The Atlas Moth - An Ache For The Distance (cronica de album)

de Buvnitz

The Atlas Moth - An Ache For The Distance (cronica de album)


Am zis ca aman recenziile pentru Mastodon, Anthrax si Machine Head asa ca macar sa va prezint o trupa care prin Romania sigur n-a avut prea mare impact decat in cadrul unui grup restrans ce tine contactul cu lansarile discografice aflate in zone totusi diferite fata de traditionalul metal.

Ei se numesc The Atlas Moth si sunt din Chicago. Ce canta ei pare sofisticat ca nume dar destul de accesibil ca auditie. In teorie e vorba de post-metal insa cu diverse influente unde inclinatia spre doom pare cea mai evidenta.

Am spus accesibil pentru ca intreg pachetul muzical are incorporat si elemente de southern rock/sludge astfel ca piesele devin mai variate si nu atat de incarcate ca structura. Chiar si pe un tempo slow nu se lungeste fara sens.

Acum daca e sa fac o comparatie la o prima auditie as spune ca se asemana cel mai mult cu ultimele albume Isis. Diferenta la Atlas Moth este un usor element de melodic/melancolic ce le confera un sound usor de recunoscut. In plus, nu se concentreaza atat de mult pe elementul psihedelic ci mai degraba pe cel melancolic.

Exista elemente black metal destul de predominante, de la 'jocul' celor doua voci si pana la partituri intregi pe chitara. In termeni de compozitie albumul este aproape impecabil, sa fiu sincer n-am gasit nici macar un minut care sa ma plictiseasca.

Foarte interesanta abordarea in termeni de compozitie. Sunetul este unul dens, creat treptat de cei trei chitaristi. Si totusi nu e deloc aglomerat. Sunt armonii introduse inteligent si in momente cheie iar mai interesant e ca le poti distinge cu usurinta in orice moment al auditiei.

Desi ramane un material adresat in special fanilor genului, An Ache For The Distance poate fi in acleasi timp acea usa catre un nou taram muzical. Ma refer aici la ascultatori mai traditionali care n-au avut pana acum rabdarea de a cocheta cu derivatele muzicii.

De departe una din cele mai interesante aparitii ale acestui an.





Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: