Cronica Misanthrope - IrremeDIABLE

de Morrison

Cronica Misanthrope - IrremeDIABLE
Dupa cateva albume ce au avut ca inspiratie diferite momente din istoria Frantei, dar si teme mai generale precum religia, fantasticul, moartea, arta, iata ca a venit timpul ca Misanthrope sa compuna primul album concept din istoria trupei. Fara a-si dezminti atractia fata de arta
franceza, limba in care Misanthrope au scris majoritatea versurilor, IrremeDIABLE este inspirat din viata si arta poetului Charles Baudelaire (1821-1867).

Cronica Misanthrope - IrremeDIABLE

Un univers populat pana la refuz cu demoni, ispite si atractia mortii intalnita la tot pasul
reprezinta o tema inepuizabila si plina de mister pentru a da nastere unei muzici dense, speciale si elitiste cum este cea a francezilor de la Misanthrope, si, intr-adevar, formatia lui S.A.S
(Phillipe) De L'Argiliere se ridica cu IrremeDIABLE la inaltimea subiectului ales.

IrremeDIABLE lasa impresia de a fi cel mai elaborat material semnat de Misanthrope pana in prezent. Constructia si interpretarea pieselor atinge punctul culminant al teatralitatii,
dramatismul este dispus pe toata durata albumului, alternand momente melodice si putin mai calme cu pasaje foarte intense. Atributul "intens" se potriveste cel mai bine cred acestui album.

Cronica Misanthrope - IrremeDIABLE

Instrumentatia Misanthrope imbina si de aceasta data mai multe genuri metal, fiind destul de
dificil de incadrat intr-un anume stil. Death metal melodic, doom, progressive si o atmosfera cu iz gothic se contopesc inconfundabil si scot in relief mai presus de toate interpretarea
magistrala a solistului, care simte si transmite, din nou trebuie sa spun "intens", fiecare
moment al povestii.

Titlurile pieselor spun povestea vietii launtrice a poetului simbolist care a perfectionat
estetica abjectului si a decaderii. Pe langa interpretarea admirabila pe care am mentionat-o mai inainte, albumul beneficiaza de multe "artificii" atmosferice, care sporesc dramatismul, un bun
exemplu in acest sens fiind pasajele recitate teatral de S.A.S De L'Argiliere in maniera sa de
neconfundat, dar in acelasi timp si rarefiaza partile mult prea dense.

Pe alocuri, albumul devine putin obositor, poate tocmai din pricina intensitatii sale, un numar
mai mare de fragmente instrumentale poate ca ar fi fost binevenit.

Cronica Misanthrope - IrremeDIABLE

Momentele definitorii din viata poetului se regasesc pe acest album, cu titluri sugestive precum
Nevrose, Le maudit et son spleen, Le dandy de boheme si chiar 1857, anul in care Baudelaire a lansat Les Fleurs du Mal.

Inca o data, probabil ca IrremeDIABLE va fi considerat de multi cea mai rafinata, indelung si
excelent elaborata creatie a celor de la Misanthrope, care au stiut ca pe langa maiestria
instrumentatiei si interpretarii sa isi aleaga o tema care li se potriveste pana la identificare.


MISANTHROPE

www.misanthrope-metal.com
www.myspace.com/misanthropeofficial

Cristina

Nota: 9,5/10


Tracklist:

1.Les retourneurs de pierres
2.Phenakistiscope
3.Les limbes
4.Le passager du hasard
5.L'infinie violence des abimes
6.Prodigalite
7.Le dandy de boheme
8.Fantasia artificielle
9.Le maudit et son spleen
10.Plaisirs saphiques
11.Nevrose
12.1857
13.Ixion
14.L'oracle de la decheance
15.LXXXIV L'IrremeDIABLE


Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: