – regizor si al lui Szabó Attila-actor. Clipul a fost facut dupa piesa Uncertain Grounds si a fost difuzat de canalul de televiziune TV K-Lumea. Piesa Uncertain Grounds a aparut si pe compilatia Maximum Rock din luna Noiembrie 2005. La mijlocul luni Noiembrie a fost prezentat official primul material Demo ‘Covering The Past’ în emisiunea Metal Planet difuzata de Radio Gaga iar la mijlocul luni Decembrie cu ocazia festivalului Rock X mas au fost prezentate si câteva piese live de pe acest material. Demo ul a fost destul de bine primit în presa si în emisiunile de specialitate aparând numeroase articole în diferite reviste ex. Metal Hammer (Ungaria), Heavy Metal Magazine, Maximum Rock, Metalfan (România) în urma carora în anul 2006 au aparut si numeroase invitatii la diferite concerte si festivaluri dintre care amintim poate cel mai important de la Festivalul Peninsula dar nu în ultimul rând festivalul Rockmaraton de la Szejke unde trupa a cântat în deschiderea formatiei Moby Dick. Deasemene nu putem uita concertul Metallica Special care a fost primul nostru concert propriu precum si cele doua concerte Tribute to Queen & Freddie Mercury care au deasemenea un mare success în rândul publicului cât si în presa locala. Anul 2006 a fost încheiat cu concertul din Reghin de la festivalul Rock IN Reghin care a aparut si pe DVD. Momentan formatia înregistreaza primul album. Le datorăm mulţumiri celor care pe parcurs au ajutat fromaţia în activitatea sa.