Eluveitie - Everything Remains As It Never Was

Va prezentam mai jos cronica celui mai nou album semnat Eluveitie, Everyhting Remains As It Never Was. Multumim utilizatorului METALHEAD care a uploadat prin serviciul Citizen Journalism

Mai multe detalii gasiti pe pagina dedicata de:

Citizen Journalism

Aveti un tutorial complet cu exemple si foarte multe informatii !

Eluveitie este o trupa elvetiana formata in 2002 ce canta o combinatie de Folk Metal si Melodic Death Metal. Avand o componenta de nu mai putin de 8 oameni, trebuie sa recunosc ca initial credeam ca erau un fel de „trupa-smecherie”, cand am aflat de ea. Considerandu-ma incredibil de „dastept”, mi-am pastrat distanta si m-am preocupat de trupele mele ’telectuale. Insa, cand iubita mea mi-a dat o piesa de pe ultimul lor album, n-am putut sa mai rezist, trebuia sa-i ascult pe baietii (si fetele) din trupa asta. Acea piesa a fost Thousandfold.

In fine, sa mai spun cateva detalii despre ei; numele lor inseamna in galeza locala „Eu sunt helvetul”, referindu-se la triburile helvetice (popor celtic de altfel) din zona Elvetiei actuale (documentate in lucrarea De Bello Gallico a lui Iulius Cezar, daca nu ma insel). Au inregistrat in 2006 primul album, Spirit, iar al doilea disc, Slania, din 2008 le-a adus mai multa atentie si recunoastere. In 2009 au scos un album conceptual in mare parte acustic care se baza pe integrarea mitologiei galeze pure in muzica lor, Evocation I – The Arcane Dominion. Ultimul lor produs este cel de fata, un disc agresiv, melodic, interesant, catchy, simplu in aparenta si, pana la urma, destul de bun.

Sa incepem cu, da, ati ghicit, inceputul. Introducerea in album este facuta de prima piesa (incredibil, dar adevarat), Otherworld. Apoi, se intra destul de nemilos in piesa-titlu. Cu un break de tobe nebun si o mica parte de tremolo picking, Everything Remains As It Never Was promite multe. E o piesa rapida, cu un pre-refren melodic cantat de cele doua trupete, cu niste riffuri de distrus blocul si un bridge calm; melodia chiar are feelingul de „mission statement” si suna bestial.

Urmeaza piesa mea preferata dac[ nu din anul asta, atunci macar din prima jumatate. Thousandfold mi se pare absolut geniala si daca ar fi vorba de un concert in Romania, tot ce trebuie sa faca este sa cante o varianta extinsa a piesei (de vreo ora) si sunt fericit, chiar nu trebuie sa faca altceva. Hai sa o supra-analizam un pic; e bazata pe formula „europeana” (dupa parerea mea) de melodie cantata pe clape/instrument folcloric peste armonia tinuta de chitara/chitarile/chitarele+bass grele, obtinand un sunet plin si incredibil de infectios. Astfel, se creeaza un sunet care place atat iubitorilor de lucruri mai melodice, cat si de pletosi care se pot dezlantui pe bateria simpla, dar puternica.

Acest sunet se mai poate observa si la Nightwish, de exemplu, in special pe piesa Nemo. Insa, ceea ce confera lui Thousandfold un feeling aparte este ritmul sincopat al chitarilor de pe strofe, astfel accentuand „trenul greu” de sub melodie. Un alt plus care face piesa atat de catchy este bateria. Ea merge constant, nu se opreste decat pentru o mica pauza la inceputul piesei si inca una dupa bridge pentru a permite urcarea piesei cu cateva semitonuri. Dar, ia, hai gata cu asta, ca mai avem un album intreg de parcurs. O puteti asculta si voi pe Rocktube.

A treia piesa este Nil, urmata de The Essence of Ashes, amandoua absolut saltarete si perfecte pentru eliberarea furiei zilnice. Observ ca Eluveitie folosesc foarte mult (si bine) dinamica stop/start (inventata de AC/DC, iarasi, daca nu ma insel); se opresc si lasa instrumentele traditionale sa „sune” (sa ringuiasca?) si isi reiau asaltul dupa cateva secunde. Absolutely glorious, cum ar spune frantuzul. Pana acum, avem patru piese solide si chiar foarte bune, ce ne-au facut sa ne zbenguim si sa obosim, e timpul de un Kit Kat (urmat, evident, de o pauza). Astfel, vine Isara, o diversiune acustica melodica, ce te duce cu gandul la coastele celtice, dominate de fiorduri si pietre masive. E frig, ploua, dar ai un sentiment de caldura si de „acasa”. O piesa absolut superba ce invita la reflectie.

Nu dureaza mult, ca vine Kingdom Come Undone intocmai precum cotropitorii peste popoarele „necivilizate”. Versurile de pe piesa „Arise! / United we stand! / This is V for Vengeance / This is V for Vehemence / This is V for Victory” intr-adevar creeaza imaginea de popor pregatit sa reziste. Ce au uitat insa este de „V for Vendetta”. Nu stiu daca aceasta „coincidenta” e intentionata sau nu, dar atat benzile desenate, cat si filmul mi-au placut, asa ca eu nu ma supar. Urmeaza Quoth the Raven, o piesa grea si prima de pe album care contine parti separate pentru cele doua chitari. Ahhh, ma intrebam eu de ce au doi chitaristi...

Serios vorbind, mi se pare un pacat sa nu folosesti cei doi chitaristi pentru mai mult decat „sa sune heavy cantand impreuna”. Dar trenul meu de gandire este intrerupt de bridge-ul in care una dintre cele doua trupete zbiara ingrozitor, ridicandu-mi parul de pe brate. „Ok, oamenii astia sunt destul de seriosi...” Inca un aspect interesant la piesa este refrenul, cantat de Anna si Meri (daca le mai zic „trupete”, poate ma acuza lumea de misoginism) peste growl-ul lui Chrigel, vocalistul. Creeaza o dinamica si o armonie interesanta, cu atat mai mult cu cat nu sunt ele doua lasate sa cante singure precum in Omnos, piesa care nu mi-a placut absolut deloc.

Trecem la (Do)Minion, care combina la inceput Lamb of God cu instrumente traditionale. Ma da pe spate un pic datorita fortei. Desi mi se par un pic cheesy inceputurile de genul „dum-dum-dagga-dumBRAAAAAAAAAGGHHHHHHH” care se regasesc la multe trupe de death si black, suna bestial. In ciuda riffurilor, refrenul este la jumatatea tempo-ului si este foarte greu, cu o melodie catchy. Si dupa refren urmeaza aceeasi constructie mentionata mai sus. Fiindca am obosit iar, urmeaza inca un moment acustic, Setlon, de data asta mai saltaret care ma duce cu gandul la atmosfera din satul antic celtic. Am cautat pe net ce ar insemna acest cuvant, dar pe bine ma duce cu gandul la „to settle” si „settlement” din engleza care inseamna „a te aseza” si „asezare”, deci probabil ca am intuit corect.

Apoi, revenim la „sonoritatile dure” (yay pentru folosirea unei sintagme populare) pe piesa Sempiternal Embers. Deja incep un pic sa ma gandesc ca Eluveitie cam refolosesc ideile precedente. Desi nu mai are impactul primelor piese, muzica ramane saltareata si interesanta, datorita riffurilor si constructiilor muzicale. De exemplu, piesa asta are un bridge un pic diferit. Urmeaza Lugd’non (sau mai poate fi Lugdnon) care ma socheaza un pic pentru ca incepe surprinzator de up-tempo.

O piesa fericita cu growl? Eu n-am mai auzit niciodata asa ceva. Uitandu-ma la versuri, intr-adevar este vorba despre privitul in viitor si despre ce a reusit tribul. Acest lucru, cuplat cu muzica (si UN SOLO!) reda atmosfera de dans satesc si sarbatoare. Superb, chiar nu ma asteptam la originalitate la sfarsitul albumului, dar e un mod bun de a mentine atentia, asta arata ca au gandit tracklisting-ul. Urmeaza apoi incheierea discului cu The Liminal Passage, o piesa evocativa, meditativa si foarte atmosferica. Ah, parca sunt transportat pe un deal in Scotia intr-o dimineata ploioasa...

Pentru a conclude, albumul este foarte bine construit, contine niste piese foarte bune, dintre care preferatele mele raman Thousandfold, Isara, The Essence of Ashes, (Do)Minion, si The Liminal Passage. Desi uneori poate suna cam la fel, daca i se ofera o ascultare mai atenta, sunt multe lucruri interesante, iar momentele acustice presarate sunt absolut minunate si ofera o alta dimensiune muzicii.

Fiind un chitarist, as fi preferat mai multa diversitate in domeniul chitarilor, dar inteleg ca e foarte greu atunci cand exista atatea instrumente melodice sa se poata iesi in fata cu cele sase corzi. Totusi, per total, echilibrul obtinut de Eluveitie intre melodicitatea celtica si agresivitatea heavy metal nu este de lepadat, ba chiar e mentinut perfect. Mentiune speciala primeste bateristul, Merlin, care desi nu iese in fata, bate absolut solid si, foarte important, nu abuzeaza pedala dubla.

Shiver Me Sideways