Mescaliner - Willow Spree (cronica de album)

de Buvnitz

Mescaliner - Willow Spree (cronica de album)


Ultimii ani au dat nastere unei adevarate revolutii in ce priveste miscarea post rock/metal iar din ce in ce mai multe formatii adopta influente si in acelasi timp incearca o adaptare cat mai originala a unui stil muzical variat, accesibil chiar si pentru cei nefamiliari cu influente metal.

Acest curent se manifesta mai ales pe plan european iar Mescaliner este un exemplu destul de bun in ce priveste o abordare originala fara a intra in clisee usor repetitive in ce priveste anumite formatii. Pentru Mescaliner primeaza sectia ritmica unde nu exista teama de a intra in zone rock melodice ce amintesc nu de putine ori de progul specific anilor 70. Nu imi dau seama exact daca putem vorbi despre post-rock cat mai degraba despre un fusion intr-un stil simplist de jam session.

Sunt foarte multe pasaje alternative, jazz, prog, pornind de la influente Pink Floyd si culminand cu idei parca luate din spectrul Muse. Majoritatea pieselor au o durata de peste 5 minute fapt ce lasa loc pentru o expansiune muzicala ce - in mod ironic - reuseste sa-si pastreze originalitatea in ciuda unor teme muzicale a caror idei se repeta pe alocuri. Piesa ce da si titlul albumului foloseste si cateva sampleuri (o numaratoare inversa) ce aduce aminte - pentru cunoscatori - de ideile folosite si in Porcupine Tree.

Fara a introduce pasaje vocale, Mescaliner se limiteaza exclusiv la partea instrumentala si reusesc sa produca un album post-rock ce, in momentele sale de glorie, aduce un omagiu rockului progresiv pornit acum multi ani de nume precum Pink Floyd sau King Crimson.



Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: