“The Blackening” este un album care a fost asteptat de toti fanii Machine Head, dupa ce acestia nu au reusit sa scoata nimic timp de patru ani. The Blackening a fost un album in care se punea mari sperante ,atat de la fani cat si de la critici, care doreau sa asculte ceva nou de la o trupa care a aratat inca din 1994 de la “Burn My Eyes” ca se pot situa lejer in fruntea trupelor de metal a acelor vremuri (desi in perioada 1999-2001 inclinatia lor spre “nu metal” nu prea le-a priit). Iar astfel, Machine Head nu au dezamagit, chiar au intrecut orice asteptare.
“The Blackening” a dovedit ca este unul dintre cele mai bune albume a anilor 2000, poate cel mai bun, iar multi il considera o splendida si grandioasa capodopera a industriei metal si tot multi il compara foarte usor cu o alta capodopera a muzicii metal, “Master of Puppets”. Din punctul meu de vedere, artizanul, cel care a avut cel mai important rol in crearea acestui album este insusi Robb Flynn care a facut un pas important in momentul in care a decis sa participe si el in partile de solo ale melodiilor din album (nu cred ca l-am auzit pana la “The Blackening” sa aiba vreo parte de solo) iar acest lucru a reusit sa pulseze puterea si magia albumului.
Clenching the Fists of Dissent este intr-adevar o buna melodie pentru un inceput. Trecerea dintre partea de clean la partea cu riffuri de thrash ar capta din prima orice fan al stilului, dar si partea de dupa solo unde se aude in spate strigatul “Fight, fight” ce aduce aminte de “Creeping Death”, multimea de breakdown-uri si lungimea melodiei (are peste 10 minute), te convinge din prima sa asculti tot albumul. Beautiful Morning poate fi considerata usor melodia de trezire pentru dimineata cand nu ai chef de nimic, idee sugerata in primul rand de numele melodiei dar si de primul vers :”f**k you all!” In fine, cantecul este intra-adevar foarte emotional iar ca mesaj, el descrie momentul acela in care te-ai saturat de absolut tot ce misca, in acea perioada dominata de stres si nervositate.
Aesthetics of Hate este replica lui Robb Flynn pentru un articol William Grim care il critica dur pe Dimebag Darrell, spunand ca moartea sa a fost foarte benefica! Versurile refrenului sunt un prim exemplu la ce sa te astepti nu numai de la melodie, dar si la intregul album (For the love of brother\\ I will sing this f*****g song\\ Aesthetics of hate, I hope you burn in hell!).Din punct de vedere instrumental, partea de ritm condusa de Duce si McClain ii da ocazia lui Flynn si Demmel sa straluceasca pe parcurs.
Now I Lay Thee Down schimba total energia si viteza albumului, avand la inceput un tempo lent iar pe parcurs, acesta se accelereaza iar partile de ritm dovedesc inca odata maiestria in materie de compus a lui Robb si Phil dar si a lui Duce. Sfarsitul este ultra emotional din cauza felului in care Flynn rosteste ultimile versuri cu atata pasiune si dorinta (“Dream over/ Grieve no more/ And breathe one last time/ Now I lay thee/ Now I lay thee down/ Underground”). Slanderous este o melodie plina de armonii si riffuri de trash puternice, multe breakdown-uri si cu un solo incredibil din partea amandurora chitaristi. Punctul culminant al albumui este atins de Halo, fiind cireasa de pe tort pe care o poti savura cu cea mai mare placere. Halo este melodia care a saltat Machine Head in fruntea multor topuri iar criticii o situeaza alaturi de alte capodopere a industriei metal precum “Master of Puppets” sau “Holy Wars” fiind total ceva nou si neasteptat.
Versurile sunt foarte dure, ele sunt indreptate impotriva crestinatatii considerata ca fiind un rau pentru societatea din zilele de astazi. In Halo se gasesc multe inderluduri fara voce care dau sansa chitarilor sa se afirme, chiar piesa este deschisa de bass cu rifful principal. Soloul este demential iar combinatia intre vocile lui Flynn si Duce dar si sfarsitul pe double–bass iti poate provoca usor un “eargarsm”. Wolves este o piesa foarte agresiva plina de interluduri si solouri, fiind o alta melodie de aproape 10 minute. A Farewell to Arms, (numele fiind probabil imprumutat de la o carte cu acelasi titlu a lui Hemingway), este inca o piesa de 10 minute , unde se combina parti slow cu niste riffuri haotice, cu vocea dura si nervoasa a lui Flynn si cu niste armonii superbe.
Albumul este incheiat cu doua coveruri dupa doua trupe care au influntat Machine Head, Metallica si Iron Maiden, fiind vorba de celebrele melodii “Battery” si Hallowed By The Name”, in care se observa ca acordajul chitarilor dat mai jos da o tenta mult mai agresiva acestor doua piese. In concluzie, The Blackening a aratat ca este mult mai bun decat “Through The Ashes of the Empire”, dar si cum ar trebui o trupa de metal sa arate in zilele de astazi. Aplaud curajul celor din Machine Head de a experimenta ceva nou si va recomand din tot sufletul sa cumparati acest album legendar.
Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter
Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!
Ne gasesti si pe Instagram
