Mai jos va prezentam un articol adaugat de Warg cu ajutorul tool-ului de Citizen Journalism oferit gratuit de METALHEAD. Scrie si tu !
Folk-Metalul este un gen devenit destul de popular in ultimii ani, dar care este totusi un teritoriu destul de periculos. Adevarat, o caracteristica importanta este inglobarea in sunet a instrumentelor traditionale din diversele tari de unde provin trupele, dar abuzul acestei tehnici poate deveni obositor si chiar face ca respectivele trupe sa para caraghioase.
Finlandezii de la Moonsorrow, una din trupele de baza ale acestui gen reusesc sa evite in mare parte aceste capcane, pastrand un sunet cat se poate de metalic pe parcursul majoritatii compozitiilor. Avand in sunet toate elementele asa zisului "Viking Metal", formatia verilor Ville si Henri Sorvali prefera sa se distanteze de aceasta incadrare, preferand sa isi auto-intituleze muzica "Epic Heathen Metal" si subliniaza faptul ca ei fiind finlandezi si nu norvegieni este normal sa nu se asocieze cu imaginea vikingilor. In orice caz, aceste incadrari de cele mai multe ori nu isi au rostul si cel mai bine este lasata muzica sa vorbeasca.
Voimasta ja Kunniasta (Of Strength and Honour) este al doilea disc LP al formatiei, aparut in acelasi 2001 an ca si albumul de debut Suden Uni. Muzical vorbind continua linia inceputa pe primul album, cantecele fiind insa mult mai ample decat precedentul album, cea mai scurta compozitie de pe album avand aproape 8 minute (neluand intro-ul in considerare) si este cantat ca si toate celelalte albume ale trupei in intregime in limba finlandeza.
Debutul albumului este un scurt intro de clapeTyven (Serene), a carui tema va fi reluata pe urmatoarea melodie in mai multe momente, cele doua piese putand fi considerate un tot unitar. Sankarihauta (Warrior''''s Grave) este piesa care da "lovitura de incepere" si o face intr-un mod cat se poate de direct si fara menajamente. Pe parcursul celor aproape 8 minute ale ei sunt folosite cu generozitate toate armele din arsenalul muzical Moonsorrow, riffurile agresive fiind acompaniate generos de keyboards care reiau tema din Tyven si sunt sustinute de sectia ritmica al carui tempo creste simtitor pe finalul melodiei. Per ansamblu aceasta compozitie, Sankarihauta, eu o consider una din cele mai bune din aceasta arie a metalului, o piesa care este "as epic as it gets" si care daca vine vorba de headbanging poate fi inclusa fara nicio problema intr-un "hall of fame" al pieselor potrivite pentru acest lucru.
Urmatoarea piesa Kylan Paassa (A Village Away) are un debut la fel de in forta ca si precedenta, tobele avand un rol principal si facand pe rand loc partilor vocale si chitarilor. Compozitia alterneaza pasajele metalice cu cele in care keyboardurile au rolul principal, riffurile crescand in intensitate ca brusc sa devina acustice, revenind insa rapid la tonalitati metalice. Finalul este apoteotic, crescand in intensitate in ultimele minute care sunt dominate de sectia ritmica, per ansamblu aceasta piesa fiind printre cele mai complexe si interesante ale albumului, putand fi considerata in acelasi timp cea mai "folkish" melodie.
Hiidenpelto/Hapeen Hiljaiset Vedet (Field of the Devil/The Silent Waters of Infamy) este urmatoarea pe lista si dupa un scurt intro acustic face loc din nou riffurile cu care deja acest album ne-a obisnuit pana acum. Tempo-ul piesei creste mai incet ca pe precedentele, pe final sa lase loc unei portiuni acustice deosebit de interesante. Aparent insa Moonsorrow nu sunt mari fani ai incheierilor acustice pentru piesele proprii si ne mai servesc o scurta portie de metal intens pentru ultimul minut al piesei.
Aurinko ja Kuu (The Sun and the Moon) este penultima piesa de pe album si este in nota generala a albumului, cu riffuri care cresc in intensitate pe tot parcursul melodiei. Moonsorrow au o idee foarte clara despre cum trebuie cantata muzica si nu se abat de la ea mai deloc pe parcursul acestui album, si desi poate fi considerata repetitiva aceasta abordare totusi felul in care este realizata o face sa nu fie deloc plictisitoare. Sectia ritmica, chitarile si keyboardul construiesc impreuna o atmosfera foarte placuta urechii si peste care se suprapun partile vocale care alterneaza intre portiuni black-metal si coruri bombastice.
Sankaritarina (Warrior's Tale), piesa de incheiere este de asemenea si cea mai extinsa de pe acest album, avand aproape 14 minute lungime. Intro-ul este format din sunet de valuri si focuri arzand, iar tempo-ul creste incet pe parcursul primelor minute, pasajele de keyboard si corurile bombastice sunt acompaniate de chitari acustice, iar dupa un scurt intermezzo la mijlocul piesei, ritmul este accelerat pentru finalul melodiei. Aceasta piesa este foarte atmosferica si se potriveste de minune pentru incheierea calatoriei muzicale propusa de Moonsorrow pentru acest album. Ca o exceptie de la regula "no vikings", pentru aceasta melodie Moonsorrow au inserat versuri din acelasi vechi poem nordic "Havamal", sursa de inspiratie si pentru alte grupuri din zona viking metal.
La final, acest album are de oferit aproape oricui ceva, riffuri agresive, pasaje melodioase, coruri bombastice, parti vocale clean si black metal, Moonsorrow aratand cu Voimasta Ja Kunniasta ca folk metalul nu inseamna doar cantece de betie sau elfi alergand prin padure.
Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter
Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!
